marți, 28 iulie 2015

Ultima Vrăjitoare din Transilvania #fangirlmoment

    Înainte să încep postarea propriu-zisă am deci să clarific un lucru: am și eu momentele mele de fangirl... duse puțin la extrem. Da, știu că am scris cărți și ar trebui să am un comportament mai sobru(so I have been told) și ar trebui să fiu mai bla bla ceva bla... Dar adevărul e că atunci când găsesc ceva ce îmi place, fie că vorbim de cărți, muzică, filme, seriale, crenguțe de brad, etc. simt nevoia asta acută de-ai convinge și pe cei din jur că lucrul descoperit de mine e nemaipomenit și nemaivăzut. De curând am văzut pe Facebook că boala asta se numește fangirling, so here I go:



   Să începem cu începutul, să o luăm în ordine cronologică, adică să ne întoarcem într-o zi plictisitoare de vară, pe la sfârșitul lui Mai 2013, mai exact în momentul în care cineva din lista mea de prieteni a dat share unui trailer al unei cărți de care nu auzisem până atunci: Ultima vrăjitoare din Transilvania. Evident că mi-a plăcut, m-a făcut curioasă și mi-am comandat cartea. Și voi puteți comanda primele 2 volume de aici



  29 Mai 2013 - momentul exact când primele 2 volume din trilogie au ajuns la mine(știu sigur căci am pus poza pe Facebook imediat, iar azi am verificat data). Evident că m-am apucat de citit imediat, iar după primele zece pagini am știut că avea să fie o călătorie minunată, am știut că am să mă îndrăgostesc iremediabil de unele personaje, am știut că vor fi momente tensionate, că mă vor enerva unele personaje, etc.
   Ceea ce nu am știut pe 7 Iunie 2013, când am terminat de citit cele două volume, era cât voi fi nevoită să aștept după ultimul volum. Am așteptat eu ce-am aștepta, am mai dat mesaje pe la editură, am mai intrat pe site să văd dacă au vreo dată stabilită(mi-am comandat din greșeală alte cărți, dar ce să faci, nu m-am putut abține).Caut autorul pe Facebook, dar nu e de găsit. Întreb în stânga, întreb în dreapta, dar nimic. Apoi am zis că na... când o fi să apară, o să apară și asta e. 
   8 Mai 2014 - momentul acela când tu te duci la o lansare a Cristinei Nemerovschi și afli că ea și Anna Vary e una și aceeași persoană....



    Normal că după momentul acela am vrut cartea și mai mult. Problema era că prea puțină lume știa de  secretul Anna Vary = Cristina Nemerovschi, deci nu prea am avut cum să o tot stresez în mediul online să scrie cartea mai repede, dar vai.... 9 Martie 2015 un articol pe un blog dă sfoară în țară și adevărul se află. Bine asta nu m-a afectat pe mine personal cu nimic, ba chiar m-am bucurat căci Cristina și-a asumat cărțile și a promis că ultimul volum va apărea în această vară.



   28 Iulie 2015 (acum o oră-două) pe pagina de Facebook a autoarei am văzut anunțul cum că într-o săptămână o să fie gata și cartea, iar asta m-a dat peste cap.  Respiră adânc! O să fie bine... Nu știu câți dintre voi ați citit seria asta, dar vă asigur că merită. E al naibii de bună! Deci vă imaginați reacția mea când am aflat că așteptarea a luat sfârșit? Adică, finally, am să aflu deznodământul unei povești nebune ce m-a ținut ca pe ace. Am să pot ține în mână ultimul volum? Adică really? I just can't even right now... Oh, and Mr. Voicescu I'm ready to order now!
  


joi, 23 iulie 2015

New Books #5

   Mi-am impus după Bookfest să nu mai cumpăr o perioadă cărți și hai să zicem că am reușit. Mai mult sau mai puțin, căci Universul le așează pe toate în așa fel încât să nu rămân eu fără cărți noi prea mult timp. Azi e prima comadă pe care am făcut-o după o lună jumate. Da, am rezistat atât... da, și eu mă minunez! Probabil și lipsa de timp și-a spus cuvântul, căci nu am mai stat zilnic să urmăresc promoțiile și să analizez ofertele, iar mesajele cu oferte venite fie pe e-mail, fie pe telefon, le-am șters fără să clipesc. Totuși, acum 2 zile nu am mai rezistat și am comandat două cărți, pe restu le-am adunat între timp.



   Hai să o luăm cu începutul. Nu știu cum, dar imediat după ce am ajuns de la Bookfest am realiza că am uitat să achiziționez o carte așa că am comandat-o atunci, dar cum nu am mai făcut vreo postare pe blog care să includă cărțile noi am să o prezint acum. E vorba de Memoriile Domnului Roșu de Celestin Cheran, un volum de proză scurtă.

Descriere: „Cu o savuroasă atenție pentru detalii și cu un ochi bine format pentru toate derapajele sufletești, Celestin Cheran ne prinde într-o lume a absurdului apropiat, cald, straniu și uneori obsesiv. Lumea din Memoriile Domnului Roșu ar putea fi chiar povestea ta, dacă într-o zi vei face acel pas mic care desparte realitatea de vis și dorința de teamă. Fantasticul plin de substanță din povestiri vorbește de fapt despre tot ceea ce este omul, atunci când își lasă privirea să treacă dincolo de masca prescrisă de societate. O atmosferă captivantă și o galerie de personaje greu de uitat fac din acest volum o experiență completă.“ (Cristina Nemerovschi)

„Povestirile lui Celestin Cheran sunt scurte, dar cuprinzătoare – păstrează în ele toată logica, mecanica și întregul arsenal al fantasticului și al absurdului. Personajele sale trăiesc între lumi la fel de firesc cum trăim noi într-a noastră, iar lumile sale infuzează una într-alta, fantasticul alienând realul, realul alterând fantasticul. Pentru iubitorii de fantastic, volumul de debut al lui Celestin Cheran poate fi o mare bucurie. Un debut aproape ireproșabil.” (Fravius Ardelean / A.R. Deleanu)



 La începutul verii am primit Al cincilea val (Rick Yancey), o carte pe care mi-o doream de ceva vreme să o citesc, dar nu am ajuns încă la ea. Sper să o citesc curând căci e luată cu împrumut de la Alexandra și probabil o vrea înapoi... probabil! :))


Descriere: O invazie extraterestră distruge omenirea în patru Valuri succesive de nenorociri. Dar Al Cincilea Val este cel mai periculos, pentru că de data asta puţinii pământeni rămaşi în viaţă nu ştiu nici măcar ce îi ameninţă, cu atât mai puţin cum să înfrunte pericolul. Cassie, o adolescentă curajoasă de 16 ani, are o singură dorinţă: să îşi salveze frăţiorul – iar pentru asta nu se dă în lături de la nimic. 

Înaintea atacului, Ben Parish era un băiat obişnuit, dintr-un liceu obişnuit. Acum este soldat şi se vede obligat să aleagă între a avea încredere şi a deznădăjdui, între a se supune şi a se răzvrăti, între a-şi face datoria şi a-şi salva prietenii, între viaţă şi moarte.
Romanul lui Rick Yancey este diferit de orice carte sau film despre extratereştri la care vă puteţi gândi. Al Cincilea Val este cu mult mai înspăimântător. Poate pentru că pare atât de plauzibil. Mai aproape de noi decât am vrea să credem. Un roman fascinant, îndrăzneţ, o capodoperă a SF-ului modern.


   Tot cu împrumut am primit și de la Milly o carte... cam roz, dar cine sunt eu să judec cartea după copertă. Nu am ajuns să o citesc, dar am să revin cu o părere când  voi face.


Descriere: Pe urmele lui Harry Winston este povestea a trei tinere prietene, Emmy, Leigh si Adriana. Emmy era cit pe ce sa primeasca inelul de logodna, dar a fost parasita de iubitul ei pentru o mai tinara instructoare de sport. Leigh e pe cale sa devina senior editor si sa se marite cu barbatul ideal. Insa cind il intilneste pe Jesse Chapman, un enfant terrible al lumii literare, Leigh incepe sa observe fisurile din viata ei, pe care o credea perfecta. Adriana e fiica superba a unui renumit fotomodel, care nu ezita sa-si foloseasca farmecele si trucurile feminine made only in Brazil pentru a seduce orice barbat ii atrage atentia. Dar in curind va implini treizeci de ani si, vorba mamei, nu poate sa amine alegerea la nesfirsit. Intr-o seara, Emmy si Adriana fac un pact: intr-un an de zile, fiecare isi va schimba radical stilul de viata. Leigh le priveste de pe margine, fara sa promita nimic, dar curind va descoperi ca si ea ar avea cite ceva de schimbat… Trei tinere extrem de diferite, trei povesti cu iubiri pierdute si lectii invatate. Vor gasi ele oare, la capatul acestor aventuri, inelul cu diamant pe care il viseaza?



   Următoarea carte am primit-o gratis, bine mama a comandat ceva de pe net și a primit o carte gratis. Evident că am confiscat-o și am așezat-o în biblioteca mea.

Descriere: Soţii Sam şi Remi Fargo, eroii din Aurul spartanilor, se întorc într-o nouă aventură palpitantă. În timp ce fac scufundări în Tanzania, Sam şi Remi Fargo descoperă un clopot aparţinând navei Shenandoah, de mult dispărută. Ei trebuie să găsească o modalitate de a-l recupera, fără să atragă atenția guvernului tanzanian, dar o forţă mult mai puternică este angajată în aceeaşi vânătoare de comori. Un partid politic mexican în plină ascensiune, ai cărui membri se mândresc cu faptul că provin direct din suveranii azteci, intenționează să găsească artefactul, deoarece conţine un secret care i-ar putea distruge. Prin Africa, Anglia, pădurile tropicale din Noua Guinee, insulele Kurile, pe coastele vulcanului Krakatoa şi în inima junglei mexicane, soții Fargo şi adversarii lor nemiloși își continuă goana, dar câştigători nu pot fi decât unii dintre ei. Iar pedeapsa pentru eşec este moartea.
Un nou thriller care te ține cu sufletul la gură, o nouă serie de aventuri de la maestrul suspansului, Clive Cussler! Romanele lui Cussler sunt publicate în peste 40 de limbi, în mai bine de o sută de țări ale lumii.


   Această carte a venit ca bonus la o comadă de pe elefant.ro. Nu, nu am comandat cărți ci alte produse, dar totuși Universul s-a decis să mă recompenseze cu o carte. 

Descriere: Prozatorul stie cum sa indulceasca ciocnirea permanenta intre istorie si traire. Prima ramane dura, a doua devine, cand si cand, tolerabila. Si asta in masura in care intervine mai de fiecare data genul de senzualitate, de palpit al simturilor in stare sa traga din cercul de foc al istoriei efemerul trairii, bucuria trecatoarelor clipe, inainte sa cunoasca mari, amarnice incercari.
Roman al neomeniei, disimularii, exasperarii, Princepele inchide in sine scrutarea unui tip al dezagregarii. Recomanda opera prozatorului superior, propune stralucit unul dintre punctele lui de reper.



   Cărțile astea două le-am primit azi și sunt primele cumpărate după mult timp. Îmi doream de mult să le iau căci am mai citit și alte romane ale acestei autoare și eram curioasă. În plus, e cu vrăjitoarea... need I say more?

Descriere: Timp de cinci secole, familia Mayfair a fost deţinătoarea unor puteri supranaturale care i-au adus o bogăţie uriaşă, dar şi nenorociri greu de imaginat. Rowan Mayfair, un strălucit neurochirurg din California, moşteneşte fără să ştie şi fără să vrea, odată cu averea familiei, şi atenţia nedorită a unei entităţi sinistre. Revenită la conacul strămoşesc din New Orleans, Rowan îl aduce înapoi din moarte pe Michael Curry, un bărbat înzestrat cu aceleaşi daruri extrasenzoriale şi care, asemenea lui Rowan şi a celor douăsprezece antecesoare ale sale, l-a zărit pe vampirul Lasher: diavol, seducător, spirit. Acum Lasher îşi doreşte cu ardoare să pătrundă pentru totdeauna în lumea muritorilor şi numai Rowan şi Michael îi pot deschide calea. Destinele lor se împletesc inexorabil şi amândoi pornesc o luptă acerbă pentru a înţelege şi distruge teribila forţă care deţine în puterea ei familia Mayfair



   Tot azi am primit și acest roman despre care mărturisesc că nu auzisem până să deschid coletul. A fost cadou din partea celor de la elefant, deci nu e problemă. O carte gratis e mereu bine venită.

Descriere: Caldă, amuzantă și iubitoare, Barbara a fost întotdeauna piatra de temelie a familiei sale, pe care cele patru fiice se puteau baza întotdeauna și în care aveau deplină încredere. Confruntată cu realitatea inevitabilă de a le părăsi înainte de vreme, Barbara le scrie un jurnal și scrisori despre lucrurile pe care ar dori ca ele să le știe, căci toate par a fi încă departe de maturitate. Lisa, trecută de treizeci de ani, este incapabilă să-și asume un angajament. Jennifer, prinsă în capcana unei căsnicii lipsite de pasiune, își ține atât de strâns în frâu personalitatea, încât riscă să explodeze în orice moment. Mai tânăra Amanda călătorește fără încetare, ținându-se mereu departe de restul familiei. Hannah, mezina, o adolescentă care-și caută drumul spre feminitate, percepe acut despărțirea de mama adorată. Scrisori pentru fiicele mele este o emoționantă poveste despre familii, prieteni și splendidele, nesfârșitele posibilități ale vieții.

Sunt curioasă de unde fac rost de timp să le citesc pe toate, căci timpul liber(foarte puțin în ultima vreme) îl aloc scrisului. 

marți, 14 iulie 2015

Teen Summer Love - 5 cărți pe care să le citești vara asta



   Anul școlar s-a terminat și știu că mulți dintre voi sunteți în vacanță. Bravo vouă, căci cei mai ghinioniști sunt la muncă (adică eu). Cu bune, cu rele, vara e totuși un anotimp frumos de care trebuie să ne bucurăm pe cât posibil. Indiferent de planurile noastre de vacanță nu putem exclude cărțile. Fie că suntem la mare, la munte, pe marginea unui lac sau pur și simplu ne relaxam pe șezlong în curte, parcă limonada aia rece nu alunecă pe gât fără o carte bună. Astăzi m-am gândit să vă recomand 5 cărți ce ar merge perfect sezonul acesta. 




   Alegerea (Kiera Cass) - Vara asta se poartă iubirile ca-n povești, cu prinți ce și caută alesele printre fetele simple, așa mai din popor. Triunghiurile amoroase încă rămân la modă și în 2015, iar dacă plasezi totul într-un viitor ușor distopic te alegi cu cea mai bună combinație. Mărturisesc că am citit doar primul volum din această serie, l-am citit anul trecut pe plajă la mare, deci vă garantez că e o carte de vacanță, ușoară, puțin siropoasă, dar care o să vă încânte. Sper ca cei de la Leda să traducă cât mai repede și restul volumelor și să nu lase seria incompletă.

Descriere:

Pentru treizeci şi cinci de fete, Alegerea este o şansă unică în viaţă. Le oferă posibilitatea de a fi transportate, ca nişte cenușărese, într-o lume a luxului şi strălucirii, a rochiilor elegante şi bijuteriilor sclipitoare. De a locui într-un palat şi de a lupta să cucerească inima unui prinţ. Pentru America Singer, să fie Aleasă e însă un adevărat coşmar, căci asta înseamnă să îşi părăsească familia şi pe omul iubit, pe Aspen, cel care face parte dintr-o castă inferioară. Numai că, uneori, realitatea depăşeşte aşteptările şi, atunci când eroina noastră descoperă că Aspen o înşală şi că prinţul Maxon nu e, nici pe departe, snobul îngâmfat care i se păruse, totul se schimbă şi romantismul începe să plutească în aer.


   Ultima vrăjitoare din Transilvania (Anna Vary) - Vrei o vacanță plină de mister, legende și magie autohtonă? Nimic mai simplu. Nu trebuie să cauți după cărți fantasy străine căci avem noi proprii noștri creatori de magie literară aici în țară, iar Anna Var... adică... Cristina Nemerovschi, a creat trilogia perfectă pentru orice iubitor de cărți cu vrăjitoare. Drept e că momentan sunt pe piață doar primele 2 volume, dar sunt convinsă că vor captiva și intriga. Grijă mare totuși! Cărțile astea dau dependență și nu e recomandat să le citiți când stați la plajă. Nu de alta, dar poate pierdeți noțiune timpului și vă alegeți cu arsuri.

Descriere:

Alexandra, o adolescentă rebelă, este trimisă de părinți să își petreacă vacanța de vară într-un sat din Transilvania, pentru a fi îndepărtată de o iubire considerată imorală. Odată ajunsă în V., ea este atrasă de poveștile localnicilor legate de o crimă săvârșită în urmă cu mai mult de un veac: contesa Aneke fusese acuzată de incest și vrăjitorie și ucisă în pădure. Alexandra pornește pe urmele contesei, hotărâtă să afle ce s-a întâmplat cu adevărat. Castelul ascunde mistere la fiecare colț… Pe măsură ce fapte și personaje stranii ies la iveală, Alexandra își dă seama că are în comun cu frumoasa vrăjitoare mai mult decât și-ar fi imaginat, inclusiv iubirea ei secretă și interzisă. Va reuși Alexandra să salveze această iubire și în final propria viață, sau va avea soarta tragică a Anekei?

Două lumi distincte se întrepătrund: lumea adolescenților de azi, cu Facebook, concerte rock, tatuaje și pierce-uri, și lumea contesei dispărute, cu intrigi de curte și povești uitate.

Un mistery romance în tonuri întunecate despre incest, superstiții, trădări, secrete, legende transmise peste veacuri.


   Sub aceeași stea (John Green) - poveștile de dragoste se nasc în toate locurile și sub toate formele. Problema e că nu toate au un final fericit. Mai important e să lăsăm fericirea să ne găsească și să nu ne ascundem de ea. Un roman scris clar pentru adolescenți, dar asta nu înseamnă că nu îl poți citi la orice vârstă. O alegere numai bună pentru zilele ploioase de vară, merge perfect cu o cutie mare de înghețată și o cutie și mai mare de șervețele.

Descriere: 

Fără suferinţă, cum am putea şti ce e bucuria? Îşi vor aminti oamenii de mine? Ce sens are viaţa mea? Ce vreau să las în urmă?

Deşi un medicament miraculos i-a prelungit viaţa, Hazel Grace Lancaster, în vârstă de 16 ani, are impresia că de când se ştie a fost „în fază terminală". Însă atunci când fermecătorul Augustus Waters, suferind şi el de aceeaşi boală cumplită, apare la întâlnirile unui grup de suport unde merge Hazel, povestea fetei va fi complet rescrisă. Spirite înrudite, împărţind acelaşi farmec şi acelaşi simţ al umorului, Hazel şi Gus încep o cursă contra cronometru în care învaţă ce înseamnă să iubeşti.


   Alter.ego (Ana Mănescu) - Pentru că acesta e anotimpul ce îmi aduce aminte de adolescență, de iubirile pătimașe din tinerețe și de nebuniile ce le făceam pe atunci, e musai să vă recomand cartea asta. E completarea perfectă pentru o după-amiază caldă de vară. Ana Mănescu îți pune toate emoțiile la încercare în cartea asta. Ai să treci prin toate stările posibile, doar pentru a te elibera la sfârșit de toate lucrurile negative și a realiza că fericirea îți poate bate la ușă când te aștepți mai puțin.

Descriere: 

Numele meu este Sonnja. Sunt vicioasă, singură, răzvrătită şi mizerabilă.

Noi vom schimba lumea. Suntem cei care vibrează. Stârnim valuri, uragane şi cutremure, dar merită. Sau cel puţin asta am crezut toţi la început.

Printre cărţi, tripuri, flashback-uri, eşecuri, iluzii, idealuri, ţigări, vin, iarbă, un fort din cuburi de zahăr impregnate cu acid, metamorfoze, felinare care dansează, Muzica goală, fluturi, uragane, sex, dragoste, prietenie şi artă, mesajul este simplu: păstrează-ţi esenţa şi iubeşte. În ordinea asta.


   Destine la limită (Katie McGarry) - O carte despre doi adolescenți ce au de înfruntat proprii demoni, se simt pierduți și încearcă să revină pe făgaș normal. Să nu vă pară rău de ei, căci în rătăcirea lor se găsesc unul pe celălalt și trăiesc o iubire frumoasă. Nu e o carte prea complexă, e o lectură ușoară ce o puteți citi pe șezlong la piscină sau pe tren în drum spre mare. 

Descriere:
Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat în seara în care Echo Emerson s-a transformat, dintr-o fată populară, cu un iubit sportiv, râvnit de multe dintre colegele ei, în bârfita paria cu cicatrice „monstruoase” pe braţe. Nici măcar Echo nu-şi poate aminti întregul adevăr despre seara aceea oribilă. Tot ceea ce ştie este că vrea ca totul să revină la normal.

Dar când Noah Hutchins, singuraticul teribil de sexy, îmbrăcat cu geaca lui neagră din piele, obişnuit să se folosească de fete, pătrunde exploziv în viaţa ei, cu o atitudine de dur, însă şi cu o surprinzătoare capacitate de înţelegere, lumea lui Echo se schimbă într-un fel pe care ea nu şi l-ar fi putut închipui vreodată. Normal ar fi ca ei doi să nu aibă nimic în comun. Iar cu secretele apăsătoare ale fiecăruia, să fie împreună pare, în mare măsură, imposibil.

Numai că, la răscrucea destinelor lor, normalitatea capătă alte valenţe, şi nebuneasca atracţie dintre ei refuză să dispară. Iar Echo se vede nevoită să se întrebe până unde ar putea forţa limitele, şi cât ar fi dispusă să rişte pentru singurul băiat capabil s-o înveţe cum să iubească din nou.


   Sper că v-am făcut ușor curioși de aceste cinci romane. Eu le consider perfecte pentru acest sezon așa că le recomand cu drag, poate citind mai uităm și noi de căldură și de nebunia din ultimele zile. Astea sunt recomandările mele. Dar voi? Voi ce îmi recomandați să citesc vara asta?


joi, 9 iulie 2015

Gugulan Rock!

   Cred că nu mai e pentru nimeni un mister că toate romanele mele le-am scris în timp ce ascultam muzică rock/metal. Eu și muzica asta ne știm de ceva ani, mai precis de prin 2005(e la dracu, sunt fix zece ani). Am făcut cunoștință într-un bar din orașul meu natal și a fost dragoste la prima vede...ascultare. Barul de care vă vorbesc se numea Rockland, iar aici am avut ocazia să fac cunoștință nu doar cu muzica bună, dar și cu oameni minunați. Am păstrat amintiri frumoase din acei ani și cred că perioada mea de adolescență ar fi fost destul de boring dacă locul acesta nu ar fi existat. Tot acolo l-am cunoscut și pe Marius, iar pentru că am început postarea cu amintiri din acea perioadă vă las și o poză cu noi, făcută prin 2006 la Rockland. (încercați să nu râdeți prea mult ;)



   Moving on. Din păcate barul s-a închis în primăvara anului 2006, dar legăturile formate acolo între anumite persoane s-au păstrat și în zi de azi. Drept urmare, oamenii ăștia minunați de care vă vorbeam la început au fondat Gugulan Rock, iar principalul lor obiectiv e să aducă muzica bună cât mai aproape de inimile gugulanilor
  Așa că vara asta, în august ca să fiu mai exactă, sunteți cu toții invitați să luați parte la un festival de zile mari. Gugulan Rock Festival 2015 începe pe 7 August și ar fi păcat să-l ratați având în vedere că formațiile ce vor urca pe scenă sunt foarte bune. KEMPES, BUCOVINA (Iasi), SEVI (Sofia), INDEFIANCE (Arad), RAZNA (Bucuresti), ARACHNA (Dragasani), SONATIC (Timisoara), INVADER (Lupeni), SENS UNIC (Resita) si POSTA MARE (Timisoara). Plus un concert aniversar al formației ANTARES din Caransebeș, reunită special pentru acest eveniment, mai multe concursuri distractive cu premii, o tombolă, iar la final un foc de tabăra.
    Vă las și afișul ca să vedeți că nu vă mint. Am zis să fac postarea de acum ca să aveți timp să includeți în planurile voastre de vacanță și Caransebeșul. Deci ne vedem la Gugulan Rock!




vineri, 3 iulie 2015

June #wrap-up

   Dacă ar fi să analizez luna asta din punctul de vedere al unui cititor aș spune că a fost destul de slăbuță, am ajuns să citesc doar trei cărți. Totuși am compensat pe partea cealaltă, am avut două event-uri și am mai și scris ceva. Deci în final pot spune că am echilibrat cumva balanța.
    Dar hai să începem cu începutul, adică cu data de 8 Iunie când, la invitația Lorenei Lupu, am mers la Timișoara pentru a încerca o altfel de lectură. Evenimentul a fost găzduit dElectric Theatre, cărora le mulțumesc pentru ospitalitate. Mulțumesc pentru machiaj Mira Metzler Make-up Artist, dar și pentru mânușile primite cadou. A fost ceva nou și interesant să citesc fragmente din cărțile mele pe acorduri rock și m-a mirat cât de bine a ieșit acest experiment. Bine, am și ales piesele pe care le ascultam în timp ce scriam paragrafele respective din Ultimul avanpost și Neamul Corbilor.

   După cum spuneam și pe Facebook m-am apucat să scriu o altă carte care nu are nici cea mai mică legătură cu celelalte două, exceptând că acțiunea se petrece pe plaiurile noaste. Momentan nu vă zic despre ce e vorba, dar dacă e să iasă vreodată pe piață promit că o să vă anunț. Între timp am reușit și eu să vizitez satul Lindenfeld sau în traducere din germană: Câmpul cu tei. A fost până mai acum vreo 20 de ani o localitate, un sat de munte din Caraş Severin. Lindenfeld nu mai are oficial niciun locuitor din 1998, e un sat părăsit. Mereu am vrut să merg până acolo, cu toate că nu a mai rămas mare lucru din sat, are așa un aer post-zombie apocalips. E ceva interesant de văzut, dar nu recomand mersul cu mașina până acolo căci nu e drum asfaltat.
  Revenind la cărți, nu mă pot lăuda cu multe romane citite luna aceasta. Adevărul e că nu prea am avut timp. Mai nou lucrez în timpul săptămânii la o firmă, iar în weekendu-uri sunt fotograf pe la nunți. Puținul timp liber ce-l mai am îl dedic scrisului... iar când am timp mai vorbesc și cu Marius. Oricum cele trei cărți citite au fost superbe și nu cred că puteam să fac o alegere mai bună pentru acest început de vară. 


Prima a fost Identități secrete de Monica Ramirez (volumul 2 din seria Alina Marinescu). Ce pot spune despre cartea asta? Mi-a rupt suflețelul meu fragil în două, bine că am avut cu cine discuta despre ea pe facebook că simțeam că o iau razna. După o astfel de carte aveam nevoie de ceva amuzant, ceva care să mă scoată din nebunia aceea de emoții în care mă băgase Monica, așa că am pus mâna pe Nopțile amanților de Corina Ozon și mi-am mai revenit. Despre cărțile Corinei am scris mai pe larg aici, dar nu ezit să vă mai amintesc o dată de ele. 

  A treia carte pe care am citit-o a fost Anamneza de Ana Săndulescu. O carte captivantă, puțin șocantă, scrisă cu multă naturalețe. Te pune pe gânduri, te prinde repede și greu o poți lăsa din mână. Și că tot vorbeam de Ana și de cartea ei vă reamintesc că la sfârșitul lunii iunie, pe 27 să fiu mai exactă am avut o lansare împreună la Iași. Drumul a fost lung, dar a meritat din plin. Mereu am vrut să ajung la Iași, știți voi, locul de unde începe acțiunea în Ultimul avanpost. Așa că era de așteptat să dau curs invitației de-a merge până acolo.


   Mi-a părut rău că nu am putut sta mai mult, mi-ar fi plăcut să văd mai bine locurile prin care am trecut, dar poate cu altă ocazie. M-am bucurat că am avut ocazia să cunosc mulți oameni minunați în această lună și le mulțumesc că au fost alături de mine.