June #wrap-up

   Dacă ar fi să analizez luna asta din punctul de vedere al unui cititor aș spune că a fost destul de slăbuță, am ajuns să citesc doar trei cărți. Totuși am compensat pe partea cealaltă, am avut două event-uri și am mai și scris ceva. Deci în final pot spune că am echilibrat cumva balanța.

    Dar hai să începem cu începutul, adică cu data de 8 Iunie când, la invitația Lorenei Lupu, am mers la Timișoara pentru a încerca o altfel de lectură. Evenimentul a fost găzduit de Electric Theatre, cărora le mulțumesc pentru ospitalitate. Mulțumesc pentru machiaj Mira Metzler Make-up Artist, dar și pentru mânușile primite cadou. A fost ceva nou și interesant să citesc fragmente din cărțile mele pe acorduri rock și m-a mirat cât de bine a ieșit acest experiment. Bine, am și ales piesele pe care le ascultam în timp ce scriam paragrafele respective din Ultimul avanpost și Neamul Corbilor.

   După cum spuneam și pe Facebook m-am apucat să scriu o altă carte care nu are nici cea mai mică legătură cu celelalte două, exceptând că acțiunea se petrece pe plaiurile noaste. Momentan nu vă zic despre ce e vorba, dar dacă e să iasă vreodată pe piață promit că o să vă anunț. Între timp am reușit și eu să vizitez satul Lindenfeld sau în traducere din germană: Câmpul cu tei. A fost până mai acum vreo 20 de ani o localitate, un sat de munte din Caraş Severin. Lindenfeld nu mai are oficial niciun locuitor din 1998, e un sat părăsit. Mereu am vrut să merg până acolo, cu toate că nu a mai rămas mare lucru din sat, are așa un aer post-zombie apocalips. E ceva interesant de văzut, dar nu recomand mersul cu mașina până acolo căci nu e drum asfaltat.

  Revenind la cărți, nu mă pot lăuda cu multe romane citite luna aceasta. Adevărul e că nu prea am avut timp. Mai nou lucrez în timpul săptămânii la o firmă, iar în weekendu-uri sunt fotograf pe la nunți. Puținul timp liber ce-l mai am îl dedic scrisului... iar când am timp mai vorbesc și cu Marius. Oricum cele trei cărți citite au fost superbe și nu cred că puteam să fac o alegere mai bună pentru acest început de vară. 

Prima a fost Identități secrete de Monica Ramirez (volumul 2 din seria Alina Marinescu). Ce pot spune despre cartea asta? Mi-a rupt suflețelul meu fragil în două, bine că am avut cu cine discuta despre ea pe facebook că simțeam că o iau razna. După o astfel de carte aveam nevoie de ceva amuzant, ceva care să mă scoată din nebunia aceea de emoții în care mă băgase Monica, așa că am pus mâna pe Nopțile amanților de Corina Ozon și mi-am mai revenit. Despre cărțile Corinei am scris mai pe larg aici, dar nu ezit să vă mai amintesc o dată de ele. 

  A treia carte pe care am citit-o a fost Anamneza de Ana Săndulescu. O carte captivantă, puțin șocantă, scrisă cu multă naturalețe. Te pune pe gânduri, te prinde repede și greu o poți lăsa din mână. Și că tot vorbeam de Ana și de cartea ei vă reamintesc că la sfârșitul lunii iunie, pe 27 să fiu mai exactă am avut o lansare împreună la Iași. Drumul a fost lung, dar a meritat din plin. Mereu am vrut să ajung la Iași, știți voi, locul de unde începe acțiunea în Ultimul avanpost. Așa că era de așteptat să dau curs invitației de-a merge până acolo.

   Mi-a părut rău că nu am putut sta mai mult, mi-ar fi plăcut să văd mai bine locurile prin care am trecut, dar poate cu altă ocazie. M-am bucurat că am avut ocazia să cunosc mulți oameni minunați în această lună și le mulțumesc că au fost alături de mine. 

Winter Wrap Up

    M-am trezit în dimineața asta, în timp ce-mi savuram cafeaua, că mâine trebuie să-i iau cadou mamei. Știam că ziua ei numai ce a trecut, deci eram puțin confuză. Am mai luat o gură de cafea, mi s-au mai dezmorțit neuronii și atunci am realizat: mâine e 8 martie! Lăsând deoparte faptul că mă pricep la făcut cadouri cum se pricepe vaca la patinaj artistic, am realizat că e Martie.

     A trecut iarna. Ok, am înțeles de pe facebook că prin unele zone încă ninge, dar calendaristic s-au dus lunile de iarnă. Aruncând acum o privire spre bibliotecă constat că în ultimele luni am mai adunat ceva cărți, nu am ajuns să le citesc pe toate, cel puțin în Ianuarie nu am avut timp nici să respir. Nu am vrut să citesc nimic la început de an căci mi-am concentrat toată atenția pe scris (probabil ați aflat că partea a doua la Ultimul Avanpost apare în curând). Dar să trecem la cărțile citite :)

   Mi-am început iarna (anotimpul meu preferat) cu o carte amuzantă a cărei continuare o aștept cu mult entuziasm. E vorba de romanul Zilele Amanților de Corina Ozon. Am cumpărat cartea când am fost la București la târgul Gaudeamus și am citit-o pe tren spre casă. E al naibii de faină, dar nu recomand citirea ei în public – vă spun asta din experiență personală, probabil toți cei care m-au văzut pe tren citind au spus că sunt nebună de râd de una singură – în rest o recomand din suflet.

   Despre cartea asta am vorbit mai pe larg aici. Nu mi-am schimbat între timp părerea, Dona Juana e una din cele mai bune cărți pe care le-am citit ever! Cel puțin pe mine m-a marcat. Deși norma mea obişnuită se încadrează undeva între SF și Fantasy, Dona Juana mi-a spart tiparul și și-a făcut loc în suflețelul meu.

   Revenind la fantasy, decembrie a fost luna în care am acceptat Provocarea și m-am îndrăgostit de Rephelimii Simonei, mai cu seama de Jack Harper, dar asta e o altă poveste. Mărturisesc că am citit doar prima parte (Provocarea e împărțită în 2 volume), dar nici nu îți trebuie mai mult de două – trei pagini ca să te pierzi în lumea aceea, sau mai mult de o clipă ca să te îndrăgostești de Jack Harper... 

Nu vreau să vorbesc despre cartea asta, m-a distrus, deși știam de la început ce mă așteaptă, am acceptat să o citesc. Nu regret. E superbă, dar Păpușile mi-au frânt inima. Am iubit și am urât cartea asta. E total diferită de tot ce a scris Cristina până acum. Am impresia că fata asta ține neapărat să se reinventeze cu fiecare volum pe care îl lansează. Dacă la unii autori am observat asemănări între cărți, la ea e ceva inedit de fiecare dată.

   Partea a doua a lunii decembrie m-a prins citind, for unknown reasons, cărți biografice, deși pană acum nu mă prea pasionaseră. Am început cu Pas cu Pas – Klaus Iohannis, asta am citit-o mai mult din curiozitate, a fost ok. 

  Dezamăgirea a venit din partea volumului Viata cu sora mea Madonna de Christopher Ciccone. Sunt mare fan Madonna și mi-am dorit să știu mai multe despre ea, dar a fost cam greu să țin pasul cu toate poveștile spuse de fratele ei. Ok, tipul nu e scriitor de profesie, deci are o scuză (i-am dat 3 stele pe Goodreads). 

De următoarea carte am dat întâmplător, Six Miles to Charleston: The True Story of John and Lavinia Fisher. Nu există variantă în română așa că am cumpărat-o în engleză în format e-book. E povestea unor criminali în serie de prin 1819 și mi-a plăcut, deși la început autorul o dă prea mult pe istorie și durează mult până trece la relatarea întâmplărilor ce mă interesau.

Sfârșitul de an m-a prins Căutând-o pe Alaska. Am primit cartea cadou de Crăciun de la mama. Am tot auzit/citi pe bloguri de ea și îmi doream de ceva vreme să o citesc. În vară am împrumutat de la cineva Sub aceeași stea, mi-a plăcut stilul autorului, iar Căutând-o pe Alaska a fost lectura perfectă care să încheie 2014. 

Anul 2015 a început destul de slăbuț după cum spuneam și mai devreme în Ianuarie nu am ajuns nici horoscopul să mi-l citesc. În februarie am revenit la vechile obiceiuri și m-am pus pe citit. Nu mă dau în vânt după cărțile gen: fată întâlnește băiat – nuntă – şi trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. E plictisitor! Dar fată întâlnește băiat – nuntă – fată moare în ziua nunții şi se întoarce pe pământ ca recuperator... yes, please! Evident vorbesc despre Am murit din fericire – Întoarcerea (Theo Anghel). Oriana, care e absolut adorabilă. Cred că dacă ar exista pe bune şi nu ar fi doar un personaj într-o carte i-aş face cinste o Cuba Libre, dar cred că ar insista să luăm o bere. :))

   Acum o oră am terminat de citit Bizaroproze de Flavius Ardelean și sunt încă puțin bulversată, dar așa se întâmplă mereu după ce citesc ceva scris de el. Deci îmi va lua ceva timp să-mi revin.

   Zilele astea sper să mă apuc să citesc Insurgent căci mai e puțin și apare filmul, iar eu nu pun piciorul în sala de cinema până nu citesc cartea. Am cumpărat destul de multe cărți în iarna asta, am și primit multe, dar momentan doar pe aceastea am reușit să le citesc. Asta evident nu înseamnă că nu mi-am mai comandat una. E vorba de Octopussy a Cristinei Boncea, ar trebui să ajungă luni-marți, depinde de poșta română.

    Acestea au fost cărțile ce mi-au făcut iarna mai frumoasă. Se pare că primăvara se lasă așteptată, dar văd cărți bune la orizont, deci îmi păstrez optimismul. 

Dona Juana de Lorena Lupu

Am citit recent cartea asta, e proaspătă în mintea mea, dar și în suflet. Nu sunt genul care să înceapă să scrie recenzii despre cărți, dar la asta nu m-am putut abține. Mi-a luat o săptămână să-mi revin și să mă apuc de citit altceva(lucru extrem de rar).

Prima data am auzit întâmplător de cartea asta, acu un an. Căutam ceva pe youtube si am dat de trailer-ul cărții (dacă stau bine să mă gândesc așa am aflat de Herg Benet...hmm). Am citit un paragraf și câteva recenzii despre Dona Juana și atunci am decis că nu e tocmai pentru mine. Și bine am făcut că nu am citit romanul atunci. Probabil nu mi-ar fi plăcut la fel de mult. Eu consider că fiecare carte își are momentul ei, dacă o citești prea devreme sau prea târziu nu mai are același farmec.

Romanul o are în prim plan pe Dona Juana(nu e numele ei real, e o poreclă pe care o primește de la unul din admiratorii ei). Acesta face un număr de travestit într-un club împreună cu alții, își trăiește viața la maxim și e fericită în micul ei paradis. Nu e tocmai cel mai select club ever, ea nu e cea mai talentată persoană ce a călcat vreodată pe fața pământului, și nici nu e vreo vedetă faimoasă, dar tocmai aceste mici imperfecțiuni fac totul să pară perfect.

Ea își clădește viața în jurul acestui bar, club, bodegă...cum vreți voi să-i spuneți. Însă atunci când aceasta stă să se închidă totul în jurul ei pare a se destrăma. Poate vă întrebați ce m-a impresionat așa mult, adică sunt sute de baruri care dau faliment sau se închid în fiecare zi, putea găsi altundeva de lucru.

Treaba nu stă chiar așa.

Poate ce pentru unii sunt doar ziduri, pentru unii e sanctuar. Acolo unde tu vezi mese, scaune, oameni beți, pahare sparte și fum de țigară, ea vede un loc pe care să-l numească acasă. Nu, nu genul acela de casă unde mergi să mânci, să dormi, să te uiți la Acces direct sau să te cerți cu nevasta pe factura la curent. Genul de acasă unde te simți bine, unde sufletul tău e liniștit, unde oricât de monoton ar deveni totul nu te-ai mai sătura să retrăiești ziua din nou și din nou.

Am simțit fiecare emoție pe care a trăit-o personajul principal în momentul în care a aflat că patronul va închide acel local. Am retrăit niște sentimente puternice ce mi-au rămas adânc întipărite în minte, căci în urmă cu exact 10 ani(la naiba, cartea s-a nimerit la fix) am găsit și eu un astfel de loc și am suferit la fel de mult când s-a închis 2 ani mai târziu.

Azi noapte, pe tren în drum spre București, i-am zis Lorenei cât de mult m-a marcat cartea ei. Nu prea am dormit, deci dacă ce am scris eu aici nu are logică mă iertați...că e ziua mea azi :))

Nu o să mă apuc să recomand tuturor acestă carte, căci nu toți o vor înțelege și nu toți o vor aprecia la adevărata ei valoare. O recomand celor care știu ce înseamnă să pierzi acel ceva care îți oferă stabilitate, siguranță și mai presus de tot îți face sufletul să zâmbească.

Îi mulțumesc Lorenei că a scris cartea asta. Că a reușit să redea atât de bine toate acele trăiri sufletești atât de bine... da, m-a făcut să plâng, nu îmi e rușine să o recunosc. A fost cel mai bun roman pe care l-am citit anul acesta, iar dacă ar fi să fac un top 10 best books I read so far, Dona Juana sigur ar intra în el.