Book haul #5

Un singur cuvânt: iubire.

Sursa foto: Wikipedia

     În ultima vreme am tot văzut pe internet diverse articole sau oameni care discutau pe un ton destul de agresiv și negativ despre cum le pot explica eu copiilor mei că doi bărbați se sărută? Unii chiar săreau calul şi ziceau că o astfel de discuție le-ar distruge copilăria celor mici. Așa că am stat o clipă și m-am gândit: cum naiba mi-au explicat ai mei când eram mică despre toată treaba asta?

    Eu am crescut într-un oraș micuț, atât de micuț încât toată lumea cunoaște pe toată lumea și am făcut parte dintr-o familie tradițională. Atât de tradițională că alor mei le-au luat 10 ani de căsnicie să își dea seama că sunt nefericiți și să-și bage ceva în ce o să zică lumea dacă ei divorțează.

     În anii 90 nu aveam internet, așa că făceam rost de informații discutând unii cu alții, nu dând search pe wiki. Tot pe atunci cei de la TVR au început să difuzeze celebru desen cu Sailor Moon, iar cei care l-ați urmărit știți că exista un cuplu format din două fete (Sailor Neptun și Sailor Uranus). Acesta a fost primul meu contact cu cei din comunitatea gay, să zicem. Sau cel puțin atunci am realizat eu că se poate și altfel.

     Copil fiind, nu am înțeles exact cu ce se mănâncă toată treaba asta cu homosexualii sau lesbienele, așa că, neavând acces la internet, m-am dus să o întreb pe mama. Mi-a răspuns ușor stânjenită că de multe ori e posibil ca un bărbat să iubească un bărbat și o femeie să iubească o femeie. Eu am zis: ah, bine. - și asta a fost toată discuția. Nu am avut nevoie de explicații alternative, de o prezentare în Power Point, de citate din Biblie şi Coran sau de o internare urgentă într-un spital de psihiatrie ca să îmi revin după șoc. De ce? Păi e simplu. A pronunțat cuvântul iubire și mi-a fost deajuns ca să înțeleg că oamenii aceștia nu făceau nimic rău, nu dădeau în cap la nimeni, nu veneau să-mi fure bicicleta, nu îmi sacrificau păpușa preferată vreunui zeu, nu mă afecta cu absolut nimic decizia lor de a iubi pe altcineva.

      A fost nevoie de un singur cuvânt ca un copil de 8 ani să înțeleagă că nu e nimic rău la mijloc, că nu trebuie să-i judece sau să-i urască pe cei diferiți de el. Deci nu discuția în sine e problema ci modul în care o porți şi cuvintele prin care alegi să te exprimi. Un sigur cuvânt poate înclina balanța, iar cuvântul acela e iubire.

  Deci cum mi-au distrus mie homosexualii copilăria? Exact! Nu mi-au distrus-o. Cum mi-a afectat dezvoltarea această informație? Păi... nu m-a afectat cu nimic. Eventual m-a făcut să fiu mai tolerantă, să-i accept pe cei din jurul meu, dar în rest nu cred că mi-a afecta copilăria cu nimic. Asta nu e o boală, cum cred unii, pe care o iei dacă vorbești despre ea. Nu mi-am schimbat orientarea sexuală peste noapte, nu am fost marcată pe viață, sunt tot aceeași persoană, am o relație de aproape 11 ani cu un băiat, deci discuția despre homosexualitate din copilărie nu mi-a schimbat cu nimic personalitatea.

     Atunci de ce e nevoie de atâta agresiune și de negativism? De ce ne turnăm cenușă în cap dacă nu e nevoie? De ce e atât de greu să acceptăm că suntem persoane diferite, ce avem concepții diferite? Chiar e nevoie de atâta ură?

     Dacă mamei mele nu i-a fost frică în anii 90 să-mi ofere o explicație simplă, de ce naiba le-ar fi frică părinților din ziua de azi... ah! pentru că trăim în România? Eu încă sper că mentalitatea noastră s-a mai schimbat, sau cel puțin e pe drumul cel bun. Da, mai e mult de muncă, e loc de mai bine, dar eu zic să nu ne pierdem speranța. Mai ales în preajma sărbătorilor, indiferent de ce sărbătoriți voi în perioada aceasta.

Play nice kids!

Ultimul avanpost - Renaşterea

4 cărți de luat pe plajă

We Rock #GugulanRock

     Nu pot să cred că a trecut un an. Am întârziat o zi cu postarea asta căci habar nu aveam cum să încep. A fost atât de fain la Gugulan Rock că nu puteam să exprim în cuvinte toate sentimentele trăite. Vă spuneam eu încă de acum un an că la noi la gugulani e fain rău, dar voi nu ați vrut să mă credeți. Pentru cei ce ați ratat postarea, o găsiți aici. Tot acolo vă spuneam că abia aștept să vină 2016 și să văd ce surprize o să ne aducă organizatorii festivalului, dar sincer nici în cele mai frumoase vise nu credeam că o să fie atât de fain, că o să avem atâte a formații bune, sau că o să vină Orphaned Land în Caransebeș.

      E clar că cei care au organizat au învățat ceva din ediția trecută
și că s-au pregătit cum trebuie timp de un an. Începând de la scenă, la amenajarea spațiului, la sunet, la publicitatea pe care și-au făcut-o, tot începe să denote că există oameni ce, deși au început acest festival din pasiune, se implică din ce în ce mai mult, iar festivalul acesta poate concura liniștit cu altele de renume din țară. Se vede că lucrurile se îmbunătățesc de la ediție la ediție, iar asta nu poate decât să mă bucure. Nu mă înțelegeți greșit, nu laud festivalul doar că e la mine în oraș, sigur, sunt unele aspecte unde e loc de mai bine, dar per total o fost OK. În plus un tip norocos a plecat acasă în ultima seară cu o mașină pusă la bătaie de organizatori... data viitoare o să-mi iau mai multe bilete la tombolă.

       De line up nici nu mai vorbesc. Am avut ocazia să-i revăd pe E-an-na, formație ce am ascultat-o prima dată la Satu Mare (mă nimerisem acolo cu promovarea pentru Zona Zero), au un sound aparte și cred că merită să le acordați o șansă, chiar sunt buni. Negură Bunget nu cred că mai au nevoie de introducere când vine vorba de scena black metal românească, ce-i al lor e al lor, se vede experiența și au o prezență scenică excelentă. Am fost plăcut surprinsă și de Hungry for Heaven (Ronnie James Dio tribute band) au reușit să facă scena să vibreze și publicul le-a fost alături la fiecare piesă.

       De departe, cea mai mare revelație (a mea personală) a fost Within the Nova. Ascultasem câteva piese pe net, dar nu mă gândeam că sună atât de bine live. A fost primul lor concert, s-a văzut că aveau emoții, but damn! I see a bright future ahead, mă rog cât de bright se poate la noi ;) Greul abia acum începe. Sper să nu se dea înapoi copiii aceștia, căci ar fi o mare pierdere pentru muzica bună. Mi-au plăcut și Aeon Sun, mărturisesc că nu auzisem de ei până acum, noroc cu festivalul acesta că mai îmi îmbogățesc și eu cultura muzicală. Gothic au făcut din nou show și au făcut un show atât de bun că au reușit să îmblânzească vremea capricioasă și să alunge ploaia. De un singur lucru cred că au fost dezamăgiți cei prezenți: nu a mai venit Arsenie Boca(e o glumă, numai dacă ați fost prezenți știți despre ce vorbesc). 

      Ce mai, toți au fost buni în felul lor, dar când au venit Orphaned Land...wow!!! It was madness. Da! Normal că am fost în primul rând și am cântat cu ei, și am dat din cap, și am săr... bine, nu am sărit că nu îmi permitea corsetul, dar înțelegeți voi ce vreau să spun. Pe băieții ăștia i-am văzut prima dată la Artmania 2013 și spre rușinea mea știam doar o piesă din repertoriul lor, o piesă pe care o ascultasem cu o zi înainte ca să văd despre ce e vorba. Până la urmă cred că asta e adevărata putere a muzicii bune, să te facă să te îndrăgostești de o formație / artist de la primele note. Mă bucur că i-am văzut din nou și sper din suflet că le-a plăcut în micul nostru oraș și că au să revină cu drag și la alte ediții. Da, spun ediții căci e stabilit, nu mai e cale de întoarcere. 

Gugulan Rock is here to stay. 

     

Recenzie - Regina zăpezilor de Joan D. Vinge

Am reușit să înving căldura din aceste zile. Mai precis am citit o carte a cărei lumi a fost atât de bine conturată încât m-am pierdut de-a dreptul în ea. Am uitat şi de caniculă, de somn, de mâncare, de tot. Câteva zile am trăit trup şi suflet în minunata lume creată de Joan D. Vinge, iar acum nu mai ştiu ce să fac cu viaţa mea căci mai am câteva pagini şi se încheie cartea. Oh, da! Asta e prima recenzie pe care o fac deși mai am de citit puțin (foarte puţin) din carte.

Descriere: 

   Premiul Hugo ’81, o minunată reinterpretare a basmului lui Hans Christian Andersen, Crăiasa Zăpezii.

După 150 de ani de domnie, timpul Reginei Zăpezilor se apropie de sfârșit. În curând, poarta galactică ce leagă planeta Tiamat de alte lumi se va închide și vremea Iernii se va termina odată cu venirea la putere a Verii. Dar nu este totul pierdut dacă planul lui Arianrhod, Regina Iernii cea coruptă și veșnic tânără, se va împlini. De cealaltă parte a lumii, Moon, unul dintre oamenii Verii, este prinsă în mrejele urzelilor Reginei și va trebui sa lupte cu toate forțele pentru a împiedica un viitor sumbru.

„Dacă vă plac romanele space opera, pline de mistere vechi de milenii, tehnologii fantastice și ticăloși irecuperabili, atunci, sigur vă veți îndrăgosti de Regina Zăpezilor de Joan D. Vinge.“

io9.com

    Am trăit atât de multe sentimente contradictorii pe parcursul acestei cărți că nici nu ştiu cum să încep această recenzie. Ba țineam cu un personaj, ba cu altul, ba îmi doream să se întâmple ceva, ba altceva, ba citeam încet ca să nu termin cartea prea repede, ba dădeam pagină după pagină ca să aflu ce se întâmplă. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar nu am păţit niciodată aşa ceva cu vreo carte. 

   

     Ca o mică confesiune, vreau să va spun că sunt un mare fan al iernii. Nu mă înțelegeți greşit, îmi place vara, ador marea, îmi place că totul e verde, îmi place să citesc în serile călduroase de vară, dar când e să aleg mereu voi opta pentru iarnă. De ce? Nu ştiu. Probabil pentru că sunt născută iarna şi de aceea. Deci cum sunt un mare, mare, mare fan al acestui anotimp (şi tot ce ține de el) evident că mi-au sclipit ochii când am văzut coperta acestei cărţi... de titlu nu mai vorbesc. În plus, mi se promitea pe spate o reinterpretare a basmului Crăiasa Zăpezii de Hans Christian Andersen, iar eu am adorat acel basm.

        Sigur, totul promitea o lectură pe cinste, dar îmi era şi teamă să încep cartea deşi o primisem undeva prin aprilie. De ce? Pentru că aveam ceva așteptări de la ea şi mă cam temeam că o să fiu dezamăgită la final. Nu a fost cazul. Am avut parte de un SF extraordinar ce m-a dat pe spate. Un space opera ce mi-a intrat în suflet. Am avut parte de acțiune, de mister, de iubire, de un personaj negativ (sau mai multe)pe care l-am iubit efectiv, iar toată lumea e construită atât de bine şi explicată până în cel mai mic detaliu... pff. Cred că singura mea problemă cu acest roman a fost faptul că încă nu sunt sigură cum se pronunță numele unor personaje, dar în rest. WOW!!! Bun. Hai să o luăm cu începutul şi să vă şi zic despre ce e vorba ca să vă fac puțin curioși în privința cărții. 

     Tiamatul, o planetă ce este luminată de două stele şi conectată de restul universului printr-o gaură neagră, are două anotimpuri şi două populații (iernatici şi văratici) ce vin pe rând la conducere o dată la 150 de ani. Toată lumea așteaptă Schimbarea, mai puțin cea care se află acum pe tron, căci pentru ca o regină să vină la putere, cealaltă trebuie să moară.

       Regina Zăpezii, Arianrhod, se află aproape de încheierea domniei sale, căci anotimpul e pe cale să se schimbe şi văratici să vină la putere pentru următorii 150 de ani. Dar regina nu e gata să renunțe la tron atât de simplu, aşa că va concepe un plan ca să-şi asigure şi următorul mandat. Eu m-am îndrăgostit de ea și de determinarea ei de-aș păstra poziția cu orice preț și tot ce face ca să se mențină tânără.

    La începutul cărţii ea plantează în timpul unui festival mai multe clone de-ale ei în câteva femei văratice ce habar nu au de planul ei. Dintre toate clonele reginei, doar una avea să se nască şi să ajungă fără probleme la maturitate - o văratică pe nume Moon.

     În alt plan îi avem pe Moon şi Sparks Dawntreader, doi verișori ce au trăit de când se ştiu împreună şi se consideră sortiţi unul altuia, ambii fiind văratici, dar relaţia lor se răceşte în momentul în care Moon este aleasă să fie sibilă, iar el nu. Alegerea ei îl va determina pe Sparks să plece frustrat spre Carbuncle, unde, după ce învaţă câteva lecţii despre încredere şi cum e viaţa în marile oraşe, aterizează la curtea reginei Arianrhod.

      Ea va încerca să o determine pe Moon să-l urmeze pe verișorul ei în Carbuncle, împlinindu-şi astfel destinul, dar o întâmplare nefericită face ca Moon să fugă împreună cu câţiva extraplanetari prin gaura neagră.  Răvăşit de faptul că a pierdut-o, Sparks, se lasă prins în mrejele reginei şi îi devine amant. Ba mai mult, îl provoacă pe actualul ei amant la un duel, deşi e conştien că regina nu va fi niciodată doar a lui.

     Nu cred că am avut un personaj preferat, deşi toate sunt realizate extrem de bine şi conturate perfect. Singura de care mi-a plăcut de la început până la final a fost Arianrhod. Cred că sunt dead inside, dar în ultima vreme tot cu personajele negative țin. Ştiu că mai sunt 3 cărţi în această serie, dar nu au fost traduse la noi (cel puțin nu știu eu). Momentan sunt răvășită de aceasta şi o să îmi ia câteva zile ca să-mi revin.

  

     Am avut chiar un moment în care citeam şi au fost nişte replici atât de geniale încât m-am oprit şi am început să aplaud - da, chiar aşa a fost. Deci nu îmi rămâne altceva de făcut acum decât să vă recomand cartea asta genială, evident dacă vă place acest gen. Eu mă duc să termin cartea, mai am câteva pagini... 688 de pagini e prea puțin. Voi dacă ați citit nu ezitați să-mi lăsați părerea voastră într-un comentariu :)

Interviu cu Oana Arion

   Hei lume! Sper ca începutul săptămânii nu v-a demoralizat de tot. Știu că a trecut weekend-ul pe nesimțite, dar avem în față o lună nouă, luna August, iar odată cu ea m-am gândit să vă aduc ceva nou pe blog și anume interviuri cu autorii mei preferați (pe rând, evident). Așa că m-am decis să încep azi cu o scriitoare ce te vrăjește, nu doar prin personalitatea ei, dar și prin poveștile ce le crează. Vorbesc despre Oana Arion (de parcă nu era evident din titlu) autoarea seriei Nemuritor. 

     Am citit și eu primul volum (Ultimul viking), ba chiar i-am făcut și o recenzie video aici, și am așteptat de ceva vreme să văd încotro duce această poveste. Al doilea volum e pe drum, dar eu nu am mai avut răbdare, așa că am mers direct la sursă pentru informații proaspete.

1. Salut Oana! Mă bucur că ai acceptat invitaţia mea de a răspunde la câteva întrebări. Pentru început cum te-ai descrie în câteva cuvinte? 

   Bună, Lavinia şi îţi mulţumesc pentru invitaţie. Cum m-aş descrie? Of, vrei varianta sinceră sau pe cea diplomatică? Sunt încăpăţânată, perfecţionistă, râd mult şi am nevoie de timpul meu, spaţiul meu, lucrurile mele ca să pot funcţiona. Ah, da, şi beau multă cafea. 

2.De unde a plecat pasiune ta pentru scris? 

    De la compunerile din şcoala generală. Învăţătoarea mea era o persoană foarte deschisă şi creativă şi, încă de la început ne-a încurajat să fim la fel. Lucrările noastre erau inedite, iar orele păreau ateliere de scris în toată regula. Mai târziu, prin liceu, mi-am dat seama că sunt bunicică, judecând după laudele profesorilor şi ale colegilor, aşa că am continuat să scriu. 

3.Mi-a plăcut mult primul volum din seria Nemuritor, am citit-o dintr-o suflare. Ce te-a determinat să scrii această carte, de unde a venit inspiraţia? 

    Ideea s-a născut firesc în momentul în care mi-am dorit să găsesc o poveste pe care să o citesc şi să îmi transmită lucrurile pe care voiam EU să le simt în acel moment (eram în faza „fantasy” a existenţei mele). Cum nu am găsit ACEA poveste m-am hotărât să o scriu eu însămi. Fiind îndrăgostită de mitologie şi istorie, în special de cea nordică a fost clar că trebuia să ţes această poveste în jurul unei legende. 

4.Mereu mi-au plăcut basmele, iar tu ne expui un basm modern şi captivant plin de mister. Pentru cei care nu ştiu spune-ne despre ce e vorba în primul volum din seria Nemuritor. 

    Volumul are ca punct de plecare o odă (sau edda) închinată vikingului Egill Skallagrimsson, despre care se spune că făcea parte din tagma berserkerilor (luptători care se puteau transforma în timpul luptei în urşi sau lupi şi care alcătuiau un fel de „trupe de elită” în slujba lear-ului sau regelui). Eu am extins povestea inventând un fiu nelegitim (Ian) care, datorită tatălui sau devine nemuritor şi ajunge în zilele noastre, prins într-o aventură „urbană”.  

5. Ai creat personaje complexe, pline de mister, te felicit pentru asta, iar întrebarea mea este: care este preferatul tău şi de ce? 

    Îţi mulţumesc! Sincer, nu ştiu să îţi răspund la această întrebare. La început povestea trebuia să rămână o simplă poveste. Mai apoi m-am îndrăgostit de personaje şi abia atunci s-a conturat ideea unei serii. Îmi sunt dragi, pentru că fiecare în parte are ceva din mine (vai! ce narcisist a sunat asta!). 

6.Cât la sută din personalitatea ta se regăseşte în Victoria Gray, personajul principal al cărţii? 

    Eu nu sunt roşcată, ci blondă. Nu am o cafenea, o soră sau un accent sudist. În rest, fă tu calculele. 

7. Ne-ai lăsat să aşteptăm puţin după al doilea volum, dar sunt convinsă că o să merite. Când, unde, cum? Dă-ne câteva detalii despre lansare, sau ții totul secret? 

    Gata! Fără secrete! Lansarea va avea loc pe 7 septembrie la Teatrul de Artă Bucureşti şi va fi (sper) un eveniment inedit: fără discursuri, fără elogii, doar o discuţie între prieteni la un pahar cu vin. Cartea va apărea la editura Librex Publishing și se va numi Te voi găsi. 

8. Eu sunt #teamArrio, nu am ascuns asta, aşa că mor de curiozitate să aflu ce alte secrete mai ascunde acest personaj sau ce se va întâmpla în al doilea volum. Ne poţi destăinui câte ceva să ne treacă dorul de el până apare cartea? 

    Îl vei regăsi pe Arrio în acest al doilea volum teafăr şi nevătămat, deşi personajele vor trece printr-o serie de aventuri nebuneşti şi periculoase. 

9. Ce planuri de viitor ai? Ne putem aştepta şi la alte romane semnate O.G. Arion? 

     Aşa sper. Am de ceva vreme în lucru o carte pentru copii 10+, o carte fanstasy în care (tadaaa!) pisicile mele sunt personaje: un tărâm ascuns, o profeţie străveche şi o fetiţă absolut normală prinsă în această lume fascinantă în care animalele vorbesc, copacii sunt coloraţi, iar regii sunt aleşi prin magie. 

10. Repede! Numeşte trei cărţi ce ţi-au plăcut mult şi pe care le recomanzi oricui. 

      „Zona Zero”! (Am zis destul de repede?) Mi-a plăcut foarte mult cartea ta, muuuult, mult şi te felicit. Am citit şi cartea Nataşei „Lupii trecutului” pe care o recomand cu căldură. Iar numărul trei: toate cărţile tinerilor autori români. Toate! 

11. În încheiere am să te rog să laşi un mesaj pentru cititorii tăi. 

     Citiţi. Rămâneţi frumoşi!

    Îți mulțumesc din nou Oana pentru răspunsuri și îți doresc mult succes la lansare. Eu o să stau cuminte și o să aștept noul volum. Oare cu ce o să ne mai surprindă Oana?

Sunt scriitor (cum reacționează lumea)

 De când am intrat în lumea asta m-am confruntat cu zeci de reacții dubioase, idei preconcepute și oameni care au ținut neapărat să-mi dea sfaturi (unele destul de dubioase). Deci azi ne amuzăm de reacția lumii când vine vorba de scris. 

Enjoy! 

Da, mamă! Încă mă uit la desene!

   A început isteria cu Pokemon GO și da... mă joc și eu. Cu toate astea postarea de azi nu se leagă prea mult de acest joc și de faptul că mi-a adus aminte de copilărie și de toate desenele / serialele mișto ce au făcut ca perioada aceea să fie magică.  

   Încă mi-o amintesc pe mama cum zicea ea pe atunci abia aștept să crești, să nu mai stai cu ochii în televizor sau crești tu mare, îți trece dragul de desene. La fel ziceau toți căci veneam de la școală și aprindeam direct televizorul și mă pierdeam cu orele în fața lui urmărindu-mi eroii preferați. Am crescut. Am 26 de ani și ghici ce? Da, mamă! Încă mă uit la desene. :))

  Acum vin de la muncă deschid calculatorul și mă uit pe net în timp ce mănânc sau fac altceva. Până și când scriu mă mai uit la desene. De ce? Pentru că mă liniștesc și mă calmează. Pentru că prefer de o mie de ori să urmăresc personaje imaginare decât rahaturile gen Măruță sau Acces direct ce se dau la TV în ziua de azi. Așa că azi m-am decis să vă arăt și vouă câteva din acestea.

10. Centurions 

9. The real adventures of Jonny Quest

8. DragonBall Z

7. Galtar and the Golden Lance

6. Pokemon 

5. Captain Planet 

4. Pirates Of Dark Water

3. Mighty Morphin Power Rangers

2. X-men

1. Sailor Moon

   Noroc cu Sailor Moon la final că poate credeați că sunt băiat. Adevărul e că mi-au plăcut mai mult desenele de acțiune / SF / fantasy, decât celelalte. - asta explică multe :)

   Bine, ar mai fi și cele de pe Cartoon, gen Dexter, Ed, Edd and Eddy, Johnny Bravo, sau de pe Fox Kids (Copiii de la 402 sau Louie). Recunosc că eu la unele din ele mă mai uit și acum, mai ales de când s-a lansat Sailor Moon Crystal.

   Voi la ce desene vă uitați când erați mai mici? Sau mai bine spus la care încă vă uitați?

Vlog - Blestemul zorilor la Graz (Austria)

   După cum vă spuneam și în postarea trecută a fost foarte frumos la Graz, iar azi vin și cu dovada video. Scuze pentru calitatea sunetului din timpul lansării, dar era o sală mare :)

    Next stop: Lugoj - 21 Iulie de la ora 19:00 - la English Pub

From Graz, with love.

    A sosit și ultima seară din mica mea excursie la Graz. A fost frumos și am cunoscut oameni minunați, dar mâine mă întorc acasă cu o grămadă de amintiri și o geantă plină de dulciuri :) Nu știu de ce, dar am văzut că toți fac așa când vin din țări străine deci m-am luat și eu după ei. Poade de vină e copilăria mea din anii 90 când încă nu aveam mare lucru prin magazine, chiar dacă căzuse comunismul. Așteptam cu sufletul la gură să mai vină cineva de pe dincolo și să ne aducă ciocolată de la nemți. Sunt conștientă că azi avem și noi toate porcăriile astea pline de E-uri prin magazine, dar nu m-am putut abține. Am un copil acasă care mă așteaptă să-i aduc ciocolată (și prin copil vreau să zic tata).

    Revenind la călătoria mea începută joia trecută, cred că mulți știți fazele amuzante de pe drum, doar le scriam în timp real pe Facebook. Mărturisesc că pe de o parte am râs, pe de alta m-am întristat. Am fost 9 minibus-uri care au plecat toate în același timp din stația din Timișoara cu direcția Austria.(astea doar de la o singură firmă) și eu eram singura dintre pasageri care mergeam la plimbare, restul se duceau la muncă. M-am întristat când am văzut câți sunt și ce fețe supărate aveau, dar mai rău a fost când am realizat că pe autostradă în Ungaria era plin de autocare cu români ce mergeau în aceeași direcție. Nu știu, dar pe mine una m-a dat peste cap. Oare chiar atât de rău e la noi că preferăm să mergem în alte țări să facem munca de jos? În fine... sper doar ca la întoarcere să găsesc fețe mai vesele.

    După cum știți motivul pentru care am plecat de acasă spre Graz a fost unul literar. Parte din volumul 2 al seriei Neamul Corbilor se petrece în acest oraș deosebit. Am mai fost aici acum 7-8 ani și mi-a plăcut atât de mult încât nu am ezitat să-l folosesc ca și loc de cafteală între Corbi și Lupi. Îmi doream să mă mai întorc aici, iar datorită celor de la Centrul Cultural Austro-Român nu doar că am revenit în acest oraș, dar am avut parte și de o lansare în cadrul comunității lor chiar în ziua când au deschis și prima bibliotecă românească din Graz. Am avut emoții, asta e clar. De fiecare dată am. Nici nu cred că aș putea fără ele, sunt constructive. Spre norocul meu am avut parte și de traducere în germană pentru oamenii prezenți ce nu vorbeau limba română. A fost destul de ciudat să-mi aud personajele vorbind altă limbă, dar mărturisesc că mi-a plăcut. Cine știe, poate într-o zi...

    Am să fac un clip special vineri pe canalul meu de Youtube și am să vă arăt și momente din timpul lansării, dar și câteva cadre de prin oraș să vedeți că nu vorbesc prostii și chiar e un loc mișto de vizitat. În dimineața asta m-a plimbat singură prin centru, ieri am fost la Schloßberg, iar în weekend am fost undeva la țară(îmi scapă numele acum, dar promit să scriu în clip). Am fost și la o piață de vechituri de unde mi-am luat inelul acela fain pe care voi nu l-ați văzut pe Facebook că erați prea concentrați să citiți printre degetele mele ce mai scriu la Ultimul avanpost 3. Tot de acolo mi-am luat și o carte cu Jocurile foamei, un fel de handbook despre tributurile din primul film. Nu am putut rezista, chiar dacă este în germană. 

     Fanii Formula 1 știu că duminică cursa s-a ținut în Austria(la vreo 80 de km de Graz). Nu am fost câci era destul de scump biletul, dar am avut noroc și am prins echipa RedBull Racing în centrul orașului după cursă. Aduseseră 2 monoposturi și evident că nu am ratat ocazia să mă pozez puțin cu ele, deși eu sunt fană declarată a lui Räikkönen. :) 

Tot în dimineața aceasta am mers și prin locurile unde se întâmplă acțiunea din Blestemul Zorilor. Am stat pe o bancă și am fumat o țigară și nu mi-a venit să cred câte am realizat de la prima carte încoace. Toate astea sunt datorită vouă. Voi cei care mă citiți și mă urmăriți și îmi dați puterea să-mi depășesc limitele. Vă mulțumesc! Aș putea să stau și să vă tot povestesc în acest post despre experiența mea și despre locurile frumoase ce le-am vizitat, dar cred că m-aș lungi prea mult și nu ar mai avea cine să-mi facă bagajul. Așa că vă las. Noapte bună!

Zona Zero (fragment #2)

 Intră în baia comună și porni unul dintre dușuri. Își scoase hainele și lăsă apa să-i curețe pielea. De-ar fi putut să-i curețe și mintea de toate imaginile ce-i erau încă vii...

   Oricât de mult și-ar fi frecat trupul cu săpun, nu putea să înlăture amintirile. Apăsă și mai tare. Pielea i se înroși, dar urmele lor încă erau acolo, ca niște cicatrici invizibile. În urechi încă îi suna muzica auzită cu o seară în urmă. Ochii încă o usturau de la trabucurile fumate de Adrian și restul oamenilor lui. Pe gât încă mai putea simți buzele fetei blonde ce dormise pe brațul ei. Nu-și mai putea aduce aminte numele blondei, dar o mai văzuse prin bază, știa că era una din fetele de la spălătorie.

    Ar fi vrut să poate spune că-și aducea aminte doar vag noaptea trecută, dar, în ciuda alcoolului consumat, rememora tot. Discuțiile cu cei veniți din Zona Zero, conversații în care ei nu făcură altceva decât să se laude cu numărul de paraziți omorâți, faptul că Sorin încă încerca să-i explice lui Adrian planurile lui de viitor, dar eșua lamentabil... Elena se mulțumi mai bine de jumătate de seară să privească pașnică de pe o canapea tot ce se petrecea, dar, în momentul în care Kitty începuse să se lingușească pe lângă Adrian, simțise nevoia de a interveni. Nu o putea lăsa pe fătuca aceea să câștige puncte în favoarea lui Sorin.

      Intră în discuție cu o fată blondă ce părea cam amețită. Ochii lui Adrian o urmăreau curioși. Elena îi mai întinse fetei un pahar de vin. Zâmbetul ei îi oferi și mai mult curaj, nu că ar fi avut nevoie de el. Printre vorbe goale, menite doar să mai umple timpul, Elena începu să se joace cu degetele prin părul ei. Fata își lăsă capul pe spate și își închise ochii, moment în care Elena se aplecă peste ea și își lipi buzele de ale ei. Corpul fetei tremură ușor de parcă un mic șoc de curent îi trecu prin vene, dar nu se trase. Continuă să o sărute. Câteva secunde, buzele lor se dezmierdară ușor, apoi Elena o trase mai aproape și își puse mâna pe piciorul ei. 

     Adrian continuă să le urmărească de la distanță. Cuvintele lui Sorin și ale fetei ce-l însoțea deveniseră brusc neinteresante. Iar în ceea ce o privea pe fată, Adrian o considera total invizibilă, chiar plictisitoare. Când într-un final privirea lui se intersectă cu cea a Elenei, îi făcu semn discret.

        Elena se ridică de pe canapea și o prinse pe fată de mână, conducând-o spre camera lui Adrian. De cum intrară, fata se întinse pe pat și o trase pe Elena peste ea, continuând să o sărute pe gât și pe sâni. Adrian se așeză pe un scaun, își aprinse o țigară și le făcu semn fetelor să continue.

       Nu a fost nevoie să li se spună a doua oară. Elena îi scoase tricoul fetei și își plimbă buzele pe sânii și abdomenul ei. Îi trase fusta mai sus și mângâie ușor coapsele. Fata a gemut ușor când limba Elenei a început să o dezmierde. Corpul ei era fierbinte, iar alcoolul părea să-i amplifice toate atingerile. Strânse în pumni cearșaful de pe pat și-și lăsă capul pe spate când simți degetele Elenei că intră în ea. Își mușcă de câteva ori buzele ca să nu țipe. Bătăile inimii ei o luaseră razna, iar camera părea a se învârti. Încercă să se abțină, dar în final cedă și se lăsă pradă plăcerii.

       Elena se ridică de pe pat, lăsând-o pe fata ce încă încerca să-și revină, și se îndreptă spre Adrian. Îi luă țigara din mână, trase un fum apoi o stinse și i se așeză în poală.

     — Ți-am spus vreodată cât de mult poți să mă exciți? o întrebă el prinzându-i mâna.

     Dar Elena nu-i răspunse. În schimb, îl sărută de câteva ori, mișcându-se lasciv în brațele lui. Adrian se trase puțin, îi mângâie ușor buzele cu degetele și-i șopti:

    — Îi pot simți gustul pe buzele tale.

    — Perfect! zise Elena în timp ce-i desfăcea cămașa.

Fragment din Zona Zero - Lavinia Călina.

Cartea se poate comanda pe site-ul editurii Herg Benet, Libris sau Elefant. Vresiunea

 e-book o găsiți aici. 

Blestemul zorilor (fragment)

Roxana 

   Viscolul împrăștia zăpada în toate direcțiile. Îmi era greu să deosebesc ceva, dar printre ramurile încărcate de nea puteam vedea cum le lucesc ochii lupilor. Alergau ca niște năluci printre copaci și urlau groaznic. Își arătau colții cu fiecare ocazie, iar întreaga imagine mă înfiora. Hăituiau cu sălbăticie o fată îmbrăcată într-o rochie lungă, roșie. Unul din ei sări din întuneric și o doborî.

    Biata fată se rostogoli de câteva ori prin zăpadă, apoi se ridică rapid și își continuă fuga. Părul ei brunet era prins într-o coafură complicată, dar jumătate din ea se desfăcu și câteva șuvițe rebele îi atârnau acum pe față. Nu... Nu puteam să-i zăresc fața, să văd cine e. Puteam doar să-i simt teama, frica și deznădejdea. Rochia ei nu avea mâneci, iar pe brațe i-am observat mai multe răni și vânătăi.  

    Urletul acela sălbatic se auzi din nou, doar că de data asta mai tare și mai puternic. Fata se opri și privi împietrită creatura ce se înfățișă în calea ei. Era un fel de monstru cum nu mi-a fost dat să văd până atunci. Părea a fi un lup, doar că mergea pe două picioare exact ca un om. Întreg trupul îi era acoperit de blană cenușie, degetele de la mâini aveau gheare lungi și ascuțite, iar în privirea lui se putea citi o ură profundă față de fata ce stătea în dreptul lui. Și totuși privirea aceea... privirea acelui monstru îmi părea atât de cunoscută, de familiară...

    Creatura își arătă dinții ce erau exact ca ai unui lup, apoi începu să se apropie de fata în rochie roșie. Era cu mult mai mare decât ea și eram convinsă că o va sfâșia fără probleme. Am țipat la ea să fugă, dar nu m-a auzit, de parcă nici nu eram acolo, de parcă totul era un vis, un coșmar. Creatura aceea se aruncă asupra ei și... și atunci am deschis ochii.

    Întreaga cameră se învârtea cu mine. Îmi era groaznic de rău. Am stat vreo douăzeci de minute întinsă pe jos și am încercat să-mi focalizez privirea pe lustra de pe tavan, dar nu am reușit. Imaginea era încețoșată. Îi puteam distinge oarecum forma, dar nu era clară, iar durerea de cap nu mă ajuta. 
Aș fi putut să ignor starea aceea dacă măcar toate eforturile mele ar fi avut succes, dar eșuasem din nou. Numai ce încheiasem a treia tentativă de-a încerca să o găsesc pe Nicol. Cumva sperasem că a treia oară avea să fie cu noroc, dar se dovedise a fi contrariul. În loc să aflu ce se întâmpla cu prietena mea, avusesem o viziune ciudată.


Nicol
Încercam să-mi aduc aminte când am tras ultima beție zdravănă și m-a durut capul atât de tare încât am crezut că o să-mi plesnească, dar nu reușeam. La ce naiba încercam să-mi aduc aminte așa ceva când nu-mi puteam aduce aminte ce făcusem cu o noapte înainte?Am deschis încet ochii și m-am bucurat că cineva trăsese draperia, iar razele soarelui nu mă puteau orbi. Acela era ultimul lucru de care aveam nevoie, de lumină.

     Am vrut să-mi trag pătura peste cap și să mai fur câteva minute de somn, dar m-am oprit brusc. Aia nu era plapuma pe care o aveam eu în cameră, a mea era roșie, asta era un verde pal. Eram eu ușor amețită, dar nici chiar așa. Asta nu e pătura mea, ăsta nu e patul meu, e o canapea, asta cu siguranță nu e camera mea, iar tricoul acesta cu trei numere mai mari sigur nu e al meu.

      M-am ridicat năucită și am aruncat o privire prin cameră. Era destul de micuță, nu prea avea mobilier, doar un șifonier, canapeaua pe care stăteam eu și o mică măsuță de cafea pe care se afla un laptop și o țigară proaspăt aprinsă. M-am uitat la fum cum se împrăștia prin încăpere în timp ce din boxele micuțe ale laptopului se auzea în surdină Dirty Shirt.

      Grozav, m-am teleportat în adolescență! Mi-am frecat puțin ochiul drept și, evident, mi-am întins o parte din machiaj pe tot obrazul. Trebuia să mă spăl. Am vrut să mă ridic, dar când am tras pătura am rămas șocată de câte vânătăi aveam pe picioare. Și nu doar pe picioare, ci pe tot corpul. Am apăsat ușor cu degetele pe una din ele, iar durerea nu a întârziat să apară.

     — Bună dimineața! Sau mai bine spun bună ziua, căci e trecut de ora două.

    Vocea lui îmi făcu inima să bată și mai tare. O clipă am simțit că nu mai pot respira și că o să leșin, dar nu am avut noroc. Mi-am tras picioarele sub mine și instinctiv am tras și de pătură, de parcă ea ar fi putut să mă apere. El a venit spre mine amuzat oarecum de panica ce mă cuprinse și își luă țigara din scrumieră.

      Avea părul ud, sigur tocmai ce făcuse un duș, dar nu asta mi-a atras atenția, ci modul cum mă privea. În ochii lui se citea clar ura ce mi-o purta. Își încleștă de câteva ori maxilarul, semn că își stăpânea cu greu furia. Mă întrebam de ce naiba nu-mi frânsese încă gâtul, iar când s-a apropiat amenințător de mine chiar am crezut că avea să o facă.

       — Sper că nu ai uitat înțelegerea noastră! zise el pe un ton rece în timp ce îmi prinse mâna. Dacă dai înapoi acum, îți sucesc gâtul, m-ai înțeles?

Recenzie - Instinct de Ioana Duda

   Ei, uite că a venit vremea pentru o nouă recenzie pe blog. Hai că la cât de aiurită am fost în ultima vreme nu vă așteptați la una ca asta. Totuși de multe ori se întâmplă să citești o carte atât de mișto şi de vie, care te și unge pe suflet, dar te şi răscolește pe dinăuntru, încât trebuie să o împărtășești cu toată lumea. Ba nu! Vrei să te urci pe cel mai înalt bloc din oraș şi să țipi în gura mare ca să audă toată lumea ce descoperire ai făcut tu. Ca să afle şi cei ce stau în centru, şi cei de la periferie, şi cei ce muncesc în fabrici, și ăi de stau la coadă la supermarket, şi cei ce se plimbă prin Mall fără să cumpere nimic, şi alea de pe centură, şi cei ce stau pe Facebook când ar trebui să recapituleze materia de bac. 

   Aşa ar trebui să fac, dar eu stau într-un oraș mic, iar cel mai înalt bloc are 4 etaje, deci mă mulțumesc cu scrisul pe blog.

Descriere: Dau dependență. Și sunt dependentă de clientul meu. Sunt o prostituată. De lux. Prețul e mare. Și mi-l plătesc de fiecare dată. Pentru că am ales să mă vând mie. Sunt propria-mi curvă. Mă iubesc și mă vreau. Mă chem. Și intru în mine cu o forță tumultuoasă. Ea urlă, sfâșiată. Dar se predă, firavă. E în brațele mele, alintată, sărutată, mângâiată. Sunt în siguranță. Cu mine. În mine.

„Ce se află dincolo de măștile pe care ne-am obișnuit să le purtăm zi de zi prin lume, dincolo de coaja opacă – și uneori înșelătoare – care pare să ne protejeze o vreme de privirile oamenilor? Durere. Și iubire. Și moarte. Și tentative de suicid. Și supraviețuire. Și sex fără amor. Și amor cu mult sex. Și traume. Nevroze. Părinți. Și vină. Și iertare. Niciodată pentru mine. Și instincte. Multe instincte. Miros. Piele. Foame. Sete. Dor. Deziluzii. Visuri. Speranță. Tot sufletul meu. Mai presus de orice, frumusețe și curaj. Frumusețea de a fi exact așa cum ești, până la capăt, și curajul de a accepta și iubi asta. Așa e Ioana. Primiți-o cât mai aproape de inimă, în locul acela doar al vostru, unde nu există ipocrizie sau prejudecăți. O să vă mângâie. O să vă trezească. O să vă schimbe.„

(Cristina Nemerovschi)

   Pe Ioana am cunoscut-o face to face chiar de ziua mea - ăsta da cadou, să cunoști un om mișto - dar am avut ocazia să îi citesc câteva postări de pe blog cu ceva vreme în urmă. Ba chiar, mi-am luat şi niște înjurături de la persoane revoltate de sinceritatea ei. Am dat share acestei postări și au și sărit două țațe la mine că blasfemie!, dar voi mă cunoașteți pe mine și știți deja că le-am dat block fără să clipesc.

   Am citit cartea ei Instinct şi recunosc că nu e genul pe care v-ați aștepta voi să-l citesc. Nu e despre nave spațiale, extratereștrii, magie, vrăjitoare, prințese, nu are nici măcar un zombie în ea, dar are suflet, are revoltă, are sinceritate şi e vie... e al naibii de vie.

Fiecare text spune o poveste, Ioana folosește cuvintele la adevărata lor valoare. Te duce prin toate stările. Ai să fii fericit, apoi trist, ai să zâmbești ușor melancolic, ai să te regăsești în unele ipostaze şi ai râzi ușor de altele. În final asta e viaţa cu toate trăirile ei şi mă bucur că Ioana m-a purtat în decursul celor 176 de pagini prin ele, iar când o să mai am ocazia am să repet experiența.

Lăsând gluma la o parte, vă spun cu mâna pe inimă că iubirea nu doare. Nici nu-i complicată. Dacă e așa, e boală. Otravă. Ucide sufletul. Și atunci nu-i iubire. Orgoliul doare. Gelozia la fel. Nevoie de posesie, de a-l avea pe celălalt. Furia, încrâncenarea, zbuciumul. Sunt rele. Dau cearcăne, riduri și fețe schimonosite. Iubirea te înalță. Te face mai frumos decât te știai. Te luminează. Iubirea-i liniștită.

   V-am dat o mică mostră, asta așa ca să nu ziceți că vorbesc prostii. Cu toate astea vă invit să o descoperiți chiar voi pe Ioana și puteți să o faceți aici, iar dacă sunteți din Caransebeș și vreți să o cunoașteți personal vă așteptăm vineri de la ora 19:00 la Opium. Dacă nu puteți ajunge, nu disperați, Ioana e fată mișto și se tot plimbă prin țară deci sunt sigură că o veți prinde pe undeva alături de cartea ei. 

Book Haul #4

Blestemul zorilor la Bookfest

Blestemul zorilor (Neamul Corbilor vol.2)

Blestemul zorilor (vol.2 Neamul Corbilor) - teaser #2

Vlog - Zona Zero la Satu Mare +Concurs

Vrei să fii un personaj în cărțile mele?

Book Haul #3

Recenzie - Fiori de Petruț Dinu

   Hei, salut! Numele meu e Lavinia, iar... iar acesta nu e canalul meu de Youtube, deci nu am idee de ce am început așa. Toate ca toate, dar am rămas datoare cu o recenzie și azi a venit momentul să-mi plătesc datoriile. V-am spus și într-un clip pe Youtube că, mai nou, am să postez recenziile doar pe blog, iar pe canal am să fac doar book haul sau wrap-up.

    Am primit luna trecută cartea asta direct de la autor, iar azi mi-am făcut puțin timp să vă vorbesc și vouă despre ea. Tocmai am mâncat multe căpșuni și mi-au creat o stare de bine și poftă de muncă, așa că m-am pus la calculator și am zis să scriu recenzia pentru Fiori de Petruț Dinu.

Editura: BCC Publishing

Anul apariţiei: 2016

Descriere: ,,Fiori’’ este o poveste a renunţării la tot ce nu ne face bine şi a începerii unui nou drum. Pentru a vă introduce pe cât posibil în această poveste, vă voi prezenta pe scurt subiectul cărţii: David s-a născut în România, dar a trăit până la vârsta de 18 ani în Germania. Într-o zi, un telefon neaşteptat de la bunica lui îi dă viaţa peste cap. Este nevoit să renunţe la tot ce avea şi să înceapă o viaţă nouă. Dar în prima seară petrecută pe tărâm necunoscut, el zăreşte la casa de vizavi o planşă pe care scrie: ,,Nu eşti binevenit aici!’’. Astfel, David se va lupta cu un destin necruţător care nu îi aparţine, acela al bunicii sale care se stinge din ce în ce mai mult sub ochii lui, dar şi cu în-drăgostirea pentru Sofia, fata care nu-i poate vorbi. Va ajunge la sfârşit să-şi dea seama că pentru a putea zbura prin şi întru viaţă, trebuie să fie în formulă de doi.

,,Entuziasmul editorului este justificat.

Deşi foarte tânăr, neverosimil de tânăr, Petruţ Dinu are un talent de care nu se poate face abstracţie. Acest roman, Fiori, scris deopotrivă cu un calm de profesionist şi cu exuberanţă aminteşte de primele cărţi ale lui Petru Popescu. Ca şi el va avea, sunt sigur, succes nu numai în România, ci şi în străinătate. 

Bine ai venit în literatura română, Petruţ Dinu!'' Alex. Ştefănescu

   Pe autor îl știu doar de pe Facebook, iar cu ceva timp în urmă chiar mi-a trimis un fragment din romanul său. Pe atunci carte era încă în lucru, dar mărturisesc că mi-a atras atenția și chiar eram curioasă unde va duce toată povestea. Am citit cartea în câteva ore, dar nu știu din ce motiv am tot amânat să vă povestesc despre ea. Chiar mi-a plăcut și a fost o lectură frumoasă, dar hai să vorbim prima dată despre acțiune și personaje, iar concluziile le tragem la final.

   Îl avem în prim plan pe David, un copil ce a fost crescut de părinți lui în Germania, iar acum se întoarce în România la cererea bunici lui care este bolnavă și vrea să-și petreacă ultimele zile în compania nepotului ei. La început mi-a fost destul de greu să mă atașez de David, personajul principal, probabil din cauză că suntem firi diferite. El fiind destul de inocent, visător, mult prea calm pentru un adolescent și nu am înțeles dorința lui de a veni în țară pentru o persoană ce, chiar el, o numește de multe ori o străină.

  Suferea așa cum doar o femeie care se simte singură și neajutorată o poate face. Primul impuls a fost să merg și să o iau în brațe, să-i spun că-i sunt alături și că o voi ajuta, dar nu eram capabil să fac asta.

   Era o străină pentru mine. 

   Totuși am apreciat modul în care s-a construit relația dintre el și bunica lui, nefiind forțată sau impusă doar de gradul de rudenie. Sentimentele se nasc natural și devin din ce în ce mai puternice. David ajunge să descopere adevărata fire a acelei străine, să o aprecieze și să o iubească pentru naturalețea ei. Treptat relația dintre bunică și nepot se construiește sub ochii cititorului care nu poate să facă altceva decât să asiste și să privească cu tristețe, căci pe măsură ce dragostea lui David pentru bunica lui crește, crește și suferința pe care acesta o va simți în momentul în care o va pierde.

   Odată cu venirea lui David în România facem cunoștință și cu Sofia, o vecină și colegă de școală de care băiatul se va îndrăgosti și alături de care va trece prin multe. Sincer, mi-a plăcut modul în care a fost realizat acest personaj, poate chiar mai mult decât personajul principal. E complex, are o poveste de viață impresionantă, e înconjurată de mister încă din primele pagini și chiar dacă nu vorbește poate reda prin gesturi tot ceea ce cuvintele nu pot exprima. Poate acesta e și motivul pentru care David se și îndrăgostește iremediabil de ea. De apreciat faptul că autorul a reușit să redea toate trăirile unei astfel de persoane.

   Parfumul ei seducător era și mai intens în seara aceea. Sofia îmi producea un sentiment unic în lume: fiori, care nasc alți fiori la nesfârșit. 

   Un lucru ce nu l-am înțeles eu și care l-a făcut pe David să-mi fie și mai antipatic a fost toată faza cu fosta lui prietenă. Pe scurt: tipa vine de la mulți kilometrii distanță să-și revadă prietenul, iar el o tratează cu răceală, ba chiar nesimțire. Sigur, nu-i poți porunci inimi, iar David s-a îndrăgostit de Sofia. Cu toate astea, ar fi fost frumos ca prima dată să o anunțe și pe cealaltă fată de decizia luată, nu să o lase să-i organizeze o petrecere surpriză și să reacționeze ca un bădăran. Câteodată mai trebuie să ne gândim și la sentimentele altora. Mie una mi-a părut rău de Rebeca, deși nu am aflat mare lucru din carte despre ea, cred că David îi datorează niște scuze. 

   Romanul este împărțit în trei părți, iar ultima parte, deși mi-a plăcut, mi s-a părut puțin cam grăbită. Circumstanțele fac ca David și Sofia să dea de necaz, iar viața să le fie în pericol. Ideea a fost bună, dar pe parcurs mi s-a părut constant că lipsește ceva, că unele scene nu sunt veridice, ba chiar previzibile. Asta nu înseamnă că autorul nu ar putea să scrie și ceva thriller, doar că aici totul a părut pe fugă. Personajele negative au fost create doar pentru a se afla în antiteză cu cei doi protagoniști. Victor și mama sa, Matilda, mi s-au părut niște personaje de carton, menite doar să umple un gol. Poate dacă erau conturate mai bine ultima parte ar fi ieșit de nota 10, așa a fost doar de un 6.

   Mă aflam într-un joc încins de ping-pong. Eram o minge albă, rece și dură. Într-o parte a mesei, stătea Viața, în cealaltă Moartea. A început jocul.

   Cu toate astea romanul a fost o lectură ușoară și interesantă. O recomand tinerilor ce acum simt primii Fiori ai iubirii, dar și adulților ce doresc să-și amintească de inocența primei iubiri. Autorul redă perfect sentimentul de iubire pură, de iubire sinceră, iar emoțiile trăite de personaje au să te copleșească și au să te transpună în lumea lor. Mulțumesc din nou pentru roman și aștept cu interes viitoarele cărți semnate de Petruț Dinu.

Cărți Gratis!!!

   Zilele trecute m-am enervat pe Facebook și vă amenințam că devin scorpie și mă bag în blogărașii care mă înnebunesc cu cereri de cărți gratis. Am tras aer în piept și am zis să o ard mai zen, apoi m-am mai trezit cu 2 mesaje și am zis WTF. În fiecare săptămână primesc între 1 și 5 mesaje în care cineva îmi cere un exemplar din cărți ca să facă o recenzie. De când a început anul am primit 43 de astfel de mesaje, doar zece dintre ele au meritat un răspuns favorabil, iar azi am să vă zic de ce.

   Să o luăm deci cu începutul. Ai citit câteva cărți, apoi ți-ai făcut blog/canal de Youtube și pagină de Facebook, iar mama ta și trei colegi de clasă ți-au dat like. Bravo ție! A venit și un necunoscut și a comentat la vreo două postări - e clar, acum ești mare blogger. Deci ca orice mare blogger ai pretenții la chestii gratis, fie că vorbim de cărți sau alte produse cum ar fi machiaje, haine, produse de curățat - depinzând pe ce te axezi. 

   Evident că firmele mari, sau unele edituri au pretenții și nu încheie parteneriate cu oricine, așa că îți încerci norocul trimițând un mesaj direct autorului, că ți-a zis un prieten care are și el blog că lui i-a trimis. Nimic rău până aici, eu sunt genul care până nu de mult chiar trimitem oricui(în limita exemplarelor disponibile). Ba de multe ori postam prin diverse grupuri că am exemplare pentru recenzii - that is so over!

   Da, știu! A dat faima în mine și sunt scorpie. Putem trece peste și să vă explic ce faceți voi greșit când abordați un scriitor/editură/firmă și cereți ceva gratis? Mersi.

   1. Formulare mesajului. 

Bună, am și eu un blog - când veniți cu un asemenea intro jur că nu îmi mai vine să citesc restul mesajului. Sună de parcă nu aveți încredere în produsul vostru. Un blog trebuie tratat ca un business, Dacă vrei să închei un parteneriat între tine și un autor/editură gândește-te puțin cum abordezi persoana respectivă, cum formulezi mesajul ca la final să obții un răspuns favorabil. Dacă îmi zici că tu ai un blog, eu ți zic că am hârtie igienică în baie - what is your point? În schimb dacă îți zic că sunt X, reprezentant al companiei Y care produce hârtia igienică, deja vorbim altfel.

   2. Dă click pe link.

Bun! Am trecut de partea în care tu îmi spui că ai blog și vrei ceva gratis și-mi lași un link așa sec, că mă descurc eu de acolo și îmi dau eu seama cât ești tu de genial. Nu, nu așa merg lucrurile. Oferă-mi câteva detalii, ce naiba face blogul tău, cu cine ai mai lucrat sau de la cine ai primit sponsorizări. Ce te recomandă pe tine ca eu să îți ofer produsul meu gratis. Faptul că tu mi-ai scris trei cuvinte și mi-ai lăsat un link mă lasă rece. La câți viruși circulă pe net eu de unde pot să știu că nu e o porcărie de aia de spam care o să trimită un film porno la toți prieteni mei. 

   3. Tu ceri, dar ce oferi?

Ai să-mi spui că ești foarte popular. Din nou, bravo ție! Dar eu nu am de unde să știu asta. Cu Youtuberii e mai ușor, că se văd vizualizările sau numărul de abonați. Vrei să îmi demonstrezi? Nimic mai simplu: print-screen la numărul de vizualizări. Îmi pare rău că trebuie să vă zic asta, dar din moment ce voi obțineți un produs gratis și cel care îl oferă îl oferă cu un scop, iar scopul acela e să-și facă publicitate. Știu-știu, trăim într-o lume oribilă care se bazează pe cifre. Când ceri ceva prezintă-mi și ce avantaje am eu dacă îți ofer un răspuns favorabil.

   4. Sunt la început, iar asta m-ar ajuta enorm...

Aici mă fac din nou scorpie și întreb: păi și mie ce-mi iese? Dacă pe tine te urmăresc trei persoane s-ar putea ca după ce scrii o recenzie și eu să-i dau share să îți fac eu mai multă publicitate ție decât mi-ai făcut tu mie. Sigur mi-ar plăcea să te ajut, dar dacă ți-ai făcut blogul ieri și azi deja dai mesaje că vrei chestii gratis nu cred că o să te bage cineva în seamă. Unii dintre voi nu cred că înțelegeți ideea de parteneriat. 

Să consultăm DEX-ul.

PARTENERIÁT, parteneriate, s. n. Sistem care asociază parteneri din punct de vedere politic, economic și social.

De ce? Scopul este de a merge înainte în parteneriat, punând laolaltă resursele fiecărei entități, pentru a dezvolta acțiuni durabile cu beneficii de ambele părți. Pe scurt - atât autorul cât și tu trebuie să aveți la final un beneficiu. Tu primești cartea gratis și o citești(fără să mai dai bani pe ea), iar autorul primește publicitate. Indiferent cum e recenzia ta, fie negativă, fie pozitivă (aici nu mă bag că poate să nu îți placă romanul lui), autorul se alege cu publicitate și orice om știe că nu există publicitate negativă. ;)

Dacă pe tine te citește doar mama și mai doi care au și ei blog de mâine, s-ar putea ca afacerea asta să nu fie profitabilă, așa că autorul să îți zică pas! Nu o luați personal, it's just business.

   5. Exprimarea mă-sii!

Să zicem că m-ai prins într-o zi bună și am intrat pe blogul tău să văd la ce mă înham. Dacă într-o postare de 300 de cuvinte ai 50 de greșeli de gramatică s-ar putea să te ignor. Nu sunt absurdă, cu toții mai apăsăm două butoane deodată pe tastatură și nu vedem pe moment, dar când tu scrii într-o recenzie de două paragrafe minuscule că ți-a plăcut o carte pentru că cartea e frumoasă și foarte excelentă...  Nimeni nu vă cere ca în recenzii să vă exprimați ca niște adevărați academicieni și să folosiți cuvinte pe care doar cu DEX-ul le înțelegi, dar măcar să fiți într-o relație de amiciție cu limba română. 

   6. Dacă nu ai acum, anunță-mă când mai primești.

De multe ori se întâmplă să nu am exemplare sau să le țin pentru blogării ce deja mi-au demonstrat că sunt competenți. Așa că răspund simplu: îmi pare rău, nu mai am exemplare de oferit pentru recenzii. Un om întreg la minte își cere scuze că te-a deranjat, se retrage și îți urează o zi bună. Mai știi poate pe viitor se ivește ceva și iese o colaborare frumoasă. 

Ce face unul care habar nu are cu ce naiba se mâncă diplomația? Îți zice că-i dai tu mesaj când primești că el e dispus să aștepte. Să fac ce? Băi copile!

Păi pe cine interesează aici să obțină foloase, pe mine sau pe tine? M-ai angajat secretara ta și eu nu știu? Dacă peste 2 luni vrei să-ți mai încerci norocul ești bine venit, dar nu te aștepta ca eu să te contactez.

   7. Lingușeala 

Nimic nu urăsc mai mult decât mesajele acela ce încep cu sunteți așa de și așa de, şi în sfârşit o sumă de delicateţuri. Că ai auzit de pe net de mult timp de mine și te atrag toate cărțile mele că sunt așa de și așa de, apoi mai bagi un "Venerabile"-n sus, "venerabile"-n jos și alte lingușeli inutile care nu duc nicăieri. După ce îți citesc mesajul singurul lucru la care mă gândesc e că dacă sunt atât de genială și de grozavă cum dracu se face că nu ai dat năvală în librării de când au apărut cărțile? Mai bine zi-o pe-a dreaptă, ți-a vândut cineva un pont că mai dau cărți gratis și ți-ai încercat norocul.

   8. Nu am blog, dar...

Mai există și categoria celor fără de blog sau canal de Youtube, dar care și ei vor chestii gratis. De câteva ori m-am trezit cu mesaje gen: nu am blog, dar dacă îmi trimiți toate cărțile gratis și cu autograf îți dau like la toate postările sau daca imi trimiti ultim avanpost iti dau 5 pe goodreads. Eu tot vă zic că am vase de spălat, dar nu se prinde nimeni. :)) 

   Lăsând gluma deoparte, de multe ori stau și mă întreb dacă sunt singura în situația asta, dar cred că și ceilalți autori sau directori de edituri se confruntă cu problema bloggerilor sezonieri. Nici nu vreau să insult pe nimeni, dar nici nu vreau să mai dau cărți și apoi să-mi fie jenă să dau share la recenzie. Așa că de azi o să analizez la sânge orice cerere.

   Nu îmi luați postarea în nume de rău, inițial am vrut să fiu și mai scorpie, dar m-am gândit că doar-doar și poate-poate învățați ceva de aici. Nimeni nu o să vă ia în seamă dacă nu vă vindeți imaginea blogului cum trebuie, dacă nu vă exprimați intențiile și nu prezentați oferta.