sâmbătă, 13 decembrie 2014

Dona Juana de Lorena Lupu




Am citit recent cartea asta, e proaspătă în mintea mea, dar și în suflet. Nu sunt genul care să înceapă să scrie recenzii despre cărți, dar la asta nu m-am putut abține. Mi-a luat o săptămână să-mi revin și să mă apuc de citit altceva(lucru extrem de rar).



Prima data am auzit întâmplător de cartea asta, acu un an. Căutam ceva pe youtube si am dat de trailer-ul cărții (dacă stau bine să mă gândesc așa am aflat de Herg Benet...hmm). Am citit un paragraf și câteva recenzii despre Dona Juana și atunci am decis că nu e tocmai pentru mine. Și bine am făcut că nu am citit romanul atunci. Probabil nu mi-ar fi plăcut la fel de mult. Eu consider că fiecare carte își are momentul ei, dacă o citești prea devreme sau prea târziu nu mai are același farmec.
Romanul o are în prim plan pe Dona Juana(nu e numele ei real, e o poreclă pe care o primește de la unul din admiratorii ei). Acesta face un număr de travestit într-un club împreună cu alții, își trăiește viața la maxim și e fericită în micul ei paradis. Nu e tocmai cel mai select club ever, ea nu e cea mai talentată persoană ce a călcat vreodată pe fața pământului, și nici nu e vreo vedetă faimoasă, dar tocmai aceste mici imperfecțiuni fac totul să pară perfect.
Ea își clădește viața în jurul acestui bar, club, bodegă...cum vreți voi să-i spuneți. Însă atunci când aceasta stă să se închidă totul în jurul ei pare a se destrăma. Poate vă întrebați ce m-a impresionat așa mult, adică sunt sute de baruri care dau faliment sau se închid în fiecare zi, putea găsi altundeva de lucru.
Treaba nu stă chiar așa.
Poate ce pentru unii sunt doar ziduri, pentru unii e sanctuar. Acolo unde tu vezi mese, scaune, oameni beți, pahare sparte și fum de țigară, ea vede un loc pe care să-l numească acasă. Nu, nu genul acela de casă unde mergi să mânci, să dormi, să te uiți la Acces direct sau să te cerți cu nevasta pe factura la curent. Genul de acasă unde te simți bine, unde sufletul tău e liniștit, unde oricât de monoton ar deveni totul nu te-ai mai sătura să retrăiești ziua din nou și din nou.
Am simțit fiecare emoție pe care a trăit-o personajul principal în momentul în care a aflat că patronul va închide acel local. Am retrăit niște sentimente puternice ce mi-au rămas adânc întipărite în minte, căci în urmă cu exact 10 ani(la naiba, cartea s-a nimerit la fix) am găsit și eu un astfel de loc și am suferit la fel de mult când s-a închis 2 ani mai târziu.
Azi noapte, pe tren în drum spre București, i-am zis Lorenei cât de mult m-a marcat cartea ei. Nu prea am dormit, deci dacă ce am scris eu aici nu are logică mă iertați...că e ziua mea azi :))
Nu o să mă apuc să recomand tuturor acestă carte, căci nu toți o vor înțelege și nu toți o vor aprecia la adevărata ei valoare. O recomand celor care știu ce înseamnă să pierzi acel ceva care îți oferă stabilitate, siguranță și mai presus de tot îți face sufletul să zâmbească.
Îi mulțumesc Lorenei că a scris cartea asta. Că a reușit să redea atât de bine toate acele trăiri sufletești atât de bine... da, m-a făcut să plâng, nu îmi e rușine să o recunosc. A fost cel mai bun roman pe care l-am citit anul acesta, iar dacă ar fi să fac un top 10 best books I read so far, Dona Juana sigur ar intra în el.

luni, 1 decembrie 2014

Gaudeamus 2014

   Zilele trecute (pe 22 Noiembrie să fiu mai exactă) am avut ocazia să particip pentru prima dată la un târg de carte. Mărturisesc că îmi doream de ceva vreme să merg la unul. Tot vedeam poze pe diverse site-uri, bloguri sau știri la tv, totuși senzația de a fi acolo nu se compară cu nimic altceva.
   Aveam eu ceva emoții pe tren înainte de a ajunge la București, de griji să nu mai vorbim(că o să întârzie trenul, că nu o să găsesc locația, că o să mă împiedic pe acolo și o să le dărâm tot standul celor de la Herg Benet, diverse). Toate astea s-au evaporat când m-am trezit înconjurată de oameni minunați, plini de energie, care probabil mi-au transmis și mie din optimismul lor.



     În cele câteva ore petrecute la Gaudeamus am ajuns să cunosc multe persoane pe care le știam doar de pe facebook și care s-au dovedit a fi la fel de dinamice și prietenoase și în viața reală. Am făcut cunoștință cu Simona Stoica (autoarea seriei Rephelimii) care, după cum mi-a promis în discuțiile noastre pe net, m-a întâmpinat cu un energizant (mersi Simona, chiar aveam nevoie!!!). 

   Theo Anghel i-a întâmpinat pe toți prezenți la lansarea romanului ei (Am murit, din fericire: Întoarcerea) cu ciocolată, deși la cât de dulce era ea puteai să dai în diabet doar privind-o. Evident am pus mâna pe cărțile celor două și chiar am să revin cu o părere sinceră după ce le citesc. Mi-a părut rău că nu am ajuns să schimb mai mult de două vorbe cu cele două, dar a fost nebunie în jur.



Am cunoscut-o și pe Corina Ozon, o persoană carismatică și o scriitoare excepțională (unde mai pui că e bănățeancă de-a mea!). Nu am putut pleca fără cartea ei Zilele amanților, pe care am reușit să o citesc seara la hotel și a doua zi pe tren. E o carte plină de umor ce o recomand tuturor căci e un must read al sezonului.

  Hoinăreala aiurea prin târg m-a făcut să pierd lansarea Păpușilor, noua carte a Cristinei Nemerovschi, dar am reușit să mă întorc la timp pentru a cumpăra cartea și a fura un autograf. Pe asta o recomand chiar înainte de a o citi. Am avut experiențe plăcute cu cărțile Cristinei în trecut, deci nu îmi fac griji. Sigur e excelentă! 





  Oboseala și-a spus cuvântul... Bine și prostia, căci am ales să merg în niște tocuri cretine la un târg de carte(never gona make that mistake ever again). Am rezistat totuși până a apărut Lorena Lupu, căci nu vroiam să plec de acolo fără a face cunoștință cu ea. La urma urmei, aproape în fiecare dimineață îmi beau cafeaua citindu-i blogul și râzând de una singură în bucătărie. Am pus mâna evident și pe Dona Juana (cartea Lorenei, sunt pe la jumătatea cărții și îmi place nespus).
   
   Lansarea Corbilor a decurs normal, având în vedere problemele de sunet și doamna nebună care a venit la stand să protesteze. Da, am avut parte și de așa ceva. O tanti care a venit să le spună tuturor că vor ajunge în iad dacă cumpără cărți de la Herg Benet. S-a luat de coperta cărții mele că are ochii negri, apoi a văzut cartea lui Radu Găvan(Exorcizat) și s-a reprofilat. Dacă pe tanti aia a supărat-o așa tare titlul am adăugat și eu cartea pe lista de to-read.






  În final totul a decurs bine, poate chiar mai bine decât mă așteptam, iar pentru asta trebuie să le mulțumesc celor de la Herg Benet, Alexandrei și Dianei (căci au făcut pe ghidul turistic cu mine și m-au dus să văd Mockingjay-Part1), dar și celorlați ce mi-au fost alături.
   Vă mulțumesc tuturor!



joi, 20 noiembrie 2014

Primiți cu Black Fraideiu' ?

     A sosit în sfârșit acea zi din an! Ziua în care Luna neagră din casa a-III-a se află în cuadratură cu Soarele aflat în Capricorn. Ziua în care îți dai seama că ai trăit mai bine de 20 de ani fără acel mixer performant în casă și azi a sosit momentul să-l achiziționezi. E ziua sfântă în care artrozele și sclerozele se vindecă miraculos în timp ce stai la coadă să-ți cumperi mega-ultra tigaia aflată la promoție.
   E momentul în care progeniturile râzgâiate, care până mai ieri îți spuneau că te urăsc, își dau seama cât de mult au greșit, își cer iertare și te informează că Iphone 6,243b are 20% reducere. E ziua din an în care părul vânzătorilor se albește de 5 ori mai mult. E ziua în care românii, depășiți de această nouă sărbătoare modernă, taie porcul și fac cozonaci pentru colindătorii ce vin la împărțit de pliante cu oferta.
    Da! E BLACK FRIDAY!



   Că împrumutăm orice rahat de pe dincolo nu mai surprinde pe nimeni. De aceea și această nouă sărbătoare, trecută cu roșu în calendar, nu putea să nu prindă și la noi în timp record. Mulți așteaptă tot anul acest moment magic, iar cei mai împătimiți dintre ei dau târcoale magazinelor de electrocasnice cu câteva săptămâni înainte, asigurându-se că planul lor de atac asupra aspiratoarelor și prăjitoarelor de pâine e mult mai bine pus la punct decât al vecinului de la patru. 
  Evident, ca în jurul oricărei alte sărbători, s-au născut mituri, legende și superstiții. Unii spun că în ziua de Black Friday răsăritul trebuie să te prindă în fața unui magazin, altfel o să ai ghinion și nu o să mai prinzi bormașina mult visată. Prin unele sate se spune că cine muncește de Black Friday o să o ducă rău tot anul, unde mai pui că la ora 5 când ieși de la lucru mai găsești doar rebuturi prin marile magazine.



     Până și pe cei mai mici dintre noi i-a prins acest nou val. În ajun de Black Friday copiii îi scriu lui Moș Black Friday ce reduceri ar vrea să găsească părinți lor a doua zi prin magazine. Gurile rele spun chiar că Moș Black Friday, sosit recent de pe meleaguri americane într-un Hummer negru, l-ar fi depășit deja la capitolul popularitate pe acel bătrânel îmbrăcat în roșu ce își face apariția în decembrie și aduce copiilor cadouri la suprapreț. Mulți se tem de acest nou moș apărut din neant, căci, conform legendei, dacă nu ai fost cuminte în anul anterior acest bătrânel năzdrăvan îți va pune piedică în timp ce tu te zbați în mulțime, spulberându-ți șansele de a ajunge cât mai repede la produsele dorite. Eu una zic că Moș Black Friday nu e chiar atât de ursuz, iar piedica ți-o pune vreo babă cu papornița, invidioasă că tu ești mai în față ca ea. Totuși nu mă credeți pe cuvânt, căci eu sunt tânără și nu știu prea multe despre aceste sărbători mioritice păstrate peste veacuri.
     Fie ca lumina sfântă de Black Friday să vă călăuzească spre cele mai tari promoții, să vă împingă în fața moșilor ce se înghesuie la casa de marcat şi să vă umple sacoșele de lucruri ieftine și nefolositoare. Black Friday fericit și cafteală plăcută!



miercuri, 5 noiembrie 2014

Copiii întunericului (fragment)

  



   Un pumn lovind masa de sticlă mă dezmetici.
  — Alo! m-am răstit eu la ei. O spargi, o plătești!
   Am făcut rapid schimb de priviri furioase cu tipul enervant de mai devreme. Apoi mi-am luat din nou telefonul, încercând să mai fac vreun level sau două la unul din jocuri, până să mă apuc de spălat pe jos. Așa e viața, unii se chinuie să salveze un om pe masa de operație, alții descoperă în vreun laborator un nou leac pentru vreo boală, cineva lansează o nouă sondă spațială, iar eu... eu încerc să sparg cât mai multe bomboane în cât mai puține mișcări.
   Dacă cineva mi-ar fi spus în liceu că pe viitor viața mea avea să se împartă în timp petrecut la muncă și timp petrecut acasă, probabil aș fi fost în stare să îl iau de gât. Pe atunci viața reprezenta un amestec nebun de concerte, țigări, alcool, sex și multă muzică rock. Mă îndrăgosteam de azi pe mâine, lipseam cu zilele de la școală și duceam motivări făcute în Photoshop, că pe atunci nu știa multă lume de așa ceva, deci dirigintele le lua de bune. Alteori mă urcam în tren și plecam la București împreună cu gașca, ca să ne vedem formațiile preferate în concert. Dacă nu mă înșel, la Nightwish din 2005, la polivalentă, l-am și cunoscut prima data pe Radu. Pe atunci se vedea cu o tipă din gașca mea, s-au despărțit la câteva săptămâni după. Ciudat cum și formația a făcut la fel.
   Mi-am stins țigara și am pus jocul pe pauză. Noii mei clienți erau încă prinși în discuția lor și fără să vreau am plecat urechea la ce își spuneau. Pe cel tânăr nu îl auzeam prea bine, stătea cu spatele spre mine și vorbea mai mult în șoaptă. În schimb celălalt se răstea o dată la două fraze. 
   Din ce am prins din zbor, am înțeles că erau supărați de apariția nu știu cui în oraș. Cel puțin unul din ei era extrem de nervos din pricina asta. Toate ca toate, dar dacă mai dădea o dată cu pumnul, aveam să îi scot afară. Jocul mi-a fost întrerupt de un nou mesaj de la Roxi, în care mă anunța că a rămas fără țigări. Grozav! Eu mai aveam vreo cinci în pachet și o săptămână până la salariu. Deci nici o șansă să fac rost de bani prea curând. În plus, îmi luasem deja un pachet azi, iar ultimii mei clienți îmi plătiseră suma fixă. Al naibii de zgârciți. Acum chiar regretam că nu le scuipasem în bere.
    Nu dădeau semne că ar avea de gând să plece curând, iar pe mine mă apucase foamea. Așa că mi-am luat geanta și am căutat prin ea după eugenii. Mai aveam doar una, iar asta nu avea să îmi astâmpere prea mult.
   — Ne mai aduci te rog două beri? spuse tipul enervant.
   Nici nu băgasem de seamă când veni în fața mea. O clipă m-am simțit pierdută, mă rătăcisem în privirea lui, vocea lui părea să-mi influențeze mișcările și m-am trezit în fața frigiderului înșfăcând două beri. Reflecția propriului chip în geamul frigiderului mă readuse cu picioarele pe pământ.
    — Ce naiba? am spus eu dezmeticindu-mă. Îmi pare rău, dar am zis ultima comandă.
    — Iar eu am mai cerut două beri.
    — Iar eu refuz să îți dau. Programul meu s-a încheiat, nu vă mai servesc.
   Se dădu un pas mai în spate și îi făcu un semn discret partenerului său. Cu coada ochiului, l-am văzut pe celălalt tip că se duce înspre ușa localului. O clipă am răsuflat ușurată, mă gândeam că au prins ideea și că vor pleca. Doar în momentul în care a închis ușa, mi-a trecut prin gând că ceva nu era în regulă. 
  Mâna mea țâșni spre cuțitul ce îl foloseam să tai lămâile pentru cocktail-uri, dar nu am fost suficient de rapidă. Bărbatul din fața measări peste tejghea și îmi prinse mâna. O suci puternic, am vrut să țip, dar nu am mai apucat. Mă îmbrânci cu toată forța lui și-mi lipi fața de geamul frigiderului. Poate ar fi fost mai bine să fi înghițit în sec și să-i fi servit, dar era prea târziu. Primul meu gând fugi la Ovidiu. Dacă mi se întâmpla mie ceva rău, ce avea să se aleagă de el? Crescusem fără părinți, știam ce înseamnă asta. Oare avea să aibă Radu grijă de el? Da, sigur. Mai degrabă puteam conta pe Roxana, ea era mult mai responsabilă. Doar gândul la Ovi îmi mai dădu o fărâmă de speranță și curaj.
    — Vă servesc, am spus eu.
    — Lasă asta, îmi spuse el pe un ton aspru. Din ce Neam ești?
    — Ce?
   Bărbatul mă împinse și mai tare. M-am lovit cu fruntea de geam și am încercat să dau din coate. Zadarnic însă, era mult prea puternic.
     — Te-am întrebat din ce neam ești?
   Vocea lui îmi făcu sângele să înghețe. Am simțit cum mâna lui îmi dă deoparte părul, la spate. Avea degetele înfiorător de reci. Corpul meu tremură ușor atunci când îmi trase brusc de gulerul cămășii și îmi dezveli umărul. Știam ce căuta. Și mai știam că dacă aveam să ripostez ar fi ieșit mult mai urât, așa că m-am prefăcut că nu știu despre ce vorbea.
      — Nu are semn, spuse el întorcându-se spre celălalt.
    Am profitat de neatenția lui și l-am împins cu toată forța. Nu a fost suficient.
     — Cine ești? Și ce mama dracului cauți aici?
     — Lasă-mă! am strigat eu în timp ce mă zbăteam.
     — Nu mă obliga să mai întreb o dată!
    Corpul meu continua să se zbată și prin nu știu ce minune am reușit să-mi eliberez una din mâini. Nici nu îmi dădeam seama ce fac. L-am lovit de câteva ori cu cotul în stomac, până ce mi-a dat drumul. Cred că l-am lovit și cu picioarele, nu mai știu, am acționat din instinct. L-am izbit cât am putut de tare de tejgheaua barului. Era o nebunie totală în capul meu, dar efortul a dat roade și pentru câteva clipe am fost liberă.
     Doar pentru câteva clipe, căci nu am ajuns să fac nici doi pași și tipul se năpusti asupra mea din nou. Mi-am pierdut echilibrul și am căzut, împreună cu el, peste una din mesele aflate în bar. Aceasta cedă sub greutatea corpurilor nostre și se rupse. O durere groaznică
îmi pulsă pe șira spinării când m-am lovit de podea.
     Eram amețită, coloana mă durea extrem de rău, întreg pământul se învârtea cu mine, iar omul ce mă atacase era acum deasupra mea. Cu o mișcare bruscă, mă întoarse spre el. M-a prins cu o mână de gât și m-a obligat să îl privesc în ochi. Începuse să strângă din ce în ce mai tare, lăsându-mă treptat fără aer.
      — Să nu crezi că s-a terminat aici, îmi șopti el. O să fim cu ochii pe tine.
     Nu am mai putut răspunde. Sau nu am mai avut forța necesară. Ochii lui au început să își piardă din culoare, devenind treptat albi. Luminile din jur începură să pâlpâie neregulat, iar muzica din bar se întrerupsese. Nu îmi venea să cred. Mă simțeam dintr-o dată și mai slăbită, și mai moale, lipsită de orice vlagă, parcă mă fura somnul. Pleoapele îmi erau grele. Am clipit de câteva ori, apoi am închis ochii.
     M-am trezit buimăcită, cu o groaznică durere de cap și de spate. În fundal mi se părea că aud muzică, dar nu îmi puteam da seama de unde.
       ...und die Welt zählt laut bis zehn...





miercuri, 1 octombrie 2014

sâmbătă, 27 septembrie 2014

5 Cărți ce mi-au făcut vara mai frumoasă

 Vara a trecut, dar în urma ei a lăsat amintiri frumoase și povești ce nu vor fi uitate prea curând. Am citit multe cărți în această perioadă, iar pentru că mulți dintre voi m-ați întrebat ce am citit, sau ce cărți mi-au plăcut, am decis să vă prezint cinci dintre ele. Ordinea e aleatorie, dar vă asigur că fiecare merită atenția voastră.



Amintirea Pământului – Orson Scott Card
Primul volum din seria Întoarcerea acasă, un SF foarte, foarte bun ce m-a surprins într-un mod plăcut. Felul în care e construită civilizația pe planeta Harmony de la obiceiuri, la religie, la modul cum își întemeiază familiile m-a fascinat. Mi-am luat deja volumele 2 și 3 din serie și ceva îmi spune că o să ajungă să fie una din preferatele mele.

Suflet pierdut – Silviu Urdea
Dacă vreți să citiți cartea asta vă recomand să vă anulați toate planurile în ziua respectivă. Vă garantez că o să vă țină în suspans și nu o să mai vreți să faceți nimic altceva decât să stați și să citiți în continuare. Am trecut prin atâtea stări citind cartea asta că nu mi-ar ajunge toată ziua să stau și să le descriu.

Spulberă-mă – Tahereh Mafi
Toată lumea mi-a recomandat cartea asta, de fapt întreaga serie. La sfârșitul verii am reușit să o citesc și rău îmi pare că nu am făcut-o mai devreme. Mi-a plăcut mult povestea, de personaje să nu mai vorbim. Pe Warner l-am adorat, deși e personaj negativ. E puternic, îngâmfat, bogat, calculat, maniac, nebun, vrea să controleze tot... îmi aduce aminte de cineva...dar nu sunt sigură de cine :) Sunt curioasă cum va fi restul seriei.

  Carrie – Stephen King
Cu riscul că-mi iau niște șuturi de la unele persoane, trebuie să menționez că e prima cartea a lui King pe care o citesc. Da, am să remediez situația. Vara asta am citit 2 cărți de la acest autor (Carrie și Misery). Amândouă au fost geniale, dar am ales-o pe fata cu puteri telechinetice ce-i omoară pe toți în defavoarea autorului torturat de o fană maniacă.

Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes
Evident că în acest top nu putea să lipsească o carte scrisă de Cristina Nemerovschi. Și ce carte! Am râs cu lacrimi, nu glumesc. Nu țin minte ca o carte să mă fi amuzat în așa manieră până acum. Cineva (pe un blog) îl asemăna pe Anghelescu cu Mr. Bean și cred că are mare dreptate. Un big like din partea mea pentru cartea asta.

 Au mai fost câteva ce mi-au plăcut. Totuși acestea cinci sunt preferatele mele. Alte cărți ce m-au încântat vara aceasta ar mai fi: Seria Cercul Secret – L.J. Smith, Sub aceeași stea - John Green, Alegerea – Kiera Cass, Monster – Francette Phal.