Recenzie - Regina zăpezilor de Joan D. Vinge

Am reușit să înving căldura din aceste zile. Mai precis am citit o carte a cărei lumi a fost atât de bine conturată încât m-am pierdut de-a dreptul în ea. Am uitat şi de caniculă, de somn, de mâncare, de tot. Câteva zile am trăit trup şi suflet în minunata lume creată de Joan D. Vinge, iar acum nu mai ştiu ce să fac cu viaţa mea căci mai am câteva pagini şi se încheie cartea. Oh, da! Asta e prima recenzie pe care o fac deși mai am de citit puțin (foarte puţin) din carte.

Descriere: 

   Premiul Hugo ’81, o minunată reinterpretare a basmului lui Hans Christian Andersen, Crăiasa Zăpezii.

După 150 de ani de domnie, timpul Reginei Zăpezilor se apropie de sfârșit. În curând, poarta galactică ce leagă planeta Tiamat de alte lumi se va închide și vremea Iernii se va termina odată cu venirea la putere a Verii. Dar nu este totul pierdut dacă planul lui Arianrhod, Regina Iernii cea coruptă și veșnic tânără, se va împlini. De cealaltă parte a lumii, Moon, unul dintre oamenii Verii, este prinsă în mrejele urzelilor Reginei și va trebui sa lupte cu toate forțele pentru a împiedica un viitor sumbru.

„Dacă vă plac romanele space opera, pline de mistere vechi de milenii, tehnologii fantastice și ticăloși irecuperabili, atunci, sigur vă veți îndrăgosti de Regina Zăpezilor de Joan D. Vinge.“

io9.com

    Am trăit atât de multe sentimente contradictorii pe parcursul acestei cărți că nici nu ştiu cum să încep această recenzie. Ba țineam cu un personaj, ba cu altul, ba îmi doream să se întâmple ceva, ba altceva, ba citeam încet ca să nu termin cartea prea repede, ba dădeam pagină după pagină ca să aflu ce se întâmplă. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar nu am păţit niciodată aşa ceva cu vreo carte. 

   

     Ca o mică confesiune, vreau să va spun că sunt un mare fan al iernii. Nu mă înțelegeți greşit, îmi place vara, ador marea, îmi place că totul e verde, îmi place să citesc în serile călduroase de vară, dar când e să aleg mereu voi opta pentru iarnă. De ce? Nu ştiu. Probabil pentru că sunt născută iarna şi de aceea. Deci cum sunt un mare, mare, mare fan al acestui anotimp (şi tot ce ține de el) evident că mi-au sclipit ochii când am văzut coperta acestei cărţi... de titlu nu mai vorbesc. În plus, mi se promitea pe spate o reinterpretare a basmului Crăiasa Zăpezii de Hans Christian Andersen, iar eu am adorat acel basm.

        Sigur, totul promitea o lectură pe cinste, dar îmi era şi teamă să încep cartea deşi o primisem undeva prin aprilie. De ce? Pentru că aveam ceva așteptări de la ea şi mă cam temeam că o să fiu dezamăgită la final. Nu a fost cazul. Am avut parte de un SF extraordinar ce m-a dat pe spate. Un space opera ce mi-a intrat în suflet. Am avut parte de acțiune, de mister, de iubire, de un personaj negativ (sau mai multe)pe care l-am iubit efectiv, iar toată lumea e construită atât de bine şi explicată până în cel mai mic detaliu... pff. Cred că singura mea problemă cu acest roman a fost faptul că încă nu sunt sigură cum se pronunță numele unor personaje, dar în rest. WOW!!! Bun. Hai să o luăm cu începutul şi să vă şi zic despre ce e vorba ca să vă fac puțin curioși în privința cărții. 

     Tiamatul, o planetă ce este luminată de două stele şi conectată de restul universului printr-o gaură neagră, are două anotimpuri şi două populații (iernatici şi văratici) ce vin pe rând la conducere o dată la 150 de ani. Toată lumea așteaptă Schimbarea, mai puțin cea care se află acum pe tron, căci pentru ca o regină să vină la putere, cealaltă trebuie să moară.

       Regina Zăpezii, Arianrhod, se află aproape de încheierea domniei sale, căci anotimpul e pe cale să se schimbe şi văratici să vină la putere pentru următorii 150 de ani. Dar regina nu e gata să renunțe la tron atât de simplu, aşa că va concepe un plan ca să-şi asigure şi următorul mandat. Eu m-am îndrăgostit de ea și de determinarea ei de-aș păstra poziția cu orice preț și tot ce face ca să se mențină tânără.

    La începutul cărţii ea plantează în timpul unui festival mai multe clone de-ale ei în câteva femei văratice ce habar nu au de planul ei. Dintre toate clonele reginei, doar una avea să se nască şi să ajungă fără probleme la maturitate - o văratică pe nume Moon.

     În alt plan îi avem pe Moon şi Sparks Dawntreader, doi verișori ce au trăit de când se ştiu împreună şi se consideră sortiţi unul altuia, ambii fiind văratici, dar relaţia lor se răceşte în momentul în care Moon este aleasă să fie sibilă, iar el nu. Alegerea ei îl va determina pe Sparks să plece frustrat spre Carbuncle, unde, după ce învaţă câteva lecţii despre încredere şi cum e viaţa în marile oraşe, aterizează la curtea reginei Arianrhod.

      Ea va încerca să o determine pe Moon să-l urmeze pe verișorul ei în Carbuncle, împlinindu-şi astfel destinul, dar o întâmplare nefericită face ca Moon să fugă împreună cu câţiva extraplanetari prin gaura neagră.  Răvăşit de faptul că a pierdut-o, Sparks, se lasă prins în mrejele reginei şi îi devine amant. Ba mai mult, îl provoacă pe actualul ei amant la un duel, deşi e conştien că regina nu va fi niciodată doar a lui.

     Nu cred că am avut un personaj preferat, deşi toate sunt realizate extrem de bine şi conturate perfect. Singura de care mi-a plăcut de la început până la final a fost Arianrhod. Cred că sunt dead inside, dar în ultima vreme tot cu personajele negative țin. Ştiu că mai sunt 3 cărţi în această serie, dar nu au fost traduse la noi (cel puțin nu știu eu). Momentan sunt răvășită de aceasta şi o să îmi ia câteva zile ca să-mi revin.

  

     Am avut chiar un moment în care citeam şi au fost nişte replici atât de geniale încât m-am oprit şi am început să aplaud - da, chiar aşa a fost. Deci nu îmi rămâne altceva de făcut acum decât să vă recomand cartea asta genială, evident dacă vă place acest gen. Eu mă duc să termin cartea, mai am câteva pagini... 688 de pagini e prea puțin. Voi dacă ați citit nu ezitați să-mi lăsați părerea voastră într-un comentariu :)