Bookfest - New books #4

  Voi nu urâți faptul că atunci când aștepți ceva cu nerăbdare timpul trece atât de greu? Aștepți atât de mult un moment, numeri secundele, iar când în final vine, se duce atât de repede? Ei bine, eu da! Din aprilie de când știam că voi veni la Bookfest numai la târg mi-a stat gândul. Mi-am făcut planuri, m-am gândit cu ce o să mă îmbrac, ce să spun, pe unde să mă duc, ce cărți să-mi cumpăr când ajung... mai are rost să spun că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg?

   În primul rând nu am ajuns să-mi iau toate cărțile pe care mi le doream fiindcă nu prea mă încântau reducerile pe care le-am găsit la unele edituri. Știu că am văzut destule postări, pe Facebook sau pe diverse bloguri, în care mulți se plângeau de acest lucru. Chiar și așa tot mi-am golit buzunarele și am plecat acasă cu o geantă plină de cărți.

  M-am bucurat nespus că am reușit să mă întâlnesc cu atât de multă lume în așa puțin timp. De vineri după-masa am fost tot pe fugă dintr-o parte în alta a Bucureștiului. Noroc cu Alexandra Leafu care a făcut din nou pe ghidul cu mine că altfel cine știe cum mă descurcam. 

   Eram extrem de obosită de pe drum, dar mi-am zis că oboseala asta mai poate aștepta. Aș că am băut la cafea până nu am mai putut și am acceptat invitația Lorenei Lupu de-a o însoți la film. Mărturisesc că nu m-am dus pentru film ci pentru ea, căci îmi doream tare mult să ne vedem. Despre cartea ei, Dona Juana, am vorbit mai pe larg aici. 

   Mai târziu am fost împreună cu niște oameni minunați la Noaptea Culturală Rusească. Mi-aș fi dorit să particip la mai multe evenimente organizate acolo, dar m-am mulțumit cu o piesă de teatru, o adaptare după Salonul nr. 6 de Cehov. Nu am ajuns să dorm prea mult vineri noaptea, probabil și din vina emoțiilor. 

   Ziua de sâmbătă a reprezentat și momentul culminant al mini-excursiei mele la București: lansarea volumului 2 din Ultimul avanpost.  Da, a fost frumos și da, am avut emoții, noroc cu toate persoanele minunate din jurul meu care au mai atenuat din ele, altfel nici alea 2 cuvinte ce le-am zis la lansare nu ieșeau din gura mea. Ei, ce să faci, cu sentimentele și cuvintele mă descurc mai bine în scris. 

   Mi-a făcut plăcere să reîntâlnesc unele persoane ce le știam de la lansările trecute, dar și oameni noi care m-au citit și au avut o mulțime de întrebări despre personajele lor preferate. Am încercat să nu dau prea mult din casă, dar unii chiar m-au tras de limbă. Totuși cred că întrebarea care s-a repetat sâmbătă de cele mai multe ori a fost va exista și Ultimul avanpost 3? Evident răspunsul e da, dar va mai trece ceva timp. Până atunci sper ca Vânătoarea să fie pe placul vostru.

   

   Tot la Bookfest am avut ocazia de-a mă întâlni și cu alți autori. Pe unii îi mai văzusem și cu alte ocazii, pe alții atunci i-am văzut pentru prima dată. Poate că cel mai mediatizat eveniment de la târg a fost lansarea volumului Primul Pas al președintelui Klaus Iohannis. Am fost și eu la lansare și mă bucur că am ajuns să iau autograf, căci la Gaudeamus nu am putut merge în ziua când a fost prezent... and I also did this :) 

(în caz că nu se vede prea bine una din acele cărți e Ultimul avanpost)

   A fost o experiență minunată și sper să se repete cât mai curând. Evident că nu am plecat cu mâna goală de la Bookfest. Am venit acasă cu geantă plină, bine că nu mi-am luat prea multe haine la mine că trebuia să arunc din ele.... a, da... mi-am uitat bluza de trening la Alexandra acasă. Acesta e semn clar că trebuie să mă întorc cât de curând la București. La final vă prezint și cărțile pe care le-am achiziționat la târg.

Klaus Iohannis - Primul pas

Alexandru Voicescu - Malad

Ana Săndulescu - Anamneza

Andrei Zbîrnea - #kazim 

Iulia Modiga - Bagdad

Iulian Tănase - Teoria Tăcerii

Orson Scott Card - Din nou pe pământ

Max Brooks - Războiul Z

  Sincer, nu știu când o să ajung să le citesc. De Războiul Z m-am apucat pe tren, iar cea mai mare bucurie a mea a fost că nu seamănă mai de loc cu filmul(excepție fac zombalăii). Îmi plac filmele sau serialele cu zombie, singura mea nemulțumire e că acțiunea se petrece mereu în America... (stai! asta sună cunoscut?!?)

  Astea sunt cărțile nou sosite în biblioteca mea. Voi? Ați ajuns pe la Bookfest?

Și am rămas fără cuvinte...

   Da, uite că s-a întâmplat. Eu aia care vorbesc foarte mult am rămas azi fără cuvinte. Dar să o luăm cu începutul și să vă povestesc cum am ajuns în situația asta. Cu ceva timp în urmă directorul Bibliotecii din Caransebeș mi-a propus o colaborare, să organizăm ceva pentru copiii de la liceele din oraș. Am zis eu da atunci pe moment și m-am gândit că probabil totul va rămâne doar la ideea de proiect, dar nu a fost așa. Oameni serioși se țin de cuvânt. Drept urmare azi am fost invitată la Olimpiada Cititului, un alt proiect aflat sub patronajul acestei instituții.

   Ceea ce nu am știut eu când am acceptat invitația, a fost faptul că elevii au avut de citit cărțile mele, primele două ca să fiu mai exactă. Aveam eu emoțiile mele de când am plecat de acasă - oare le-au plăcut cărțile? dacă nu? - așa că îmi pregătisem eu un mini-discurs cu o zi înainte, ca să nu mă blochez și l-am tot repetat în gând. Totuși am ajuns la eveniment și am văzut cât de bine se pregătiseră elevii, veniseră cu liste de întrebări, cu câte o planșă pentru fiecare din romanele mele. Ei bine în momentul acela am uitat tot ce am vrut să zic. Noroc cu oamenii ăștia minunați care mi-au fost alături și m-au scos din impas. 

   De obicei așa se întâmplă când ai în jurul tău persoane frumoase, inteligente, deschise la minte. Pe moment te blochezi. Apoi te atașezi de ei și nu știi cum zboară timpul. Am vorbit despre literatură, atât despre cărțile mele cât și a altora. Am dezbătut diverse subiect și am am fost nevoită să răspund multor întrebări legate de Ultimul avanpost și Neamul Corbilor. Totuși cea mai mare bucurie a mea a fost când mi-au spus cât de mult le-au plăcut cele două cărți. Se putea citi pe chipul lor că o spun cu sinceritate și nu doar din cauză că profesoarele lor de română sunt în sală. 

   Evident, nu am putut scăpa neinterogată despre volumele viitoare. Am încercat eu să ocolesc întrebările, să mă fac că plouă, dar în final nu am avut ce face. Am dat puțin din casă, că nu se putea altfel. Dacă vreți să vedeți tot event-ul am să-l încarc la sfârșitul săptămânii pe canalul meu de Youtube.

  Cel mai emoționat moment, pentru mine, a fost când acești elevi minunați și-au spus părerile despre volumele mele. Mi-au analizat puțin personajele și au citit pasajele lor preferate.

   Aș vrea să vă vorbesc mai mult despre ziua de zi, dar încă nu mi-am revenit 100%, încă trăiesc euforia aceea. E minunat cum unele persoane te pot umple de energie pozitivă, nu cred că îmi pot exprima trăirile în cuvinte, deși sunt scriitoare. Nu am suficiente caractere pe tastatură ca să pot să le mulțumesc tuturor celor prezenți azi, dar și celor care au organizat și s-au ocupat de eveniment. Simt că un simplu mulțumesc nu e suficient. 

New Books #3

Cine a zis că nu mai cumpără cărți până la Bookfest? Nu eu! În niciun caz. -mda- Ei bine, nu m-am putut abține. Îmi comandasem 2 cărți de pe elefant și am zis: gata, nu mai iau nimic până merg la București! Nu cred că m-a crezut cineva, nici măcar eu. Deci, ca rezultat, azi vă prezint noile mele achiziții.

Două dintre aceste cărți le-am luat de pe elefant la o promoție cu 50% reducere, le-am făcut poză și le-am pus deja pe Facebook, dar am zis să le mai prezint o dată și aici. E vorba de Hollywoodul e ca un liceu de fițe de Zoey Dean, iar cealaltă e Asasin la feminin de Monica Ramirez. De cartea Monicăi m-am apucat aseară. Nu am ajuns să citesc prea mult, vreo 40-50 de pagini, dar pare interesantă.

Asasin la feminin - Monica Ramirez

Descriere : Alina Marinescu este o rebelă. A fost o rebelă înainte de recrutarea ei ca agent operativ şi rămâne o rebelă şi după. Acum însă, moartea face parte din viaţă ei de zi cu zi. Secţiunea Operaţiuni Speciale o recrutează împotriva voinţei ei şi Alex Therein, bărbatul pe care crede că-l iubeşte, o transformă într-un asasin de elită. Dragostea este o noţiune abstractă pentru Alex, un bărbat cu un trecut întunecat şi o expresie impenetrabilă, eficient de rece, care ucide pentru a putea supravieţui. Fără întrebări inutile. Alex nu este un bărbat real, ci mai degrabă o fantomă, o iluzie creată cu ajutorul oglinzilor. Misiunea lui este să o seducă pe Alina, aşa că o atrage în mod intenţionat în lumea lui misterioasă şi plină de senzaţii, prăbuşindu-se emoţional pentru prima dată de la propria lui recrutare. Ca mentor al ei în timpul procesului de antrenament, trebuie să se confrunte nu numai cu atitudinea ei recalcitrantă, dar şi cu responsabilitatea de a transforma o persoană inocenţa într-o unealtă a morţii. Cu toate acestea, cei doi sunt atraşi unul către celălalt şi relaţia paradoxală ura-iubire devine şi mai complicată datorită jocului aproape zilnic cu moartea. Probabil cea mai arzătoare întrebare este: o iubește Alex pe Alina cu adevărat?“

Hollywoodul e ca un liceu de fițe - Zoey Dean

Descriere : Taylor Henning are douazeci si patru de ani si tocmai a primit jobul visurilor sale: asistenta la un important studio cinematografic. Rautaciosi, colegii ei incep imediat s-o submineze, iar ea intelege ca expresia „Hollywoodul e ca un liceu de fite“ este cum nu se poate mai adevarata. Nici la scoala Taylor nu se pricepuse prea bine sa-si faca prieteni - prin urmare, cum ar putea ea sa se descurce acum in lumea intrigilor?

Cand face insa cunostinta cu dezinvolta Quinn - o adolescenta de saisprezece ani, fiica sefei sale -, are o revelatie: poate ca aceasta „regina a stupului de albine“ o va putea invata cum sa razbeasca in industria filmului.

Quinn o ia sub aripa ei ocrotitoare si, curand, Taylor inregistreaza primele victorii impotriva principalei sale rivale, Kylie. Dar in momentul in care Quinn o sfatuieste sa-i fure acesteia iubitul, intervine un lucru neprevazut in scenariu: Taylor se indragosteste de el! Va reusi ea sa se comporte ca o fata rea, ca sa obtina ceea ce-si doreste?

   Următoarele cărți sunt toate luate de la editura HergBenet. Unele dintre ele mi le doream de ceva vreme, dar nu am ajuns să le cumpăr și am tot amânat. Altele sunt destul de noi, vreo două sunt proaspăt scoase din cuptor și m-au fript la cât de fierbinți sunt :))

Sârme și Portocale - Delia Oltea Rusu

Descriere : Mi s-a cerut o biografie, dar dacă citiţi cartea veţi avea parte de una. Mai bine vă spun pe scurt povestea cărţii, care n-a fost carte de la început. Au fost zilele şi nopţile mele, aşa cum le-am trăit eu şi-ai mei. Printre sârme şi portocali. A fost o perioadă în care aş fi vrut să uit unele întâmplări, apoi am înţeles că nu le voi putea şterge din amintire şi că de fapt nici nu vreau. Le-am povestit, la început cu îndoiala că cineva ar înţelege impactul pe care le-au avut pentru noi, apoi cu mirarea că pe cineva interesează această poveste. M-au uimit reacţiile, am început să scormonesc în memorie şi m-am trezit scriind ceva despre care n-am crezut că va fi o carte. Va fi, totuşi, va avea coperţi frumoase şi câteva file din care, dacă le veţi citi, veţi şti că sârmele aveau ghimpi, iar portocalii erau plini de culoare şi parfum. În carte apare familia mea şi vreau să le mulţumesc pentru îngăduinţa de-a folosi amintirile lor în cuprinsul acestor pagini.

Quasar - Ana Mănescu

Descriere :  Universul a început cu un Bang și s-a terminat cu un sărut, ca toate marile iubiri”

„Ana Mănescu este o scriitoare tulburător de generoasă: ea nu împărtășește cu cititorii doar ceea ce este la suprafață, explicit, nedureros, blând; îi plac subteranele, ascunzișurile, visele uitate, amenințările mute, teama ființei de ea însăși, întunericul care are nevoie doar de o scânteie pentru a se preschimba în lumină orbitoare. Și ni le oferă pe toate, cu sinceritate și o delicatețe care nu se mai regăsește în nicio altă carte pe care ai putea-o citi vreodată. Quasarul poate construi o lume și o poate exploda într-o bătaie de aripi. Pentru că totul și nimicul înseamnă altceva numai după ce au fost atinse de iubire.

Ana scrie despre acele clipe în care ești cel mai adevărat tu care a existat vreodată. Și ești cel mai mult tu când ești prins în iubire, ca într-o capcană de soare.”(Cristina Nemerovschi)

Prospect de femeie - Ana Barton

Descriere : „Delicateţe şi forţă, stihuri-volute şi umor, uimitoare bogăţie de limbaj şi sensibilitate incandescentă, poezie-n proză şi invers. Emoţie. Sau o sinecdocă splendidă. Trebuie notă de subsol?“ (Răzvan Petrescu)

„Cine-a spus «Madame Bovary c’est moi» a fost deștept. Așa e și scrisul Anei Barton: îți place, te excită şi apoi te răcorește. Rămîi, după lectură, cu senzația de întîlnire rară.“ (Ara Şeptilici)

„Ironic, dar ludic. Dulce, dar muşcător. Brocat, delicat şi cu un simţ al detaliului precum o dantelă frivolité. «Prospect de femeie» se ia pe nemîncate, pe inima goală, căci o umple cu vîrf şi îndesat. Nu are contraindicaţii, iar supradozajul este recomandabil pentru cord şi neuron.“ (Petronela Rotar)

„Vine în literatură dinspre publicistică. Şi o face în forţă, cu o plăcere acaparantă a povestirii. Posedă ştiinţa fermecării cititorului datorită firescului şi lipsei de inhibiţii. Ana Barton are toate atuurile unei scriitoare de excepţie.“ (Alexandru Petria)

Nopţile amanţilor - Corina Ozon

Descriere : „Amanții Corinei Ozon, atât Zilele, cât și Nopțile lor, sunt deja mai mult decât simple cărți, sunt un fenomen: peste tot se vorbește despre ei, și simți imediat că trebuie să-i cunoști și tu. Și, dacă o faci, sigur nu regreți după: Corina te conduce cu un stil inconfundabil în lumea lui Mircea și Cati, unde vei râde, vei aștepta cu sufletul la gură următoarea aventură, vei pica pe gânduri, vei reflecta la propria ta poveste de dragoste. Cu o scriitură bine șlefuită, Corina Ozon din Nopțile amanților apasă și mai tare pedala față de romanul ei de debut. Se citește repede, e savuroasă, memorabilă și, inevitabil, te face să vrei mai mult!“ (Cristina Nemerovschi)

„Scriitura Corinei Ozon reușește un lucru cu adevărat dificil. Să abordeze într-o manieră lejeră un subiect aparent frivol și să dea în același timp impresia de seriozitate și profunzime. De fapt, textele Corinei nu sunt frivole, dar relevă, în maniera unui Milan Kundera, de exemplu, superficialitatea ca structură a lumii și, în special, a lumii oamenilor moderni, care iubesc pe fugă, colorat, zgomotos și la limita inconsistenţei. Literatura aceasta se citește cu plăcere și cu anxietate pentru că ne regăsim total în ea, pentru că plângem și râdem în ea, pentru că ne privim ca într-o oglindă. Iar râsul, iarăși în cheia lui Kundera, survine eliberator din contemplarea zadarnicelor și veșnicelor chinuri ale dragostei, puse iar și iar în aceleași «ridicole iubiri».“ (Doru Căstăian)

„Cu 100% mai multă adrenalină de budoar, Corina Ozon învârte măiastru cuvintele pe pagină, încât nu mai știi dacă citești cu adevărat o carte sau o ai chiar aici, lângă tine, în pauza de cafea de la job, ascultându-i personajele care nici măcar nu sunt personaje, ci ei și ele dimprejurul tău. Atât de reale sunt.“ (Alexandru Voicescu)

Cimitirul - Teleșpan

Descriere : Adrian Green este un homosexual român care se mută la Londra pentru că… e obosit. Deși nu prea mai are chef de muncă, își găsește, totuși, un job: administrator de cimitir. Pe măsură ce interacționează cu diverși clienți, vii sau morți, Adrian ne spune exact ce crede el despre religie, bani, sex sau moarte, concepte pe care le descrie cu o sinceritate crudă, foarte mult umor și sarcasm. Cimitirul Wormholt devine spațiul în care Green își dă seama că fericirea stă în acceptarea adevărului propriu, și nu în ochii celor din jur.

“Singurul sfat pe care eu pot să îl dau cu inima împăcată este: Dormiţi! Dormiţi, fraţilor, că somnul n-a făcut rău nimănui! Eşti trist? Culcă-te! Eşti nervos? Culcă-te! Vrei să mori? Culcă-te, poate ai noroc şi mori în somn!”

Odată ce treci peste “urbanismul” limbajului și disecțiile întâlnirilor amoroase ale lui Adrian Green, Cimitirul îți propune un personaj care își îmbrățișează cu curaj imperfecțiunile, și le înțelege și acceptă, și care navighează cu mult umor într-un univers plin de personaje bizare, aproape suprarealiste. (Monica Bîrlădeanu)

Deși am citit recent multe cărți bune, nu mi s-a mai întâmplat de câțiva ani să mă arunce una din ele atât de puternic într-un film anume, cum a făcut-o Cimitirul. (Cristina Nemerovschi)

Singurul mesaj pe care îl am pentru tine e următorul: Nu îmi doresc să te învăț nimic, dar îmi doresc să îți placă ce am scris. Ceea ce ai acum în mână e o carte pe care ai fi putut să o scrii și tu. E o carte scrisă simplu, fără pretenții, pentru că eu nu sunt scriitor. Deschide cartea la prima pagină și vei vedea că tot ce fac eu în primele rânduri faci și tu în fiecare zi. Relaxează-te, finalul e mereu același! (Autorul)

Jurnalul unui român in America - Silviu Brizu

Descriere : Le-am zis şi la vecinii ăștia, la americansky: „Puneţi, mă, nişte cuiburi de roşii, un rînd-două de praz, ceva, nişte cartofi, că ţineţi ditamai curtea goală, de creşte iarba de pomană şi mai şi stricaţi apa pe ea aiurea!“. Noooo, ziceau ei, că florile sînt frumoase, că aici nu sîntem la fermă, că de ce nu mă duc eu înapoi în România dacă mi-e aşa dor de munca cîmpului şi alte prostii din astea. Și în definitiv pot să mă reclame cît vor pentru că am bătut pari pe hotarul dintre mine şi ei şi am îngrădit cu sîrmă, dar am făcut-o doar ca să-mi apăr proprietatea, şi recoltele, şi neamul. Păi, n-ai cu cine, dom’le, nişte urbani, dă-i dracu’!

   Astea sunt cărțile. Sunt 8 la număr(2 de pe elefant și 6 de la Herg Benet). Habar nu am când o să ajung să le citesc. Am deja prea multe cărți necitite și mai mult ca sigur o să mă întorc cu geanta plină și de la București. În weekend am să-mi rearanjez biblioteca căci nu prea mai am loc, partea bună e că am un ajutor nou. Mai bine spus un nou paznic al bibliotecii. 

  El e Tinu și începând de azi îmi va apăra cărțile de toți cei care vor să le fure :)) 

Am murit, din fericire : Întoarcerea

   Am să încep postare prin a vă ruga să nu dați cu pietre că eu și recenziile nu prea ne înțelegem, adică nu mă pricep să le fac. Totuși din când în când mai dau și eu de câte o carte care mă dă pe spate și simt nevoia să împărtășesc cu toată lumea revelația mea. 

   Dacă ești fan fantasy sau urban-fantasy(așa ca mine) sigur ai auzit măcar vorbindu-se de această carte. E relativ nouă, a apărut pe piață anul trecut prin noiembrie(sper să nu mă înșel). Oricum dacă nu ai auzit de ea, îți spun eu despre ce e vorba și de ce nu ar trebui să o ratezi. Eu am citit-o prin luna martie, dar din lipsa timpului liber abia acum am ajuns să-mi spun și eu părerea.

Theo Anghel - Am murit, din fericire; Întoarcerea 

Cartea se poate comanda aici.

   Tânăra Oriana moare într-un accident, chiar în ziua nunții ei. Pentru oricine, acesta ar părea sfârșitul. Nu și pentru ea. Se întoarce ca recuperator de suflete, însă nu la vechea viață și familie, pentru care trebuie să rămână moartă, ci la una cu totul nouă. Răsfățul  și confortul, considerate garantate mai înainte, se duc acum pe Apa Sâmbetei. Va trebui să lupte pentru a-i salva pe ceilalți, dar și pe sine. Apar noi prieteni, noi dușmani și… prima iubire?

   Există viață după moarte? Unii vor spune da, alții că nu. Dar există un răspuns la care cu siguranță nu v-ați gândit.

   Există recuperatorii de suflete. Smulși din existențele lor, sunt aruncați în altele, neîntrebați de nimeni, fără să li se ceară acceptul. Trebuie doar să se supună legilor celor de Dincolo. Iar unii aleg răzvrătirea…

   Romanul o are în prim plan pe Oriana, o tânără de 19 ani care se pregătește de cea mai frumoasă zi din viața ei: ziua nunții. Doar că, așa cum aflăm și din sinopsis, aceasta suferă un accident și moare. (frumos început, nu?) Astfel Oriana află răspunsul la eterna întrebare: există viață după moarte? Se pare că da, căci Oriana se întoarce din nou pe pământ ca recuperator de suflete.

  Deși pare a fi o fată cu suflet mare aflăm pe parcurs că Oriana a făcut și lucruri rele în timpul vieții. Oriana a luat câteva decizi ce i-au rănit pe cei dragi ei. A fost egoistă, și-a văzut doar propriul interes și a făcut tot posibilul pentru a se căsători cu Damir, un tip pe care îl iubea și verișoara ei, Elena.

   Oriana se va întoarce înapoi în Chaos (lumea noastră) unde va avea de înfruntat diverse provocări pentru a-și demonstra abilitățile de recuperator. Astfel personajul principal se trezește înapoi în lumea din care a plecat. I se dă și o locuință, un apartament prăpădit, iar pentru a nu fi singură, Oriana, primește doi îngeri: pe Ama din partea Raiului și Abel din partea Iadului. Aceștia au primit sarcina de-a o îndruma pe Oriana fie spre întuneric, fie spre lumină, dar în final doar de ea va depinde ce cale va alege.

   Pentru ca totul să meargă conform planului, Oriana nu are voie să le spună oamenilor pe care îi întâlnește cu ce se ocupă, iar cel mai important: nu are voie să contacteze pe nimeni din viața ei anterioară.

   În blocul în care locuiește Oriana o cunoaște pe Mati. La început relația lor nu pare a duce spre o prietenie veșnică, dar pe parcurs cele două fete ajung să se cunoască și să se ajute reciproc. Oriana o deșteaptă pe Mati și îi arată adevărata față a iubitului ei, iar Mati îi face rost Orianei de un loc de muncă, căci până și recuperatorii au nevoie de mâncare pentru a trăi. Pe lângă faptul că Oriana trebuie să se descurce cu treburile de zi cu zi, mai are de îndeplinit și misiuni atunci când ceasul ei se activează.

  Un personaj interesant(și care sper să apară și în volumele viitoare) e Marc. Din spusele îngerilor aflăm că Mark a ales partea întunecată și că îngerul lui bun l-a părăsit. Nu știu de voi, dar eu am așa un "soft spot for bad boys", deci era inevitabil să mă îndrăgostesc de tipul acesta.

Sincer, eu nu mai am răbdare până la apariția următorului volum. Îmi doresc să aflu mai multe despre Oriana, despre Mati, despre Marc, dar și despre cei doi îngeri Abel și Ama, a căror relație e de-a dreptul delicioasă. Nu cred că am întâlnit două personaje care să fie atât de opuse, dar care să se completeze atâte de bine cum sunt aceștia doi. Oriana chiar bănuiește că la un moment dat a fost ceva între ei, dar nu aflăm exact din primul volum. Am o mulțime de întrebări și sunt curioasă ce cale va alege Oriana. Va merge spre lumină sau spre întuneric?

Recomand cartea asta tuturor. E atât de bună încât sper să aibă încă zece părți, să nu se termine niciodată. E prea bună! I-am dat 5 stele pe Goodreads, iar dacă era posibil i-aș fi dat 1000.

April #wrap-up

    Spre marea mea dezamăgire nu am ajuns să citesc un număr mare de cărți în această lună. Cred că am cumpărat mai multe cărți decât am citit. Adevărul e că nici nu prea am avut timp liber. Luna asta mi-am adus aminte că am bibliotecă în oraș(unde, mai nou, au și câteva exemplare din cărțile mele) și pe unde am tot fost ca să împrumut cărți. Am rămas plăcut surprinsă să văd multe cărți pe care mi le doream de mult să le citesc și nu am avut bani să le cumpăr. 

   Una din aceste cărți este Gazda de Sthephenie Meyer. Am găsit-o la bibliotecă și am zis să-i dau o șansă, căci văzusem filmul recent și vroiam să văd dacă o să-mi placă și cartea. Nu aveam mai așteptări de la ea căci deja știam ce se întâmplă în mare, pe ce se bazează acțiunea, în plus scria Sthephenie Meyer pe ea(adică tipa care a scris și Twilight-sorry not a fan). Surprinzător dar mi-a plăcut. Ideea în sine, un univers apocaliptic, în care oamenii sunt folosiți pe post de gazde de niște paraziți extratereștrii e foarte bună. Un singur lucru m-a deranjat, adică, uneori mi se părea că prea se lungește. Cred că acest roman ar fi putut fi încadrat la jumătatea numărului de pagini pe care îl are. 

   Tot în aprilie am ajuns să citesc și al doilea volum din Provocarea(Rephelimii #1) de Simona Stoica și trebuie să spun că nu mai am răbdare până va apărea a doua carte din serie. Am rămas cu multe întrebări la finalul acestei cărți, m-am îndrăgostit de personaje și vreau să aflu cât mai multe. Dacă nu ați citit cartea asta până acum ar fi cazul să o faceți, e un fantasy superb, iar în al doilea volum din Provocarea am avut parte de și mai multă acțiune și totul a devenit mult mai intens și interesant. Acum îmi rămâne doar să aștept... 

   Într-o postare anterioară am spus că mi-am cumpărat Ticălosul seducător de Christina Lauren, nu era chiar genul meu de carte, dar am tot auzit vorbindu-se de ea pe mai multe bloguri. Mă așteptam să fie iar o tâmpenie erotică cu vreo prostuță care se îndrăgostește de un idiot milionar. Pe alocuri așa a fost, dar spre deosebire de alte cărți personajul feminin din aceasta a fost mult mai puternic, mai stăpân pe sine. Totuși ca în orice roman de acest gen nu prea se întâmplă mare lucru, nu afli prea multe despre personaje, iar în mai bine de 80% din pagini e doar sex. I-am dat totuși 4 stele pe Goodreads căci a fost o lectură ușoară și destul de amuzantă(și eram într-o dispoziție bună în ziua aceea).

   O altă carte pe care am luat-o de la bibliotecă a fost Războiul lumilor de H.G. Wells. Am văzut cartea pe raft și mi-am adus aminte de filmul acela de prin 2005 cu Tom Cruise, da ăla cu extratereștri călare pe tripozi. Nu prea mi-a plăcut filmul, dar mă bucur mult că am citit cartea. Războiul lumilor e exemplul perfect de never judge the book by it's movie.  Filmul acela și cartea nu au altceva în comun decât extratereștri. În primul rând cartea a fost scrisă 1898, deci și acțiunea se petrece într-o altă era(în plus are loc în Anglia nu America, asta a fost un mare plus din punctul meu de vedere). Personajul principal nu e tatăl a doi copii enervanți, ci un scriitor care se desparte în timpul invaziei de nevasta lui și face tot posibilul să o găsească și să supraviețuiască. La cât de dezamăgită am fost de film nu mă așteptam să-mi placă atât de mult romanul lui Wells. O singură chestie m-a deranjat, prea multe date științifice în unele capitole, dar în rest e perfectă. Chiar recomand cartea dacă vă plac SF-urile.

   Astea sunt cărțile pe care le-am citit luna aceasta. Pot spune că mi-au plăcut mult toate. Azi am fost din nou la bibliotecă și am găsit Dolores Claiborne de Stephen King, am să mă apuc de ea probabil în weekend și am să vă povestesc dacă mi-a plăcut (sau nu) într-o altă postare. Până atunci vă doresc numai bine. :)

Ultimul avanpost 2 - Vânătoarea (fragment)

    Dacă nu ar fi fost furtună în noaptea aceea, probabil viața mea ar fi fost alta. Dar nu, a trebuit să aud tunetele și stropii de ploaie cum băteau în geam. M-am trezit speriată din cauza fulgerelor și m-am ridicat din pat. Desculță, am traversat camera și m-am dus să mă uit pe fereastră. 

   Celelalte fete, cinci la număr, ce împărțeau camera cu mine, nici măcar nu au sesizat ce făceam, dormeau duse. De când mă născusem, trăisem prin orfelinate, nu cred să am vreo amintire care să nu includă un astfel de loc. Nu știu dacă părinții mei au murit în războiul de care ne mai vorbeau doamnele, sau pur și simplu m-au abandonat fără să le pese de soarta mea. Ei bine, nici mie nu-mi păsa de soarta lor.

    De doi ani locuiam aici. Nu știu exact unde anume era aici, dar cel puțin aveam un acoperiș deasupra capului. Cu mâncarea era mai rău, nu prea era. Mai toate fetele care locuiau în acea clădire erau slăbuțe, ca să nu zic rahitice, subnutrite. Nici eu nu reprezentam o excepție, eram doar piele și os. Primeam mâncare o dată pe zi, iar porția mea de obicei o împărțeam cu Tea, una dintre colegele mele de cameră.

      Era cu vreun an sau doi mai mică decât mine, cel puțin așa am dedus noi, pentru că nimeni nu ne spusese vreodată câți ani avem. Tea suferea de o boală ciudată. De multe ori o apucau din senin un fel de crize. Începea să tremure, pica pe jos, câteodată buzele ei deveneau vineții, alteori își mușca limba, iar în final își pierdea cunoștința

     O auzisem pe una dintre îngrijitoare spunând că Tea ar fi trebuit tratată de un specialist, dar e lipsă de personal. Evident, cine ar vrea să angajeze mai multă lume pentru a avea grijă de niște copii orfani ce oricum nu aveau niciun viitor?

  M-am apropiat de fereastră și am privit cerul negru luminându-se la fiecare fulger. Mă înspăimântau, dar asta nu era nimic. Când am lăsat privirea în jos, am văzut cele două mașini albastre și o dubă albă. Le mai zărisem în urmă cu câteva luni. Veniseră în toiul nopții, la fel ca acum, și luaseră câteva fete cu ei. Tea îmi spusese că le mai văzuse și ea. Mereu când apăreau mașinile respective, dispăreau fete din orfelinat. Nimeni nu vorbea de aceste întâmplări și nimeni nu se mai întorcea, odată luat.

    Nu știu ce a fost în capul meu – copil prost – atunci, dar am dat fuga jos, să văd ce se întâmplă. M-am strecurat pe după mobilier și am tras cu urechea la ce vorbeau domnii respectivi cu una dintre îngrijitoare, una grasă și nesuferită.

     ― Eu v-am așteptat ieri, spuse grasa bosumflată. Da' la câtă nesimțire e pă capu' vostru… Ar fi trebuit nici să nu vă deschid. Să veniți la ora stabilită. Nu să mă treziți în toiul nopții!

      ― Mai aveți și alte fete mai mari de zece ani? întrebă un domn răgușit.

      ― E, da' dracu' știe câți ani au. Da' ce, le țin eu socoteala? 

   Nu puteam să-i văd prea bine din locul în care eram ascunsă, dar cred că au luat cu ei patru fete. Domnul îi înmână femeii niște acte, pe care aceasta le semnă fără măcar să clipească. Apoi îi dădu un plic cu bani. Ea îi numără bombănind supărată. Nu am înțeles exact, dar cred că i-a reproșat omului că sunt mai puțini decât până atunci. 

      ― Au să fie mai mulți data viitoare, o asigură el.

    ― Dacă vă mai deschid data viitoare, comentă ea. Că uite ce mizerie ați făcut! Că au intrat derbedeii ăștia cu jegu' de afară pe covoarele mele. Da' ce, acu' trăbă să curăț și după voi?

     Mi-am dat ochii peste cap. De parcă ar fi curățat ea. Sigur dimineață urma să ne pună pe noi să spălăm covoarele și parchetul. Doar că dimineața nu avea să mă mai prindă în acea casă.

     Cineva îmi prinse gulerul pijamalei și mă ridică în sus. Am încremenit când am simțit cum mâna soldatului mă împinge spre cei doi.

   ― Ce darc'lui îi cu tine? țipă grăsana. Au că pun mâna pe boată și te învăț eu să mai tragi cu urechea! Mama ta de pramatie!

   M-am zvârcolit în strânsoarea soldatului, dar era cu mult mai înalt și mai puternic decât mine. Știam ce avea să mă aștepte când aceștia ar fi plecat. Grăsana mă mai bătuse și cu alte ocazii. Cred că nu exista fată în întreg orfelinatul care să nu fi încasat bătaie de la ea pe diverse motive.

    ― Câți ani are? întrebă domnul.

    ― Iar începem? se răsti ea. De unde dracu' să știu? Vreo opt-nouă.

   ― Pare măricică, spuse domnul și-i făcu semn soldatului. Dacă tot e curioasă, bag-o și pe ea în dubă, că nu strică una în plus.

    Intrasem în panică. Nici nu știam cum să reacționez. Mă uitam disperată spre îngrijitoare, în timp ce soldatul mă împingea spre ieșire. În acel moment, preferam de o mie de ori să mă bată ea decât să intru în dubă. Deși niciodată nu ne-am înțeles, speram că doamna va reacționa în vreun fel, că-i va opri, că va face ceva, orice. Un gest cât de mic.

    Eram aproape de ușă când doamna îl prinse pe soldat de mână și-l împiedică să iasă. În sfârșit, mi-am zis eu, bunul simț și compasiunea aveau să triumfe.

  ― Stai așa! zise ea. Păi ce facem? Plătim patru și luăm cinci? Unde te crezi, mă?! Pă tarlaua lu' tactu? Aici nu faci tu ce vrei.

   Domnul scoase un portofel și începu să numere niște bancnote. Gustul amar pe care-l aveam în gură îmi indica clar că bunul simț și compasiunea se duseseră dracu' de mult. Grăsana înșfăcă hapsână banii și-i făcu semn soldatului că poate ieși.

   Atunci am început cu adevărat să conștientizez ce se întâmpla. Am început să țip după ajutor și să-l lovesc cu picioarele pe acel individ, dar m-a durut mai tare pe mine decât pe el. Cum putea o fetiță de nici nouă ani să-l împiedice? Mă luă pe sus ca pe un sac de cartofi și mă aruncă în mașină, împreună cu celelalte fete. Corpul meu se izbi de ceva, dar nu am văzut de ce anume. Poate să fi fost un alt copil, căci cineva țipă.

  Pentru un scurt moment, soldatul lumină interiorul dubei cu o lanternă și am distins câteva fețe speriate. Nu erau doar cele patru fete luate din orfelinatul meu. Nu. Mai erau câteva pe care nu le mai văzusem niciodată, plus câțiva băieți. Eram sigură că toți au fost racolați din diverse orfelinate.

   Lumina se stinse, iar soldatul închise ușile dubei. Toți copiii începură să se foiască, să se împingă, să țipe. Cineva bătea cu pumnii în ușă, iar efectul de turmă ne cuprinse rând pe rând. M-am trezit că-mi izbesc și eu palmele de metal și țip împreună cu ei.

   Mă dureau mâinile, probabil se și înroșiseră de la loviturile zadarnice aplicate ușii. Mașina se puse în mișcare, iar câțiva copii se dezechilibrară. Ne-am prăvălit cu toții, unii peste alții. O fetiță exclamă ceva în legătură cu mâna ei, dar nimeni, nici măcar eu, nu-i acordă atenție. Eram prea înspăimântată ca să-mi pese de ea.

   În toată nebunia aceea, mi-am făcut cu greu loc într-un colț și-am așteptat să văd ce se întâmplă. Câțiva copii țipau în continuare, cineva plângea, dar îmi era cu neputință să văd. Inima mea nu bătuse niciodată atât de tare. Cred că sunetul produs de ea se auzea mai intens decât zarva creată în mașină. Totuși, pe măsură ce ne deplasam, iar timpul trecea, țipetele se domoleau. Își pierdură din intensitate până deveniră niște simple suspine. Mi-am lăsat capul pe genunchi și am plâns.

   De ce nu putusem să stau naibii în pat? De ce a trebuit să mă trezesc? De ce coborâsem la parter? De ce am auzit tunetele și m-am trezit? De ce a fost furtună în noaptea aceea?

New Books #2

    Ce poate fi mai frumos decât să primești cărți cu ocazia unei sărbători? Am primit și eu câteva și am vrut neapărat să vi le prezint. Nu sunt multe, dar sper să ajung să le citesc cât mai repede. Mărturisesc că în ultima vreme nu prea am avut timp de citit, am fost tot pe fugă și mi-am neglijat programul de lectură.

   Prima carte am cumpărat-o din Timișoara de la Cărturești. Am fost să fac ceva cumpărături de Paște și nu am putut pleca din Timișoara fără să dau o raită prin librării. Am găsit Dacă aș rămâne la reducere și nu am ezitat. Nu am văzut încă filmul, deși am auzit că a fost ecranizată cartea. Am să mă uit la el după ce o citesc.

    Următoarele cărți le-am primit cadou de la Marius. Două din ele mi le doream de ceva vreme, iar pe a treia am primit-o gratuit căci în ziua când a făcut el comanda era ceva promoție pe libris. Prima e Ticălosul seducător de Christina Lauren. Am tot auzit de ea și îmi doream să o cumpăr. Am citit și lucruri bune dar și rele despre ea, să sperăm că-mi va plăcea.

    A doua carte e Anna în veșmânt de sânge de Kendare Blake. M-a atras titlul de când am auzit prima dată de ea. Am tot văzut că pe Facebook și pe alte bloguri o laudă multă lume. E interesantă și descrierea și coperta, ceva îmi spune că o să-mi placă.

   Ultima carte se numește O inimă curată. Mărturisesc că nu am auzit de ea până să fi deschis coletul de la Libris și să o găsesc acolo. E destul de micuță, doar 119 pagini, iar scrisul e destul de mare. Cine știe poate va fi ok, deși descrierea de pe spate nu prea mă atrage.

      Astea sunt cele 4 cărți ce le-am adoptat în perioada asta. Voi? Ce cărți ați mai cumpărat sau citit?