marți, 28 iunie 2016

Zona Zero (fragment #2)





 Intră în baia comună și porni unul dintre dușuri. Își scoase hainele și lăsă apa să-i curețe pielea. De-ar fi putut să-i curețe și mintea de toate imaginile ce-i erau încă vii...
   Oricât de mult și-ar fi frecat trupul cu săpun, nu putea să înlăture amintirile. Apăsă și mai tare. Pielea i se înroși, dar urmele lor încă erau acolo, ca niște cicatrici invizibile. În urechi încă îi suna muzica auzită cu o seară în urmă. Ochii încă o usturau de la trabucurile fumate de Adrian și restul oamenilor lui. Pe gât încă mai putea simți buzele fetei blonde ce dormise pe brațul ei. Nu-și mai putea aduce aminte numele blondei, dar o mai văzuse prin bază, știa că era una din fetele de la spălătorie.

    Ar fi vrut să poate spune că-și aducea aminte doar vag noaptea trecută, dar, în ciuda alcoolului consumat, rememora tot. Discuțiile cu cei veniți din Zona Zero, conversații în care ei nu făcură altceva decât să se laude cu numărul de paraziți omorâți, faptul că Sorin încă încerca să-i explice lui Adrian planurile lui de viitor, dar eșua lamentabil... Elena se mulțumi mai bine de jumătate de seară să privească pașnică de pe o canapea tot ce se petrecea, dar, în momentul în care Kitty începuse să se lingușească pe lângă Adrian, simțise nevoia de a interveni. Nu o putea lăsa pe fătuca aceea să câștige puncte în favoarea lui Sorin.
      Intră în discuție cu o fată blondă ce părea cam amețită. Ochii lui Adrian o urmăreau curioși. Elena îi mai întinse fetei un pahar de vin. Zâmbetul ei îi oferi și mai mult curaj, nu că ar fi avut nevoie de el. Printre vorbe goale, menite doar să mai umple timpul, Elena începu să se joace cu degetele prin părul ei. Fata își lăsă capul pe spate și își închise ochii, moment în care Elena se aplecă peste ea și își lipi buzele de ale ei. Corpul fetei tremură ușor de parcă un mic șoc de curent îi trecu prin vene, dar nu se trase. Continuă să o sărute. Câteva secunde, buzele lor se dezmierdară ușor, apoi Elena o trase mai aproape și își puse mâna pe piciorul ei. 
     Adrian continuă să le urmărească de la distanță. Cuvintele lui Sorin și ale fetei ce-l însoțea deveniseră brusc neinteresante. Iar în ceea ce o privea pe fată, Adrian o considera total invizibilă, chiar plictisitoare. Când într-un final privirea lui se intersectă cu cea a Elenei, îi făcu semn discret.

        Elena se ridică de pe canapea și o prinse pe fată de mână, conducând-o spre camera lui Adrian. De cum intrară, fata se întinse pe pat și o trase pe Elena peste ea, continuând să o sărute pe gât și pe sâni. Adrian se așeză pe un scaun, își aprinse o țigară și le făcu semn fetelor să continue.

       Nu a fost nevoie să li se spună a doua oară. Elena îi scoase tricoul fetei și își plimbă buzele pe sânii și abdomenul ei. Îi trase fusta mai sus și mângâie ușor coapsele. Fata a gemut ușor când limba Elenei a început să o dezmierde. Corpul ei era fierbinte, iar alcoolul părea să-i amplifice toate atingerile. Strânse în pumni cearșaful de pe pat și-și lăsă capul pe spate când simți degetele Elenei că intră în ea. Își mușcă de câteva ori buzele ca să nu țipe. Bătăile inimii ei o luaseră razna, iar camera părea a se învârti. Încercă să se abțină, dar în final cedă și se lăsă pradă plăcerii.


       Elena se ridică de pe pat, lăsând-o pe fata ce încă încerca să-și revină, și se îndreptă spre Adrian. Îi luă țigara din mână, trase un fum apoi o stinse și i se așeză în poală.


     — Ți-am spus vreodată cât de mult poți să mă exciți? o întrebă el prinzându-i mâna.
     Dar Elena nu-i răspunse. În schimb, îl sărută de câteva ori, mișcându-se lasciv în brațele lui. Adrian se trase puțin, îi mângâie ușor buzele cu degetele și-i șopti:
    — Îi pot simți gustul pe buzele tale.
    — Perfect! zise Elena în timp ce-i desfăcea cămașa.



Fragment din Zona Zero - Lavinia Călina.
Cartea se poate comanda pe site-ul editurii Herg Benet, Libris sau Elefant. Vresiunea
 e-book o găsiți aici

miercuri, 22 iunie 2016

Blestemul zorilor (fragment)



Roxana 
   Viscolul împrăștia zăpada în toate direcțiile. Îmi era greu să deosebesc ceva, dar printre ramurile încărcate de nea puteam vedea cum le lucesc ochii lupilor. Alergau ca niște năluci printre copaci și urlau groaznic. Își arătau colții cu fiecare ocazie, iar întreaga imagine mă înfiora. Hăituiau cu sălbăticie o fată îmbrăcată într-o rochie lungă, roșie. Unul din ei sări din întuneric și o doborî.


    Biata fată se rostogoli de câteva ori prin zăpadă, apoi se ridică rapid și își continuă fuga. Părul ei brunet era prins într-o coafură complicată, dar jumătate din ea se desfăcu și câteva șuvițe rebele îi atârnau acum pe față. Nu... Nu puteam să-i zăresc fața, să văd cine e. Puteam doar să-i simt teama, frica și deznădejdea. Rochia ei nu avea mâneci, iar pe brațe i-am observat mai multe răni și vânătăi.  

    Urletul acela sălbatic se auzi din nou, doar că de data asta mai tare și mai puternic. Fata se opri și privi împietrită creatura ce se înfățișă în calea ei. Era un fel de monstru cum nu mi-a fost dat să văd până atunci. Părea a fi un lup, doar că mergea pe două picioare exact ca un om. Întreg trupul îi era acoperit de blană cenușie, degetele de la mâini aveau gheare lungi și ascuțite, iar în privirea lui se putea citi o ură profundă față de fata ce stătea în dreptul lui. Și totuși privirea aceea... privirea acelui monstru îmi părea atât de cunoscută, de familiară...
    Creatura își arătă dinții ce erau exact ca ai unui lup, apoi începu să se apropie de fata în rochie roșie. Era cu mult mai mare decât ea și eram convinsă că o va sfâșia fără probleme. Am țipat la ea să fugă, dar nu m-a auzit, de parcă nici nu eram acolo, de parcă totul era un vis, un coșmar. Creatura aceea se aruncă asupra ei și... și atunci am deschis ochii.


    Întreaga cameră se învârtea cu mine. Îmi era groaznic de rău. Am stat vreo douăzeci de minute întinsă pe jos și am încercat să-mi focalizez privirea pe lustra de pe tavan, dar nu am reușit. Imaginea era încețoșată. Îi puteam distinge oarecum forma, dar nu era clară, iar durerea de cap nu mă ajuta. 
Aș fi putut să ignor starea aceea dacă măcar toate eforturile mele ar fi avut succes, dar eșuasem din nou. Numai ce încheiasem a treia tentativă de-a încerca să o găsesc pe Nicol. Cumva sperasem că a treia oară avea să fie cu noroc, dar se dovedise a fi contrariul. În loc să aflu ce se întâmpla cu prietena mea, avusesem o viziune ciudată.


Nicol
Încercam să-mi aduc aminte când am tras ultima beție zdravănă și m-a durut capul atât de tare încât am crezut că o să-mi plesnească, dar nu reușeam. La ce naiba încercam să-mi aduc aminte așa ceva când nu-mi puteam aduce aminte ce făcusem cu o noapte înainte?Am deschis încet ochii și m-am bucurat că cineva trăsese draperia, iar razele soarelui nu mă puteau orbi. Acela era ultimul lucru de care aveam nevoie, de lumină.

     Am vrut să-mi trag pătura peste cap și să mai fur câteva minute de somn, dar m-am oprit brusc. Aia nu era plapuma pe care o aveam eu în cameră, a mea era roșie, asta era un verde pal. Eram eu ușor amețită, dar nici chiar așa. Asta nu e pătura mea, ăsta nu e patul meu, e o canapea, asta cu siguranță nu e camera mea, iar tricoul acesta cu trei numere mai mari sigur nu e al meu.

      M-am ridicat năucită și am aruncat o privire prin cameră. Era destul de micuță, nu prea avea mobilier, doar un șifonier, canapeaua pe care stăteam eu și o mică măsuță de cafea pe care se afla un laptop și o țigară proaspăt aprinsă. M-am uitat la fum cum se împrăștia prin încăpere în timp ce din boxele micuțe ale laptopului se auzea în surdină Dirty Shirt.
      Grozav, m-am teleportat în adolescență! Mi-am frecat puțin ochiul drept și, evident, mi-am întins o parte din machiaj pe tot obrazul. Trebuia să mă spăl. Am vrut să mă ridic, dar când am tras pătura am rămas șocată de câte vânătăi aveam pe picioare. Și nu doar pe picioare, ci pe tot corpul. Am apăsat ușor cu degetele pe una din ele, iar durerea nu a întârziat să apară.
     — Bună dimineața! Sau mai bine spun bună ziua, căci e trecut de ora două.
    Vocea lui îmi făcu inima să bată și mai tare. O clipă am simțit că nu mai pot respira și că o să leșin, dar nu am avut noroc. Mi-am tras picioarele sub mine și instinctiv am tras și de pătură, de parcă ea ar fi putut să mă apere. El a venit spre mine amuzat oarecum de panica ce mă cuprinse și își luă țigara din scrumieră.

      Avea părul ud, sigur tocmai ce făcuse un duș, dar nu asta mi-a atras atenția, ci modul cum mă privea. În ochii lui se citea clar ura ce mi-o purta. Își încleștă de câteva ori maxilarul, semn că își stăpânea cu greu furia. Mă întrebam de ce naiba nu-mi frânsese încă gâtul, iar când s-a apropiat amenințător de mine chiar am crezut că avea să o facă.
       — Sper că nu ai uitat înțelegerea noastră! zise el pe un ton rece în timp ce îmi prinse mâna. Dacă dai înapoi acum, îți sucesc gâtul, m-ai înțeles?



miercuri, 15 iunie 2016

Recenzie - Instinct de Ioana Duda

   Ei, uite că a venit vremea pentru o nouă recenzie pe blog. Hai că la cât de aiurită am fost în ultima vreme nu vă așteptați la una ca asta. Totuși de multe ori se întâmplă să citești o carte atât de mișto şi de vie, care te și unge pe suflet, dar te şi răscolește pe dinăuntru, încât trebuie să o împărtășești cu toată lumea. Ba nu! Vrei să te urci pe cel mai înalt bloc din oraș şi să țipi în gura mare ca să audă toată lumea ce descoperire ai făcut tu. Ca să afle şi cei ce stau în centru, şi cei de la periferie, şi cei ce muncesc în fabrici, și ăi de stau la coadă la supermarket, şi cei ce se plimbă prin Mall fără să cumpere nimic, şi alea de pe centură, şi cei ce stau pe Facebook când ar trebui să recapituleze materia de bac. 
   Aşa ar trebui să fac, dar eu stau într-un oraș mic, iar cel mai înalt bloc are 4 etaje, deci mă mulțumesc cu scrisul pe blog.

Descriere: Dau dependență. Și sunt dependentă de clientul meu. Sunt o prostituată. De lux. Prețul e mare. Și mi-l plătesc de fiecare dată. Pentru că am ales să mă vând mie. Sunt propria-mi curvă. Mă iubesc și mă vreau. Mă chem. Și intru în mine cu o forță tumultuoasă. Ea urlă, sfâșiată. Dar se predă, firavă. E în brațele mele, alintată, sărutată, mângâiată. Sunt în siguranță. Cu mine. În mine.
„Ce se află dincolo de măștile pe care ne-am obișnuit să le purtăm zi de zi prin lume, dincolo de coaja opacă – și uneori înșelătoare – care pare să ne protejeze o vreme de privirile oamenilor? Durere. Și iubire. Și moarte. Și tentative de suicid. Și supraviețuire. Și sex fără amor. Și amor cu mult sex. Și traume. Nevroze. Părinți. Și vină. Și iertare. Niciodată pentru mine. Și instincte. Multe instincte. Miros. Piele. Foame. Sete. Dor. Deziluzii. Visuri. Speranță. Tot sufletul meu. Mai presus de orice, frumusețe și curaj. Frumusețea de a fi exact așa cum ești, până la capăt, și curajul de a accepta și iubi asta. Așa e Ioana. Primiți-o cât mai aproape de inimă, în locul acela doar al vostru, unde nu există ipocrizie sau prejudecăți. O să vă mângâie. O să vă trezească. O să vă schimbe.„
(Cristina Nemerovschi)

   Pe Ioana am cunoscut-o face to face chiar de ziua mea - ăsta da cadou, să cunoști un om mișto - dar am avut ocazia să îi citesc câteva postări de pe blog cu ceva vreme în urmă. Ba chiar, mi-am luat şi niște înjurături de la persoane revoltate de sinceritatea ei. Am dat share acestei postări și au și sărit două țațe la mine că blasfemie!, dar voi mă cunoașteți pe mine și știți deja că le-am dat block fără să clipesc.
   Am citit cartea ei Instinct şi recunosc că nu e genul pe care v-ați aștepta voi să-l citesc. Nu e despre nave spațiale, extratereștrii, magie, vrăjitoare, prințese, nu are nici măcar un zombie în ea, dar are suflet, are revoltă, are sinceritate şi e vie... e al naibii de vie.

Fiecare text spune o poveste, Ioana folosește cuvintele la adevărata lor valoare. Te duce prin toate stările. Ai să fii fericit, apoi trist, ai să zâmbești ușor melancolic, ai să te regăsești în unele ipostaze şi ai râzi ușor de altele. În final asta e viaţa cu toate trăirile ei şi mă bucur că Ioana m-a purtat în decursul celor 176 de pagini prin ele, iar când o să mai am ocazia am să repet experiența.

Lăsând gluma la o parte, vă spun cu mâna pe inimă că iubirea nu doare. Nici nu-i complicată. Dacă e așa, e boală. Otravă. Ucide sufletul. Și atunci nu-i iubire. Orgoliul doare. Gelozia la fel. Nevoie de posesie, de a-l avea pe celălalt. Furia, încrâncenarea, zbuciumul. Sunt rele. Dau cearcăne, riduri și fețe schimonosite. Iubirea te înalță. Te face mai frumos decât te știai. Te luminează. Iubirea-i liniștită.

   V-am dat o mică mostră, asta așa ca să nu ziceți că vorbesc prostii. Cu toate astea vă invit să o descoperiți chiar voi pe Ioana și puteți să o faceți aici, iar dacă sunteți din Caransebeș și vreți să o cunoașteți personal vă așteptăm vineri de la ora 19:00 la Opium. Dacă nu puteți ajunge, nu disperați, Ioana e fată mișto și se tot plimbă prin țară deci sunt sigură că o veți prinde pe undeva alături de cartea ei.