4 cărți de luat pe plajă

We Rock #GugulanRock

     Nu pot să cred că a trecut un an. Am întârziat o zi cu postarea asta căci habar nu aveam cum să încep. A fost atât de fain la Gugulan Rock că nu puteam să exprim în cuvinte toate sentimentele trăite. Vă spuneam eu încă de acum un an că la noi la gugulani e fain rău, dar voi nu ați vrut să mă credeți. Pentru cei ce ați ratat postarea, o găsiți aici. Tot acolo vă spuneam că abia aștept să vină 2016 și să văd ce surprize o să ne aducă organizatorii festivalului, dar sincer nici în cele mai frumoase vise nu credeam că o să fie atât de fain, că o să avem atâte a formații bune, sau că o să vină Orphaned Land în Caransebeș.

      E clar că cei care au organizat au învățat ceva din ediția trecută
și că s-au pregătit cum trebuie timp de un an. Începând de la scenă, la amenajarea spațiului, la sunet, la publicitatea pe care și-au făcut-o, tot începe să denote că există oameni ce, deși au început acest festival din pasiune, se implică din ce în ce mai mult, iar festivalul acesta poate concura liniștit cu altele de renume din țară. Se vede că lucrurile se îmbunătățesc de la ediție la ediție, iar asta nu poate decât să mă bucure. Nu mă înțelegeți greșit, nu laud festivalul doar că e la mine în oraș, sigur, sunt unele aspecte unde e loc de mai bine, dar per total o fost OK. În plus un tip norocos a plecat acasă în ultima seară cu o mașină pusă la bătaie de organizatori... data viitoare o să-mi iau mai multe bilete la tombolă.

       De line up nici nu mai vorbesc. Am avut ocazia să-i revăd pe E-an-na, formație ce am ascultat-o prima dată la Satu Mare (mă nimerisem acolo cu promovarea pentru Zona Zero), au un sound aparte și cred că merită să le acordați o șansă, chiar sunt buni. Negură Bunget nu cred că mai au nevoie de introducere când vine vorba de scena black metal românească, ce-i al lor e al lor, se vede experiența și au o prezență scenică excelentă. Am fost plăcut surprinsă și de Hungry for Heaven (Ronnie James Dio tribute band) au reușit să facă scena să vibreze și publicul le-a fost alături la fiecare piesă.

       De departe, cea mai mare revelație (a mea personală) a fost Within the Nova. Ascultasem câteva piese pe net, dar nu mă gândeam că sună atât de bine live. A fost primul lor concert, s-a văzut că aveau emoții, but damn! I see a bright future ahead, mă rog cât de bright se poate la noi ;) Greul abia acum începe. Sper să nu se dea înapoi copiii aceștia, căci ar fi o mare pierdere pentru muzica bună. Mi-au plăcut și Aeon Sun, mărturisesc că nu auzisem de ei până acum, noroc cu festivalul acesta că mai îmi îmbogățesc și eu cultura muzicală. Gothic au făcut din nou show și au făcut un show atât de bun că au reușit să îmblânzească vremea capricioasă și să alunge ploaia. De un singur lucru cred că au fost dezamăgiți cei prezenți: nu a mai venit Arsenie Boca(e o glumă, numai dacă ați fost prezenți știți despre ce vorbesc). 

      Ce mai, toți au fost buni în felul lor, dar când au venit Orphaned Land...wow!!! It was madness. Da! Normal că am fost în primul rând și am cântat cu ei, și am dat din cap, și am săr... bine, nu am sărit că nu îmi permitea corsetul, dar înțelegeți voi ce vreau să spun. Pe băieții ăștia i-am văzut prima dată la Artmania 2013 și spre rușinea mea știam doar o piesă din repertoriul lor, o piesă pe care o ascultasem cu o zi înainte ca să văd despre ce e vorba. Până la urmă cred că asta e adevărata putere a muzicii bune, să te facă să te îndrăgostești de o formație / artist de la primele note. Mă bucur că i-am văzut din nou și sper din suflet că le-a plăcut în micul nostru oraș și că au să revină cu drag și la alte ediții. Da, spun ediții căci e stabilit, nu mai e cale de întoarcere. 

Gugulan Rock is here to stay. 

     

Recenzie - Regina zăpezilor de Joan D. Vinge

Am reușit să înving căldura din aceste zile. Mai precis am citit o carte a cărei lumi a fost atât de bine conturată încât m-am pierdut de-a dreptul în ea. Am uitat şi de caniculă, de somn, de mâncare, de tot. Câteva zile am trăit trup şi suflet în minunata lume creată de Joan D. Vinge, iar acum nu mai ştiu ce să fac cu viaţa mea căci mai am câteva pagini şi se încheie cartea. Oh, da! Asta e prima recenzie pe care o fac deși mai am de citit puțin (foarte puţin) din carte.

Descriere: 

   Premiul Hugo ’81, o minunată reinterpretare a basmului lui Hans Christian Andersen, Crăiasa Zăpezii.

După 150 de ani de domnie, timpul Reginei Zăpezilor se apropie de sfârșit. În curând, poarta galactică ce leagă planeta Tiamat de alte lumi se va închide și vremea Iernii se va termina odată cu venirea la putere a Verii. Dar nu este totul pierdut dacă planul lui Arianrhod, Regina Iernii cea coruptă și veșnic tânără, se va împlini. De cealaltă parte a lumii, Moon, unul dintre oamenii Verii, este prinsă în mrejele urzelilor Reginei și va trebui sa lupte cu toate forțele pentru a împiedica un viitor sumbru.

„Dacă vă plac romanele space opera, pline de mistere vechi de milenii, tehnologii fantastice și ticăloși irecuperabili, atunci, sigur vă veți îndrăgosti de Regina Zăpezilor de Joan D. Vinge.“

io9.com

    Am trăit atât de multe sentimente contradictorii pe parcursul acestei cărți că nici nu ştiu cum să încep această recenzie. Ba țineam cu un personaj, ba cu altul, ba îmi doream să se întâmple ceva, ba altceva, ba citeam încet ca să nu termin cartea prea repede, ba dădeam pagină după pagină ca să aflu ce se întâmplă. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar nu am păţit niciodată aşa ceva cu vreo carte. 

   

     Ca o mică confesiune, vreau să va spun că sunt un mare fan al iernii. Nu mă înțelegeți greşit, îmi place vara, ador marea, îmi place că totul e verde, îmi place să citesc în serile călduroase de vară, dar când e să aleg mereu voi opta pentru iarnă. De ce? Nu ştiu. Probabil pentru că sunt născută iarna şi de aceea. Deci cum sunt un mare, mare, mare fan al acestui anotimp (şi tot ce ține de el) evident că mi-au sclipit ochii când am văzut coperta acestei cărţi... de titlu nu mai vorbesc. În plus, mi se promitea pe spate o reinterpretare a basmului Crăiasa Zăpezii de Hans Christian Andersen, iar eu am adorat acel basm.

        Sigur, totul promitea o lectură pe cinste, dar îmi era şi teamă să încep cartea deşi o primisem undeva prin aprilie. De ce? Pentru că aveam ceva așteptări de la ea şi mă cam temeam că o să fiu dezamăgită la final. Nu a fost cazul. Am avut parte de un SF extraordinar ce m-a dat pe spate. Un space opera ce mi-a intrat în suflet. Am avut parte de acțiune, de mister, de iubire, de un personaj negativ (sau mai multe)pe care l-am iubit efectiv, iar toată lumea e construită atât de bine şi explicată până în cel mai mic detaliu... pff. Cred că singura mea problemă cu acest roman a fost faptul că încă nu sunt sigură cum se pronunță numele unor personaje, dar în rest. WOW!!! Bun. Hai să o luăm cu începutul şi să vă şi zic despre ce e vorba ca să vă fac puțin curioși în privința cărții. 

     Tiamatul, o planetă ce este luminată de două stele şi conectată de restul universului printr-o gaură neagră, are două anotimpuri şi două populații (iernatici şi văratici) ce vin pe rând la conducere o dată la 150 de ani. Toată lumea așteaptă Schimbarea, mai puțin cea care se află acum pe tron, căci pentru ca o regină să vină la putere, cealaltă trebuie să moară.

       Regina Zăpezii, Arianrhod, se află aproape de încheierea domniei sale, căci anotimpul e pe cale să se schimbe şi văratici să vină la putere pentru următorii 150 de ani. Dar regina nu e gata să renunțe la tron atât de simplu, aşa că va concepe un plan ca să-şi asigure şi următorul mandat. Eu m-am îndrăgostit de ea și de determinarea ei de-aș păstra poziția cu orice preț și tot ce face ca să se mențină tânără.

    La începutul cărţii ea plantează în timpul unui festival mai multe clone de-ale ei în câteva femei văratice ce habar nu au de planul ei. Dintre toate clonele reginei, doar una avea să se nască şi să ajungă fără probleme la maturitate - o văratică pe nume Moon.

     În alt plan îi avem pe Moon şi Sparks Dawntreader, doi verișori ce au trăit de când se ştiu împreună şi se consideră sortiţi unul altuia, ambii fiind văratici, dar relaţia lor se răceşte în momentul în care Moon este aleasă să fie sibilă, iar el nu. Alegerea ei îl va determina pe Sparks să plece frustrat spre Carbuncle, unde, după ce învaţă câteva lecţii despre încredere şi cum e viaţa în marile oraşe, aterizează la curtea reginei Arianrhod.

      Ea va încerca să o determine pe Moon să-l urmeze pe verișorul ei în Carbuncle, împlinindu-şi astfel destinul, dar o întâmplare nefericită face ca Moon să fugă împreună cu câţiva extraplanetari prin gaura neagră.  Răvăşit de faptul că a pierdut-o, Sparks, se lasă prins în mrejele reginei şi îi devine amant. Ba mai mult, îl provoacă pe actualul ei amant la un duel, deşi e conştien că regina nu va fi niciodată doar a lui.

     Nu cred că am avut un personaj preferat, deşi toate sunt realizate extrem de bine şi conturate perfect. Singura de care mi-a plăcut de la început până la final a fost Arianrhod. Cred că sunt dead inside, dar în ultima vreme tot cu personajele negative țin. Ştiu că mai sunt 3 cărţi în această serie, dar nu au fost traduse la noi (cel puțin nu știu eu). Momentan sunt răvășită de aceasta şi o să îmi ia câteva zile ca să-mi revin.

  

     Am avut chiar un moment în care citeam şi au fost nişte replici atât de geniale încât m-am oprit şi am început să aplaud - da, chiar aşa a fost. Deci nu îmi rămâne altceva de făcut acum decât să vă recomand cartea asta genială, evident dacă vă place acest gen. Eu mă duc să termin cartea, mai am câteva pagini... 688 de pagini e prea puțin. Voi dacă ați citit nu ezitați să-mi lăsați părerea voastră într-un comentariu :)

Interviu cu Oana Arion

   Hei lume! Sper ca începutul săptămânii nu v-a demoralizat de tot. Știu că a trecut weekend-ul pe nesimțite, dar avem în față o lună nouă, luna August, iar odată cu ea m-am gândit să vă aduc ceva nou pe blog și anume interviuri cu autorii mei preferați (pe rând, evident). Așa că m-am decis să încep azi cu o scriitoare ce te vrăjește, nu doar prin personalitatea ei, dar și prin poveștile ce le crează. Vorbesc despre Oana Arion (de parcă nu era evident din titlu) autoarea seriei Nemuritor. 

     Am citit și eu primul volum (Ultimul viking), ba chiar i-am făcut și o recenzie video aici, și am așteptat de ceva vreme să văd încotro duce această poveste. Al doilea volum e pe drum, dar eu nu am mai avut răbdare, așa că am mers direct la sursă pentru informații proaspete.

1. Salut Oana! Mă bucur că ai acceptat invitaţia mea de a răspunde la câteva întrebări. Pentru început cum te-ai descrie în câteva cuvinte? 

   Bună, Lavinia şi îţi mulţumesc pentru invitaţie. Cum m-aş descrie? Of, vrei varianta sinceră sau pe cea diplomatică? Sunt încăpăţânată, perfecţionistă, râd mult şi am nevoie de timpul meu, spaţiul meu, lucrurile mele ca să pot funcţiona. Ah, da, şi beau multă cafea. 

2.De unde a plecat pasiune ta pentru scris? 

    De la compunerile din şcoala generală. Învăţătoarea mea era o persoană foarte deschisă şi creativă şi, încă de la început ne-a încurajat să fim la fel. Lucrările noastre erau inedite, iar orele păreau ateliere de scris în toată regula. Mai târziu, prin liceu, mi-am dat seama că sunt bunicică, judecând după laudele profesorilor şi ale colegilor, aşa că am continuat să scriu. 

3.Mi-a plăcut mult primul volum din seria Nemuritor, am citit-o dintr-o suflare. Ce te-a determinat să scrii această carte, de unde a venit inspiraţia? 

    Ideea s-a născut firesc în momentul în care mi-am dorit să găsesc o poveste pe care să o citesc şi să îmi transmită lucrurile pe care voiam EU să le simt în acel moment (eram în faza „fantasy” a existenţei mele). Cum nu am găsit ACEA poveste m-am hotărât să o scriu eu însămi. Fiind îndrăgostită de mitologie şi istorie, în special de cea nordică a fost clar că trebuia să ţes această poveste în jurul unei legende. 

4.Mereu mi-au plăcut basmele, iar tu ne expui un basm modern şi captivant plin de mister. Pentru cei care nu ştiu spune-ne despre ce e vorba în primul volum din seria Nemuritor. 

    Volumul are ca punct de plecare o odă (sau edda) închinată vikingului Egill Skallagrimsson, despre care se spune că făcea parte din tagma berserkerilor (luptători care se puteau transforma în timpul luptei în urşi sau lupi şi care alcătuiau un fel de „trupe de elită” în slujba lear-ului sau regelui). Eu am extins povestea inventând un fiu nelegitim (Ian) care, datorită tatălui sau devine nemuritor şi ajunge în zilele noastre, prins într-o aventură „urbană”.  

5. Ai creat personaje complexe, pline de mister, te felicit pentru asta, iar întrebarea mea este: care este preferatul tău şi de ce? 

    Îţi mulţumesc! Sincer, nu ştiu să îţi răspund la această întrebare. La început povestea trebuia să rămână o simplă poveste. Mai apoi m-am îndrăgostit de personaje şi abia atunci s-a conturat ideea unei serii. Îmi sunt dragi, pentru că fiecare în parte are ceva din mine (vai! ce narcisist a sunat asta!). 

6.Cât la sută din personalitatea ta se regăseşte în Victoria Gray, personajul principal al cărţii? 

    Eu nu sunt roşcată, ci blondă. Nu am o cafenea, o soră sau un accent sudist. În rest, fă tu calculele. 

7. Ne-ai lăsat să aşteptăm puţin după al doilea volum, dar sunt convinsă că o să merite. Când, unde, cum? Dă-ne câteva detalii despre lansare, sau ții totul secret? 

    Gata! Fără secrete! Lansarea va avea loc pe 7 septembrie la Teatrul de Artă Bucureşti şi va fi (sper) un eveniment inedit: fără discursuri, fără elogii, doar o discuţie între prieteni la un pahar cu vin. Cartea va apărea la editura Librex Publishing și se va numi Te voi găsi. 

8. Eu sunt #teamArrio, nu am ascuns asta, aşa că mor de curiozitate să aflu ce alte secrete mai ascunde acest personaj sau ce se va întâmpla în al doilea volum. Ne poţi destăinui câte ceva să ne treacă dorul de el până apare cartea? 

    Îl vei regăsi pe Arrio în acest al doilea volum teafăr şi nevătămat, deşi personajele vor trece printr-o serie de aventuri nebuneşti şi periculoase. 

9. Ce planuri de viitor ai? Ne putem aştepta şi la alte romane semnate O.G. Arion? 

     Aşa sper. Am de ceva vreme în lucru o carte pentru copii 10+, o carte fanstasy în care (tadaaa!) pisicile mele sunt personaje: un tărâm ascuns, o profeţie străveche şi o fetiţă absolut normală prinsă în această lume fascinantă în care animalele vorbesc, copacii sunt coloraţi, iar regii sunt aleşi prin magie. 

10. Repede! Numeşte trei cărţi ce ţi-au plăcut mult şi pe care le recomanzi oricui. 

      „Zona Zero”! (Am zis destul de repede?) Mi-a plăcut foarte mult cartea ta, muuuult, mult şi te felicit. Am citit şi cartea Nataşei „Lupii trecutului” pe care o recomand cu căldură. Iar numărul trei: toate cărţile tinerilor autori români. Toate! 

11. În încheiere am să te rog să laşi un mesaj pentru cititorii tăi. 

     Citiţi. Rămâneţi frumoşi!

    Îți mulțumesc din nou Oana pentru răspunsuri și îți doresc mult succes la lansare. Eu o să stau cuminte și o să aștept noul volum. Oare cu ce o să ne mai surprindă Oana?