Am murit, din fericire : Întoarcerea

   Am să încep postare prin a vă ruga să nu dați cu pietre că eu și recenziile nu prea ne înțelegem, adică nu mă pricep să le fac. Totuși din când în când mai dau și eu de câte o carte care mă dă pe spate și simt nevoia să împărtășesc cu toată lumea revelația mea. 

   Dacă ești fan fantasy sau urban-fantasy(așa ca mine) sigur ai auzit măcar vorbindu-se de această carte. E relativ nouă, a apărut pe piață anul trecut prin noiembrie(sper să nu mă înșel). Oricum dacă nu ai auzit de ea, îți spun eu despre ce e vorba și de ce nu ar trebui să o ratezi. Eu am citit-o prin luna martie, dar din lipsa timpului liber abia acum am ajuns să-mi spun și eu părerea.

Theo Anghel - Am murit, din fericire; Întoarcerea 

Cartea se poate comanda aici.

   Tânăra Oriana moare într-un accident, chiar în ziua nunții ei. Pentru oricine, acesta ar părea sfârșitul. Nu și pentru ea. Se întoarce ca recuperator de suflete, însă nu la vechea viață și familie, pentru care trebuie să rămână moartă, ci la una cu totul nouă. Răsfățul  și confortul, considerate garantate mai înainte, se duc acum pe Apa Sâmbetei. Va trebui să lupte pentru a-i salva pe ceilalți, dar și pe sine. Apar noi prieteni, noi dușmani și… prima iubire?

   Există viață după moarte? Unii vor spune da, alții că nu. Dar există un răspuns la care cu siguranță nu v-ați gândit.

   Există recuperatorii de suflete. Smulși din existențele lor, sunt aruncați în altele, neîntrebați de nimeni, fără să li se ceară acceptul. Trebuie doar să se supună legilor celor de Dincolo. Iar unii aleg răzvrătirea…

   Romanul o are în prim plan pe Oriana, o tânără de 19 ani care se pregătește de cea mai frumoasă zi din viața ei: ziua nunții. Doar că, așa cum aflăm și din sinopsis, aceasta suferă un accident și moare. (frumos început, nu?) Astfel Oriana află răspunsul la eterna întrebare: există viață după moarte? Se pare că da, căci Oriana se întoarce din nou pe pământ ca recuperator de suflete.

  Deși pare a fi o fată cu suflet mare aflăm pe parcurs că Oriana a făcut și lucruri rele în timpul vieții. Oriana a luat câteva decizi ce i-au rănit pe cei dragi ei. A fost egoistă, și-a văzut doar propriul interes și a făcut tot posibilul pentru a se căsători cu Damir, un tip pe care îl iubea și verișoara ei, Elena.

   Oriana se va întoarce înapoi în Chaos (lumea noastră) unde va avea de înfruntat diverse provocări pentru a-și demonstra abilitățile de recuperator. Astfel personajul principal se trezește înapoi în lumea din care a plecat. I se dă și o locuință, un apartament prăpădit, iar pentru a nu fi singură, Oriana, primește doi îngeri: pe Ama din partea Raiului și Abel din partea Iadului. Aceștia au primit sarcina de-a o îndruma pe Oriana fie spre întuneric, fie spre lumină, dar în final doar de ea va depinde ce cale va alege.

   Pentru ca totul să meargă conform planului, Oriana nu are voie să le spună oamenilor pe care îi întâlnește cu ce se ocupă, iar cel mai important: nu are voie să contacteze pe nimeni din viața ei anterioară.

   În blocul în care locuiește Oriana o cunoaște pe Mati. La început relația lor nu pare a duce spre o prietenie veșnică, dar pe parcurs cele două fete ajung să se cunoască și să se ajute reciproc. Oriana o deșteaptă pe Mati și îi arată adevărata față a iubitului ei, iar Mati îi face rost Orianei de un loc de muncă, căci până și recuperatorii au nevoie de mâncare pentru a trăi. Pe lângă faptul că Oriana trebuie să se descurce cu treburile de zi cu zi, mai are de îndeplinit și misiuni atunci când ceasul ei se activează.

  Un personaj interesant(și care sper să apară și în volumele viitoare) e Marc. Din spusele îngerilor aflăm că Mark a ales partea întunecată și că îngerul lui bun l-a părăsit. Nu știu de voi, dar eu am așa un "soft spot for bad boys", deci era inevitabil să mă îndrăgostesc de tipul acesta.

Sincer, eu nu mai am răbdare până la apariția următorului volum. Îmi doresc să aflu mai multe despre Oriana, despre Mati, despre Marc, dar și despre cei doi îngeri Abel și Ama, a căror relație e de-a dreptul delicioasă. Nu cred că am întâlnit două personaje care să fie atât de opuse, dar care să se completeze atâte de bine cum sunt aceștia doi. Oriana chiar bănuiește că la un moment dat a fost ceva între ei, dar nu aflăm exact din primul volum. Am o mulțime de întrebări și sunt curioasă ce cale va alege Oriana. Va merge spre lumină sau spre întuneric?

Recomand cartea asta tuturor. E atât de bună încât sper să aibă încă zece părți, să nu se termine niciodată. E prea bună! I-am dat 5 stele pe Goodreads, iar dacă era posibil i-aș fi dat 1000.

Winter Wrap Up

    M-am trezit în dimineața asta, în timp ce-mi savuram cafeaua, că mâine trebuie să-i iau cadou mamei. Știam că ziua ei numai ce a trecut, deci eram puțin confuză. Am mai luat o gură de cafea, mi s-au mai dezmorțit neuronii și atunci am realizat: mâine e 8 martie! Lăsând deoparte faptul că mă pricep la făcut cadouri cum se pricepe vaca la patinaj artistic, am realizat că e Martie.

     A trecut iarna. Ok, am înțeles de pe facebook că prin unele zone încă ninge, dar calendaristic s-au dus lunile de iarnă. Aruncând acum o privire spre bibliotecă constat că în ultimele luni am mai adunat ceva cărți, nu am ajuns să le citesc pe toate, cel puțin în Ianuarie nu am avut timp nici să respir. Nu am vrut să citesc nimic la început de an căci mi-am concentrat toată atenția pe scris (probabil ați aflat că partea a doua la Ultimul Avanpost apare în curând). Dar să trecem la cărțile citite :)

   Mi-am început iarna (anotimpul meu preferat) cu o carte amuzantă a cărei continuare o aștept cu mult entuziasm. E vorba de romanul Zilele Amanților de Corina Ozon. Am cumpărat cartea când am fost la București la târgul Gaudeamus și am citit-o pe tren spre casă. E al naibii de faină, dar nu recomand citirea ei în public – vă spun asta din experiență personală, probabil toți cei care m-au văzut pe tren citind au spus că sunt nebună de râd de una singură – în rest o recomand din suflet.

   Despre cartea asta am vorbit mai pe larg aici. Nu mi-am schimbat între timp părerea, Dona Juana e una din cele mai bune cărți pe care le-am citit ever! Cel puțin pe mine m-a marcat. Deși norma mea obişnuită se încadrează undeva între SF și Fantasy, Dona Juana mi-a spart tiparul și și-a făcut loc în suflețelul meu.

   Revenind la fantasy, decembrie a fost luna în care am acceptat Provocarea și m-am îndrăgostit de Rephelimii Simonei, mai cu seama de Jack Harper, dar asta e o altă poveste. Mărturisesc că am citit doar prima parte (Provocarea e împărțită în 2 volume), dar nici nu îți trebuie mai mult de două – trei pagini ca să te pierzi în lumea aceea, sau mai mult de o clipă ca să te îndrăgostești de Jack Harper... 

Nu vreau să vorbesc despre cartea asta, m-a distrus, deși știam de la început ce mă așteaptă, am acceptat să o citesc. Nu regret. E superbă, dar Păpușile mi-au frânt inima. Am iubit și am urât cartea asta. E total diferită de tot ce a scris Cristina până acum. Am impresia că fata asta ține neapărat să se reinventeze cu fiecare volum pe care îl lansează. Dacă la unii autori am observat asemănări între cărți, la ea e ceva inedit de fiecare dată.

   Partea a doua a lunii decembrie m-a prins citind, for unknown reasons, cărți biografice, deși pană acum nu mă prea pasionaseră. Am început cu Pas cu Pas – Klaus Iohannis, asta am citit-o mai mult din curiozitate, a fost ok. 

  Dezamăgirea a venit din partea volumului Viata cu sora mea Madonna de Christopher Ciccone. Sunt mare fan Madonna și mi-am dorit să știu mai multe despre ea, dar a fost cam greu să țin pasul cu toate poveștile spuse de fratele ei. Ok, tipul nu e scriitor de profesie, deci are o scuză (i-am dat 3 stele pe Goodreads). 

De următoarea carte am dat întâmplător, Six Miles to Charleston: The True Story of John and Lavinia Fisher. Nu există variantă în română așa că am cumpărat-o în engleză în format e-book. E povestea unor criminali în serie de prin 1819 și mi-a plăcut, deși la început autorul o dă prea mult pe istorie și durează mult până trece la relatarea întâmplărilor ce mă interesau.

Sfârșitul de an m-a prins Căutând-o pe Alaska. Am primit cartea cadou de Crăciun de la mama. Am tot auzit/citi pe bloguri de ea și îmi doream de ceva vreme să o citesc. În vară am împrumutat de la cineva Sub aceeași stea, mi-a plăcut stilul autorului, iar Căutând-o pe Alaska a fost lectura perfectă care să încheie 2014. 

Anul 2015 a început destul de slăbuț după cum spuneam și mai devreme în Ianuarie nu am ajuns nici horoscopul să mi-l citesc. În februarie am revenit la vechile obiceiuri și m-am pus pe citit. Nu mă dau în vânt după cărțile gen: fată întâlnește băiat – nuntă – şi trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. E plictisitor! Dar fată întâlnește băiat – nuntă – fată moare în ziua nunții şi se întoarce pe pământ ca recuperator... yes, please! Evident vorbesc despre Am murit din fericire – Întoarcerea (Theo Anghel). Oriana, care e absolut adorabilă. Cred că dacă ar exista pe bune şi nu ar fi doar un personaj într-o carte i-aş face cinste o Cuba Libre, dar cred că ar insista să luăm o bere. :))

   Acum o oră am terminat de citit Bizaroproze de Flavius Ardelean și sunt încă puțin bulversată, dar așa se întâmplă mereu după ce citesc ceva scris de el. Deci îmi va lua ceva timp să-mi revin.

   Zilele astea sper să mă apuc să citesc Insurgent căci mai e puțin și apare filmul, iar eu nu pun piciorul în sala de cinema până nu citesc cartea. Am cumpărat destul de multe cărți în iarna asta, am și primit multe, dar momentan doar pe aceastea am reușit să le citesc. Asta evident nu înseamnă că nu mi-am mai comandat una. E vorba de Octopussy a Cristinei Boncea, ar trebui să ajungă luni-marți, depinde de poșta română.

    Acestea au fost cărțile ce mi-au făcut iarna mai frumoasă. Se pare că primăvara se lasă așteptată, dar văd cărți bune la orizont, deci îmi păstrez optimismul.