miercuri, 29 aprilie 2015

April #wrap-up

    Spre marea mea dezamăgire nu am ajuns să citesc un număr mare de cărți în această lună. Cred că am cumpărat mai multe cărți decât am citit. Adevărul e că nici nu prea am avut timp liber. Luna asta mi-am adus aminte că am bibliotecă în oraș(unde, mai nou, au și câteva exemplare din cărțile mele) și pe unde am tot fost ca să împrumut cărți. Am rămas plăcut surprinsă să văd multe cărți pe care mi le doream de mult să le citesc și nu am avut bani să le cumpăr. 



   Una din aceste cărți este Gazda de Sthephenie Meyer. Am găsit-o la bibliotecă și am zis să-i dau o șansă, căci văzusem filmul recent și vroiam să văd dacă o să-mi placă și cartea. Nu aveam mai așteptări de la ea căci deja știam ce se întâmplă în mare, pe ce se bazează acțiunea, în plus scria Sthephenie Meyer pe ea(adică tipa care a scris și Twilight-sorry not a fan). Surprinzător dar mi-a plăcut. Ideea în sine, un univers apocaliptic, în care oamenii sunt folosiți pe post de gazde de niște paraziți extratereștrii e foarte bună. Un singur lucru m-a deranjat, adică, uneori mi se părea că prea se lungește. Cred că acest roman ar fi putut fi încadrat la jumătatea numărului de pagini pe care îl are. 

   Tot în aprilie am ajuns să citesc și al doilea volum din Provocarea(Rephelimii #1) de Simona Stoica și trebuie să spun că nu mai am răbdare până va apărea a doua carte din serie. Am rămas cu multe întrebări la finalul acestei cărți, m-am îndrăgostit de personaje și vreau să aflu cât mai multe. Dacă nu ați citit cartea asta până acum ar fi cazul să o faceți, e un fantasy superb, iar în al doilea volum din Provocarea am avut parte de și mai multă acțiune și totul a devenit mult mai intens și interesant. Acum îmi rămâne doar să aștept... 

   Într-o postare anterioară am spus că mi-am cumpărat Ticălosul seducător de Christina Lauren, nu era chiar genul meu de carte, dar am tot auzit vorbindu-se de ea pe mai multe bloguri. Mă așteptam să fie iar o tâmpenie erotică cu vreo prostuță care se îndrăgostește de un idiot milionar. Pe alocuri așa a fost, dar spre deosebire de alte cărți personajul feminin din aceasta a fost mult mai puternic, mai stăpân pe sine. Totuși ca în orice roman de acest gen nu prea se întâmplă mare lucru, nu afli prea multe despre personaje, iar în mai bine de 80% din pagini e doar sex. I-am dat totuși 4 stele pe Goodreads căci a fost o lectură ușoară și destul de amuzantă(și eram într-o dispoziție bună în ziua aceea).

   O altă carte pe care am luat-o de la bibliotecă a fost Războiul lumilor de H.G. Wells. Am văzut cartea pe raft și mi-am adus aminte de filmul acela de prin 2005 cu Tom Cruise, da ăla cu extratereștri călare pe tripozi. Nu prea mi-a plăcut filmul, dar mă bucur mult că am citit cartea. Războiul lumilor e exemplul perfect de never judge the book by it's movie.  Filmul acela și cartea nu au altceva în comun decât extratereștri. În primul rând cartea a fost scrisă 1898, deci și acțiunea se petrece într-o altă era(în plus are loc în Anglia nu America, asta a fost un mare plus din punctul meu de vedere). Personajul principal nu e tatăl a doi copii enervanți, ci un scriitor care se desparte în timpul invaziei de nevasta lui și face tot posibilul să o găsească și să supraviețuiască. La cât de dezamăgită am fost de film nu mă așteptam să-mi placă atât de mult romanul lui Wells. O singură chestie m-a deranjat, prea multe date științifice în unele capitole, dar în rest e perfectă. Chiar recomand cartea dacă vă plac SF-urile.

   Astea sunt cărțile pe care le-am citit luna aceasta. Pot spune că mi-au plăcut mult toate. Azi am fost din nou la bibliotecă și am găsit Dolores Claiborne de Stephen King, am să mă apuc de ea probabil în weekend și am să vă povestesc dacă mi-a plăcut (sau nu) într-o altă postare. Până atunci vă doresc numai bine. :)


2 comentarii:

  1. le-am citit si mi-au placut si mie,.
    am o intrebare cind apare vol 2 la cartea ta?am primul volum dar nu l-am citit inca ,vreau sa le citesc impreuna

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. săptămâna viitoare ar trebui să apară. Sper să-ți placă.

      Ștergere