luni, 1 august 2016

Interviu cu Oana Arion

   Hei lume! Sper ca începutul săptămânii nu v-a demoralizat de tot. Știu că a trecut weekend-ul pe nesimțite, dar avem în față o lună nouă, luna August, iar odată cu ea m-am gândit să vă aduc ceva nou pe blog și anume interviuri cu autorii mei preferați (pe rând, evident). Așa că m-am decis să încep azi cu o scriitoare ce te vrăjește, nu doar prin personalitatea ei, dar și prin poveștile ce le crează. Vorbesc despre Oana Arion (de parcă nu era evident din titlu) autoarea seriei Nemuritor. 
     Am citit și eu primul volum (Ultimul viking), ba chiar i-am făcut și o recenzie video aici, și am așteptat de ceva vreme să văd încotro duce această poveste. Al doilea volum e pe drum, dar eu nu am mai avut răbdare, așa că am mers direct la sursă pentru informații proaspete.


1. Salut Oana! Mă bucur că ai acceptat invitaţia mea de a răspunde la câteva întrebări. Pentru început cum te-ai descrie în câteva cuvinte? 
   Bună, Lavinia şi îţi mulţumesc pentru invitaţie. Cum m-aş descrie? Of, vrei varianta sinceră sau pe cea diplomatică? Sunt încăpăţânată, perfecţionistă, râd mult şi am nevoie de timpul meu, spaţiul meu, lucrurile mele ca să pot funcţiona. Ah, da, şi beau multă cafea. 

2.De unde a plecat pasiune ta pentru scris? 
    De la compunerile din şcoala generală. Învăţătoarea mea era o persoană foarte deschisă şi creativă şi, încă de la început ne-a încurajat să fim la fel. Lucrările noastre erau inedite, iar orele păreau ateliere de scris în toată regula. Mai târziu, prin liceu, mi-am dat seama că sunt bunicică, judecând după laudele profesorilor şi ale colegilor, aşa că am continuat să scriu. 

3.Mi-a plăcut mult primul volum din seria Nemuritor, am citit-o dintr-o suflare. Ce te-a determinat să scrii această carte, de unde a venit inspiraţia? 
    Ideea s-a născut firesc în momentul în care mi-am dorit să găsesc o poveste pe care să o citesc şi să îmi transmită lucrurile pe care voiam EU să le simt în acel moment (eram în faza „fantasy” a existenţei mele). Cum nu am găsit ACEA poveste m-am hotărât să o scriu eu însămi. Fiind îndrăgostită de mitologie şi istorie, în special de cea nordică a fost clar că trebuia să ţes această poveste în jurul unei legende. 


4.Mereu mi-au plăcut basmele, iar tu ne expui un basm modern şi captivant plin de mister. Pentru cei care nu ştiu spune-ne despre ce e vorba în primul volum din seria Nemuritor. 

    Volumul are ca punct de plecare o odă (sau edda) închinată vikingului Egill Skallagrimsson, despre care se spune că făcea parte din tagma berserkerilor (luptători care se puteau transforma în timpul luptei în urşi sau lupi şi care alcătuiau un fel de „trupe de elită” în slujba lear-ului sau regelui). Eu am extins povestea inventând un fiu nelegitim (Ian) care, datorită tatălui sau devine nemuritor şi ajunge în zilele noastre, prins într-o aventură „urbană”.  


5. Ai creat personaje complexe, pline de mister, te felicit pentru asta, iar întrebarea mea este: care este preferatul tău şi de ce? 
    Îţi mulţumesc! Sincer, nu ştiu să îţi răspund la această întrebare. La început povestea trebuia să rămână o simplă poveste. Mai apoi m-am îndrăgostit de personaje şi abia atunci s-a conturat ideea unei serii. Îmi sunt dragi, pentru că fiecare în parte are ceva din mine (vai! ce narcisist a sunat asta!). 

6.Cât la sută din personalitatea ta se regăseşte în Victoria Gray, personajul principal al cărţii? 
    Eu nu sunt roşcată, ci blondă. Nu am o cafenea, o soră sau un accent sudist. În rest, fă tu calculele. 

7. Ne-ai lăsat să aşteptăm puţin după al doilea volum, dar sunt convinsă că o să merite. Când, unde, cum? Dă-ne câteva detalii despre lansare, sau ții totul secret? 
    Gata! Fără secrete! Lansarea va avea loc pe 7 septembrie la Teatrul de Artă Bucureşti şi va fi (sper) un eveniment inedit: fără discursuri, fără elogii, doar o discuţie între prieteni la un pahar cu vin. Cartea va apărea la editura Librex Publishing și se va numi Te voi găsi


8. Eu sunt #teamArrio, nu am ascuns asta, aşa că mor de curiozitate să aflu ce alte secrete mai ascunde acest personaj sau ce se va întâmpla în al doilea volum. Ne poţi destăinui câte ceva să ne treacă dorul de el până apare cartea? 
    Îl vei regăsi pe Arrio în acest al doilea volum teafăr şi nevătămat, deşi personajele vor trece printr-o serie de aventuri nebuneşti şi periculoase. 

9. Ce planuri de viitor ai? Ne putem aştepta şi la alte romane semnate O.G. Arion? 
     Aşa sper. Am de ceva vreme în lucru o carte pentru copii 10+, o carte fanstasy în care (tadaaa!) pisicile mele sunt personaje: un tărâm ascuns, o profeţie străveche şi o fetiţă absolut normală prinsă în această lume fascinantă în care animalele vorbesc, copacii sunt coloraţi, iar regii sunt aleşi prin magie. 

10. Repede! Numeşte trei cărţi ce ţi-au plăcut mult şi pe care le recomanzi oricui. 
      „Zona Zero”! (Am zis destul de repede?) Mi-a plăcut foarte mult cartea ta, muuuult, mult şi te felicit. Am citit şi cartea Nataşei „Lupii trecutului” pe care o recomand cu căldură. Iar numărul trei: toate cărţile tinerilor autori români. Toate! 

11. În încheiere am să te rog să laşi un mesaj pentru cititorii tăi. 
     Citiţi. Rămâneţi frumoşi!

    Îți mulțumesc din nou Oana pentru răspunsuri și îți doresc mult succes la lansare. Eu o să stau cuminte și o să aștept noul volum. Oare cu ce o să ne mai surprindă Oana?

4 comentarii:

  1. Felicitari pentru acest interviu.O idee minunata.Avem autori romani foarte buni.

    RăspundețiȘtergere
  2. Precomanda "Te voi gasi" de Oana Arion si vei primi cartea cu autograf.
    Titlul este disponibil la precomanda. Livrarile se vor efectua incepand cu data de 8 septembrie.
    https://www.librex.ro/fictiune/te-voi-gasi-seria-nemuritor-vol-2.html
    https://www.librex.ro/fictiune/ultimul-viking-seria-nemuritor-vol-1.html
    Va astept cu drag la lansare.
    Oana Arion

    RăspundețiȘtergere