joi, 22 decembrie 2016

Book haul #5

miercuri, 21 decembrie 2016

Un singur cuvânt: iubire.

Sursa foto: Wikipedia
     În ultima vreme am tot văzut pe internet diverse articole sau oameni care discutau pe un ton destul de agresiv și negativ despre cum le pot explica eu copiilor mei că doi bărbați se sărută? Unii chiar săreau calul şi ziceau că o astfel de discuție le-ar distruge copilăria celor mici. Așa că am stat o clipă și m-am gândit: cum naiba mi-au explicat ai mei când eram mică despre toată treaba asta?
    Eu am crescut într-un oraș micuț, atât de micuț încât toată lumea cunoaște pe toată lumea și am făcut parte dintr-o familie tradițională. Atât de tradițională că alor mei le-au luat 10 ani de căsnicie să își dea seama că sunt nefericiți și să-și bage ceva în ce o să zică lumea dacă ei divorțează.
     În anii 90 nu aveam internet, așa că făceam rost de informații discutând unii cu alții, nu dând search pe wiki. Tot pe atunci cei de la TVR au început să difuzeze celebru desen cu Sailor Moon, iar cei care l-ați urmărit știți că exista un cuplu format din două fete (Sailor Neptun și Sailor Uranus). Acesta a fost primul meu contact cu cei din comunitatea gay, să zicem. Sau cel puțin atunci am realizat eu că se poate și altfel.
     Copil fiind, nu am înțeles exact cu ce se mănâncă toată treaba asta cu homosexualii sau lesbienele, așa că, neavând acces la internet, m-am dus să o întreb pe mama. Mi-a răspuns ușor stânjenită că de multe ori e posibil ca un bărbat să iubească un bărbat și o femeie să iubească o femeie. Eu am zis: ah, bine. - și asta a fost toată discuția. Nu am avut nevoie de explicații alternative, de o prezentare în Power Point, de citate din Biblie şi Coran sau de o internare urgentă într-un spital de psihiatrie ca să îmi revin după șoc. De ce? Păi e simplu. A pronunțat cuvântul iubire și mi-a fost deajuns ca să înțeleg că oamenii aceștia nu făceau nimic rău, nu dădeau în cap la nimeni, nu veneau să-mi fure bicicleta, nu îmi sacrificau păpușa preferată vreunui zeu, nu mă afecta cu absolut nimic decizia lor de a iubi pe altcineva.
      A fost nevoie de un singur cuvânt ca un copil de 8 ani să înțeleagă că nu e nimic rău la mijloc, că nu trebuie să-i judece sau să-i urască pe cei diferiți de el. Deci nu discuția în sine e problema ci modul în care o porți şi cuvintele prin care alegi să te exprimi. Un sigur cuvânt poate înclina balanța, iar cuvântul acela e iubire.
  Deci cum mi-au distrus mie homosexualii copilăria? Exact! Nu mi-au distrus-o. Cum mi-a afectat dezvoltarea această informație? Păi... nu m-a afectat cu nimic. Eventual m-a făcut să fiu mai tolerantă, să-i accept pe cei din jurul meu, dar în rest nu cred că mi-a afecta copilăria cu nimic. Asta nu e o boală, cum cred unii, pe care o iei dacă vorbești despre ea. Nu mi-am schimbat orientarea sexuală peste noapte, nu am fost marcată pe viață, sunt tot aceeași persoană, am o relație de aproape 11 ani cu un băiat, deci discuția despre homosexualitate din copilărie nu mi-a schimbat cu nimic personalitatea.
     Atunci de ce e nevoie de atâta agresiune și de negativism? De ce ne turnăm cenușă în cap dacă nu e nevoie? De ce e atât de greu să acceptăm că suntem persoane diferite, ce avem concepții diferite? Chiar e nevoie de atâta ură?
     Dacă mamei mele nu i-a fost frică în anii 90 să-mi ofere o explicație simplă, de ce naiba le-ar fi frică părinților din ziua de azi... ah! pentru că trăim în România? Eu încă sper că mentalitatea noastră s-a mai schimbat, sau cel puțin e pe drumul cel bun. Da, mai e mult de muncă, e loc de mai bine, dar eu zic să nu ne pierdem speranța. Mai ales în preajma sărbătorilor, indiferent de ce sărbătoriți voi în perioada aceasta.
Play nice kids!