Zona Zero (fragment #2)

 Intră în baia comună și porni unul dintre dușuri. Își scoase hainele și lăsă apa să-i curețe pielea. De-ar fi putut să-i curețe și mintea de toate imaginile ce-i erau încă vii...

   Oricât de mult și-ar fi frecat trupul cu săpun, nu putea să înlăture amintirile. Apăsă și mai tare. Pielea i se înroși, dar urmele lor încă erau acolo, ca niște cicatrici invizibile. În urechi încă îi suna muzica auzită cu o seară în urmă. Ochii încă o usturau de la trabucurile fumate de Adrian și restul oamenilor lui. Pe gât încă mai putea simți buzele fetei blonde ce dormise pe brațul ei. Nu-și mai putea aduce aminte numele blondei, dar o mai văzuse prin bază, știa că era una din fetele de la spălătorie.

    Ar fi vrut să poate spune că-și aducea aminte doar vag noaptea trecută, dar, în ciuda alcoolului consumat, rememora tot. Discuțiile cu cei veniți din Zona Zero, conversații în care ei nu făcură altceva decât să se laude cu numărul de paraziți omorâți, faptul că Sorin încă încerca să-i explice lui Adrian planurile lui de viitor, dar eșua lamentabil... Elena se mulțumi mai bine de jumătate de seară să privească pașnică de pe o canapea tot ce se petrecea, dar, în momentul în care Kitty începuse să se lingușească pe lângă Adrian, simțise nevoia de a interveni. Nu o putea lăsa pe fătuca aceea să câștige puncte în favoarea lui Sorin.

      Intră în discuție cu o fată blondă ce părea cam amețită. Ochii lui Adrian o urmăreau curioși. Elena îi mai întinse fetei un pahar de vin. Zâmbetul ei îi oferi și mai mult curaj, nu că ar fi avut nevoie de el. Printre vorbe goale, menite doar să mai umple timpul, Elena începu să se joace cu degetele prin părul ei. Fata își lăsă capul pe spate și își închise ochii, moment în care Elena se aplecă peste ea și își lipi buzele de ale ei. Corpul fetei tremură ușor de parcă un mic șoc de curent îi trecu prin vene, dar nu se trase. Continuă să o sărute. Câteva secunde, buzele lor se dezmierdară ușor, apoi Elena o trase mai aproape și își puse mâna pe piciorul ei. 

     Adrian continuă să le urmărească de la distanță. Cuvintele lui Sorin și ale fetei ce-l însoțea deveniseră brusc neinteresante. Iar în ceea ce o privea pe fată, Adrian o considera total invizibilă, chiar plictisitoare. Când într-un final privirea lui se intersectă cu cea a Elenei, îi făcu semn discret.

        Elena se ridică de pe canapea și o prinse pe fată de mână, conducând-o spre camera lui Adrian. De cum intrară, fata se întinse pe pat și o trase pe Elena peste ea, continuând să o sărute pe gât și pe sâni. Adrian se așeză pe un scaun, își aprinse o țigară și le făcu semn fetelor să continue.

       Nu a fost nevoie să li se spună a doua oară. Elena îi scoase tricoul fetei și își plimbă buzele pe sânii și abdomenul ei. Îi trase fusta mai sus și mângâie ușor coapsele. Fata a gemut ușor când limba Elenei a început să o dezmierde. Corpul ei era fierbinte, iar alcoolul părea să-i amplifice toate atingerile. Strânse în pumni cearșaful de pe pat și-și lăsă capul pe spate când simți degetele Elenei că intră în ea. Își mușcă de câteva ori buzele ca să nu țipe. Bătăile inimii ei o luaseră razna, iar camera părea a se învârti. Încercă să se abțină, dar în final cedă și se lăsă pradă plăcerii.

       Elena se ridică de pe pat, lăsând-o pe fata ce încă încerca să-și revină, și se îndreptă spre Adrian. Îi luă țigara din mână, trase un fum apoi o stinse și i se așeză în poală.

     — Ți-am spus vreodată cât de mult poți să mă exciți? o întrebă el prinzându-i mâna.

     Dar Elena nu-i răspunse. În schimb, îl sărută de câteva ori, mișcându-se lasciv în brațele lui. Adrian se trase puțin, îi mângâie ușor buzele cu degetele și-i șopti:

    — Îi pot simți gustul pe buzele tale.

    — Perfect! zise Elena în timp ce-i desfăcea cămașa.

Fragment din Zona Zero - Lavinia Călina.

Cartea se poate comanda pe site-ul editurii Herg Benet, Libris sau Elefant. Vresiunea

 e-book o găsiți aici. 

Bun venit în Zona Zero(+Q&A)

Zona Zero (fragment)

   După cum știți noul meu roman Zona Zero e aproape gata să iasă la lumină. Lansarea oficială va avea loc la Gaudeamus la standul editurii Herg Benet. Mai exact sâmbătă, 21 noiembrie, la ora 12. Vă aștept cu drag. Până atunci vă las un mic fragment ca să vă faceți o idee despre ce e vorba.

   Sunetele făcute de acele creaturi începură să se audă din nou, doar că de data asta se împleteau cu sunetele făcute de niște arme. A vrut să se ridice, dar ce rost mai avea? Ușa de la intrarea în salon se sparse în urma unei explozii. Un fum gros invadă încăperea, iar prin el se văzu forma unui corp care îndepărta ceea ce mai rămăsese din partea de sus a ușii.

   Fata își miji ochii, dar nu se ridică. Când fumul se mai dispersă, observă cum una dintre acele creaturi ciudate încerca să-și facă loc. Ea ridică puțin capul, dar rămase paralizată de frică. Chestia din fața ei părea să fi fost cândva om, probabil un doctor, dacă te luai după haine. Totuși acum nu mai putea trece deloc drept om, căci mișcările lui nu erau firești, iar sunetele ce veneau dinspre el erau grotești. Capul i se tot învârtea când într-o parte, când în alta. Creatura lovea disperată obiectele ce blocau intrarea. În ochii lui nu se mai putea citi decât un singur sentiment: foamea.

   Dacă ar fi fost mai puternică, fata s-ar fi ridicat și ar fi făcut tot posibilul să scape. Ar fi căutat cuțitul prin salon sau s-ar fi aruncat pe geam, ca să nu ajungă pe mâna creaturii. Totuși extenuarea, depresia și frica o paralizau în continuare.

    Monstrul acela își folosi toată forța ca să împingă dulapul și să ajungă la ea. Din când în când, își arăta dinții și mai scotea câte un sunet animalic. Îl putea zări stând acolo, cu capul prins între tocul ușii și un dulap. Fata își auzea bătăile propriei inimi, puternice și neregulate. Își închise ochii și strânse tare din pleoape, poate avea noroc și reușea cumva să se trezească din coșmar.

    Atunci, câteva focuri de armă se auziră mult prea aproape de ea. Deschise ochii și văzu creatura căzând la pământ. Cineva împinse dulapul și intră în cameră. Își ridică privirea spre cele două siluete care pătrunseseră în încăpere și încercă să spună ceva, dar cuvintele nu au vrut să se desprindă de pe buzele ei. Cei doi oameni se repeziră. Unul avea arma îndreptată spre ea, iar celălalt o ridică brusc de pe podea și-i prinse mâna. Amândoi erau îmbrăcați în negru, erau înarmați și aveau măști de oxigen pe față. Nu le putea distinge chipul. 

    Cel care o prinse de mână îi injectă ceva în braț, iar ea își trase mâna din cauza durerii. Omul scoase un mic dispozitiv și analiză câteva picături din sângele ei. Fata privea toată scena fără a reacționa.

      ― Nu e infestată, se auzi vocea bărbatului, prin acel aparat de respirat. 

      ― Hai să mergem, răspunse al doilea.

      ― Nu... nu, zise ea, mai mult în șoaptă, privind spre trupul soțului ei. Nu vreau!

   Omul începu să o împingă pe fată spre ieșire, dar ea opuse rezistență. Nu făcu o treabă prea bună, căci omul era de două ori cât ea și aproape o luă pe sus. Fata mai aruncă o ultimă privire spre trupul plin de sânge și începu din nou a plânge. Mai bine ar fi murit și ea odată cu el.

    Pe coridor mai erau câțiva oameni îmbrăcați la fel ca cei care o salvaseră. Trăgeau în creaturi, dar le doborau cu greu. Cineva o ghidă spre ieșire. Ochii o usturau din cauza acelui fum și avea impresia că se îneacă, că nu mai poate respira. Se opri o clipă și începu să tușească. Bărbatul care o ținea de braț își scoase masca de oxigen și i-o potrivi pe chip. Fata trase de câteva ori aerul curat în piept, apoi se lăsă dusă de acel om spre niște scări.

    Spitalul arăta îngrozitor. Peste tot erau urme de sânge și cadavre. Un miros puternic de putrefacție îi invadă nările și se opri să vomite. Nu apucă să termine, căci unul din acei oameni o împinse din nou spre ieșire.

    Ajunsă afară, observă că, pe lângă ea, soldații ‒ dacă erau soldați ‒ mai scoseseră din clădire alte patru persoane, la fel de speriate. În jur era o nebunie de nedescris. Focurile de armă se auzeau din toate direcțiile, o autospecială a pompierilor era în flăcări, lumea țipa, iar soldații trăgeau în groaznicele creaturi. Fata se opri o clipă și privi înspre cer. Cinci avioane de vânătoare se îndreptau spre oraș.

Lupta pentru supraviețuire a început!

Zona Zero (Book Trailer)