marți, 14 aprilie 2015

New Books #2

    Ce poate fi mai frumos decât să primești cărți cu ocazia unei sărbători? Am primit și eu câteva și am vrut neapărat să vi le prezint. Nu sunt multe, dar sper să ajung să le citesc cât mai repede. Mărturisesc că în ultima vreme nu prea am avut timp de citit, am fost tot pe fugă și mi-am neglijat programul de lectură.



   Prima carte am cumpărat-o din Timișoara de la Cărturești. Am fost să fac ceva cumpărături de Paște și nu am putut pleca din Timișoara fără să dau o raită prin librării. Am găsit Dacă aș rămâne la reducere și nu am ezitat. Nu am văzut încă filmul, deși am auzit că a fost ecranizată cartea. Am să mă uit la el după ce o citesc.



    Următoarele cărți le-am primit cadou de la Marius. Două din ele mi le doream de ceva vreme, iar pe a treia am primit-o gratuit căci în ziua când a făcut el comanda era ceva promoție pe libris. Prima e Ticălosul seducător de Christina Lauren. Am tot auzit de ea și îmi doream să o cumpăr. Am citit și lucruri bune dar și rele despre ea, să sperăm că-mi va plăcea.


    A doua carte e Anna în veșmânt de sânge de Kendare Blake. M-a atras titlul de când am auzit prima dată de ea. Am tot văzut că pe Facebook și pe alte bloguri o laudă multă lume. E interesantă și descrierea și coperta, ceva îmi spune că o să-mi placă.


   Ultima carte se numește O inimă curată. Mărturisesc că nu am auzit de ea până să fi deschis coletul de la Libris și să o găsesc acolo. E destul de micuță, doar 119 pagini, iar scrisul e destul de mare. Cine știe poate va fi ok, deși descrierea de pe spate nu prea mă atrage.


      Astea sunt cele 4 cărți ce le-am adoptat în perioada asta. Voi? Ce cărți ați mai cumpărat sau citit?

7 comentarii:

  1. Uite cărțile astea mi le doresc și eu.. pe lângă altele.. multe altele :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) și eu mai îmi doresc multe. Am o listă lungă de cărți pe care vreau să le citesc.

      Ștergere
  2. Și eu am listă, dar nici măcar pe ea nu îndrăznesc să notez toate cărțile..

    RăspundețiȘtergere
  3. primele 2 le am si eu,fetele au scris si bune si rele,eu marturisesc ca inca nu le-am citit,am avut tot timpul alte priritati.
    si despre ana... am citit prezentari dar nu e genul pe care il citesc eu.
    eu am facut un maraton cu cartile monicai ramirez,scrie foarte bine ,mi-a placut.acum vreau sa citesc musso am citeva carti
    asa ca spor la lectura

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc. Am auzit de cărțile Monicăi Ramirez, par interesante și mi le-a mai recomandat cineva. Sper să ajung să le citesc și eu.

      Ștergere
  4. Pe primele trei, mi le doresc si eu. Sper sa pun mana pe ele odata si-odata. Lectura placuta! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc :) M-am apucat azi de Ticălosul seducător de Christina Lauren. Nu am ajuns sa citesc prea mult, vreo 50 de pagini la cafea. Pare ok pentru moment.

      Ștergere