joi, 20 noiembrie 2014

Primiți cu Black Fraideiu' ?

     A sosit în sfârșit acea zi din an! Ziua în care Luna neagră din casa a-III-a se află în cuadratură cu Soarele aflat în Capricorn. Ziua în care îți dai seama că ai trăit mai bine de 20 de ani fără acel mixer performant în casă și azi a sosit momentul să-l achiziționezi. E ziua sfântă în care artrozele și sclerozele se vindecă miraculos în timp ce stai la coadă să-ți cumperi mega-ultra tigaia aflată la promoție.
   E momentul în care progeniturile râzgâiate, care până mai ieri îți spuneau că te urăsc, își dau seama cât de mult au greșit, își cer iertare și te informează că Iphone 6,243b are 20% reducere. E ziua din an în care părul vânzătorilor se albește de 5 ori mai mult. E ziua în care românii, depășiți de această nouă sărbătoare modernă, taie porcul și fac cozonaci pentru colindătorii ce vin la împărțit de pliante cu oferta.
    Da! E BLACK FRIDAY!



   Că împrumutăm orice rahat de pe dincolo nu mai surprinde pe nimeni. De aceea și această nouă sărbătoare, trecută cu roșu în calendar, nu putea să nu prindă și la noi în timp record. Mulți așteaptă tot anul acest moment magic, iar cei mai împătimiți dintre ei dau târcoale magazinelor de electrocasnice cu câteva săptămâni înainte, asigurându-se că planul lor de atac asupra aspiratoarelor și prăjitoarelor de pâine e mult mai bine pus la punct decât al vecinului de la patru. 
  Evident, ca în jurul oricărei alte sărbători, s-au născut mituri, legende și superstiții. Unii spun că în ziua de Black Friday răsăritul trebuie să te prindă în fața unui magazin, altfel o să ai ghinion și nu o să mai prinzi bormașina mult visată. Prin unele sate se spune că cine muncește de Black Friday o să o ducă rău tot anul, unde mai pui că la ora 5 când ieși de la lucru mai găsești doar rebuturi prin marile magazine.



     Până și pe cei mai mici dintre noi i-a prins acest nou val. În ajun de Black Friday copiii îi scriu lui Moș Black Friday ce reduceri ar vrea să găsească părinți lor a doua zi prin magazine. Gurile rele spun chiar că Moș Black Friday, sosit recent de pe meleaguri americane într-un Hummer negru, l-ar fi depășit deja la capitolul popularitate pe acel bătrânel îmbrăcat în roșu ce își face apariția în decembrie și aduce copiilor cadouri la suprapreț. Mulți se tem de acest nou moș apărut din neant, căci, conform legendei, dacă nu ai fost cuminte în anul anterior acest bătrânel năzdrăvan îți va pune piedică în timp ce tu te zbați în mulțime, spulberându-ți șansele de a ajunge cât mai repede la produsele dorite. Eu una zic că Moș Black Friday nu e chiar atât de ursuz, iar piedica ți-o pune vreo babă cu papornița, invidioasă că tu ești mai în față ca ea. Totuși nu mă credeți pe cuvânt, căci eu sunt tânără și nu știu prea multe despre aceste sărbători mioritice păstrate peste veacuri.
     Fie ca lumina sfântă de Black Friday să vă călăuzească spre cele mai tari promoții, să vă împingă în fața moșilor ce se înghesuie la casa de marcat şi să vă umple sacoșele de lucruri ieftine și nefolositoare. Black Friday fericit și cafteală plăcută!



miercuri, 5 noiembrie 2014

Copiii întunericului (fragment)

  



   Un pumn lovind masa de sticlă mă dezmetici.
  — Alo! m-am răstit eu la ei. O spargi, o plătești!
   Am făcut rapid schimb de priviri furioase cu tipul enervant de mai devreme. Apoi mi-am luat din nou telefonul, încercând să mai fac vreun level sau două la unul din jocuri, până să mă apuc de spălat pe jos. Așa e viața, unii se chinuie să salveze un om pe masa de operație, alții descoperă în vreun laborator un nou leac pentru vreo boală, cineva lansează o nouă sondă spațială, iar eu... eu încerc să sparg cât mai multe bomboane în cât mai puține mișcări.
   Dacă cineva mi-ar fi spus în liceu că pe viitor viața mea avea să se împartă în timp petrecut la muncă și timp petrecut acasă, probabil aș fi fost în stare să îl iau de gât. Pe atunci viața reprezenta un amestec nebun de concerte, țigări, alcool, sex și multă muzică rock. Mă îndrăgosteam de azi pe mâine, lipseam cu zilele de la școală și duceam motivări făcute în Photoshop, că pe atunci nu știa multă lume de așa ceva, deci dirigintele le lua de bune. Alteori mă urcam în tren și plecam la București împreună cu gașca, ca să ne vedem formațiile preferate în concert. Dacă nu mă înșel, la Nightwish din 2005, la polivalentă, l-am și cunoscut prima data pe Radu. Pe atunci se vedea cu o tipă din gașca mea, s-au despărțit la câteva săptămâni după. Ciudat cum și formația a făcut la fel.
   Mi-am stins țigara și am pus jocul pe pauză. Noii mei clienți erau încă prinși în discuția lor și fără să vreau am plecat urechea la ce își spuneau. Pe cel tânăr nu îl auzeam prea bine, stătea cu spatele spre mine și vorbea mai mult în șoaptă. În schimb celălalt se răstea o dată la două fraze. 
   Din ce am prins din zbor, am înțeles că erau supărați de apariția nu știu cui în oraș. Cel puțin unul din ei era extrem de nervos din pricina asta. Toate ca toate, dar dacă mai dădea o dată cu pumnul, aveam să îi scot afară. Jocul mi-a fost întrerupt de un nou mesaj de la Roxi, în care mă anunța că a rămas fără țigări. Grozav! Eu mai aveam vreo cinci în pachet și o săptămână până la salariu. Deci nici o șansă să fac rost de bani prea curând. În plus, îmi luasem deja un pachet azi, iar ultimii mei clienți îmi plătiseră suma fixă. Al naibii de zgârciți. Acum chiar regretam că nu le scuipasem în bere.
    Nu dădeau semne că ar avea de gând să plece curând, iar pe mine mă apucase foamea. Așa că mi-am luat geanta și am căutat prin ea după eugenii. Mai aveam doar una, iar asta nu avea să îmi astâmpere prea mult.
   — Ne mai aduci te rog două beri? spuse tipul enervant.
   Nici nu băgasem de seamă când veni în fața mea. O clipă m-am simțit pierdută, mă rătăcisem în privirea lui, vocea lui părea să-mi influențeze mișcările și m-am trezit în fața frigiderului înșfăcând două beri. Reflecția propriului chip în geamul frigiderului mă readuse cu picioarele pe pământ.
    — Ce naiba? am spus eu dezmeticindu-mă. Îmi pare rău, dar am zis ultima comandă.
    — Iar eu am mai cerut două beri.
    — Iar eu refuz să îți dau. Programul meu s-a încheiat, nu vă mai servesc.
   Se dădu un pas mai în spate și îi făcu un semn discret partenerului său. Cu coada ochiului, l-am văzut pe celălalt tip că se duce înspre ușa localului. O clipă am răsuflat ușurată, mă gândeam că au prins ideea și că vor pleca. Doar în momentul în care a închis ușa, mi-a trecut prin gând că ceva nu era în regulă. 
  Mâna mea țâșni spre cuțitul ce îl foloseam să tai lămâile pentru cocktail-uri, dar nu am fost suficient de rapidă. Bărbatul din fața measări peste tejghea și îmi prinse mâna. O suci puternic, am vrut să țip, dar nu am mai apucat. Mă îmbrânci cu toată forța lui și-mi lipi fața de geamul frigiderului. Poate ar fi fost mai bine să fi înghițit în sec și să-i fi servit, dar era prea târziu. Primul meu gând fugi la Ovidiu. Dacă mi se întâmpla mie ceva rău, ce avea să se aleagă de el? Crescusem fără părinți, știam ce înseamnă asta. Oare avea să aibă Radu grijă de el? Da, sigur. Mai degrabă puteam conta pe Roxana, ea era mult mai responsabilă. Doar gândul la Ovi îmi mai dădu o fărâmă de speranță și curaj.
    — Vă servesc, am spus eu.
    — Lasă asta, îmi spuse el pe un ton aspru. Din ce Neam ești?
    — Ce?
   Bărbatul mă împinse și mai tare. M-am lovit cu fruntea de geam și am încercat să dau din coate. Zadarnic însă, era mult prea puternic.
     — Te-am întrebat din ce neam ești?
   Vocea lui îmi făcu sângele să înghețe. Am simțit cum mâna lui îmi dă deoparte părul, la spate. Avea degetele înfiorător de reci. Corpul meu tremură ușor atunci când îmi trase brusc de gulerul cămășii și îmi dezveli umărul. Știam ce căuta. Și mai știam că dacă aveam să ripostez ar fi ieșit mult mai urât, așa că m-am prefăcut că nu știu despre ce vorbea.
      — Nu are semn, spuse el întorcându-se spre celălalt.
    Am profitat de neatenția lui și l-am împins cu toată forța. Nu a fost suficient.
     — Cine ești? Și ce mama dracului cauți aici?
     — Lasă-mă! am strigat eu în timp ce mă zbăteam.
     — Nu mă obliga să mai întreb o dată!
    Corpul meu continua să se zbată și prin nu știu ce minune am reușit să-mi eliberez una din mâini. Nici nu îmi dădeam seama ce fac. L-am lovit de câteva ori cu cotul în stomac, până ce mi-a dat drumul. Cred că l-am lovit și cu picioarele, nu mai știu, am acționat din instinct. L-am izbit cât am putut de tare de tejgheaua barului. Era o nebunie totală în capul meu, dar efortul a dat roade și pentru câteva clipe am fost liberă.
     Doar pentru câteva clipe, căci nu am ajuns să fac nici doi pași și tipul se năpusti asupra mea din nou. Mi-am pierdut echilibrul și am căzut, împreună cu el, peste una din mesele aflate în bar. Aceasta cedă sub greutatea corpurilor nostre și se rupse. O durere groaznică
îmi pulsă pe șira spinării când m-am lovit de podea.
     Eram amețită, coloana mă durea extrem de rău, întreg pământul se învârtea cu mine, iar omul ce mă atacase era acum deasupra mea. Cu o mișcare bruscă, mă întoarse spre el. M-a prins cu o mână de gât și m-a obligat să îl privesc în ochi. Începuse să strângă din ce în ce mai tare, lăsându-mă treptat fără aer.
      — Să nu crezi că s-a terminat aici, îmi șopti el. O să fim cu ochii pe tine.
     Nu am mai putut răspunde. Sau nu am mai avut forța necesară. Ochii lui au început să își piardă din culoare, devenind treptat albi. Luminile din jur începură să pâlpâie neregulat, iar muzica din bar se întrerupsese. Nu îmi venea să cred. Mă simțeam dintr-o dată și mai slăbită, și mai moale, lipsită de orice vlagă, parcă mă fura somnul. Pleoapele îmi erau grele. Am clipit de câteva ori, apoi am închis ochii.
     M-am trezit buimăcită, cu o groaznică durere de cap și de spate. În fundal mi se părea că aud muzică, dar nu îmi puteam da seama de unde.
       ...und die Welt zählt laut bis zehn...