Dona Juana de Lorena Lupu

Am citit recent cartea asta, e proaspătă în mintea mea, dar și în suflet. Nu sunt genul care să înceapă să scrie recenzii despre cărți, dar la asta nu m-am putut abține. Mi-a luat o săptămână să-mi revin și să mă apuc de citit altceva(lucru extrem de rar).

Prima data am auzit întâmplător de cartea asta, acu un an. Căutam ceva pe youtube si am dat de trailer-ul cărții (dacă stau bine să mă gândesc așa am aflat de Herg Benet...hmm). Am citit un paragraf și câteva recenzii despre Dona Juana și atunci am decis că nu e tocmai pentru mine. Și bine am făcut că nu am citit romanul atunci. Probabil nu mi-ar fi plăcut la fel de mult. Eu consider că fiecare carte își are momentul ei, dacă o citești prea devreme sau prea târziu nu mai are același farmec.

Romanul o are în prim plan pe Dona Juana(nu e numele ei real, e o poreclă pe care o primește de la unul din admiratorii ei). Acesta face un număr de travestit într-un club împreună cu alții, își trăiește viața la maxim și e fericită în micul ei paradis. Nu e tocmai cel mai select club ever, ea nu e cea mai talentată persoană ce a călcat vreodată pe fața pământului, și nici nu e vreo vedetă faimoasă, dar tocmai aceste mici imperfecțiuni fac totul să pară perfect.

Ea își clădește viața în jurul acestui bar, club, bodegă...cum vreți voi să-i spuneți. Însă atunci când aceasta stă să se închidă totul în jurul ei pare a se destrăma. Poate vă întrebați ce m-a impresionat așa mult, adică sunt sute de baruri care dau faliment sau se închid în fiecare zi, putea găsi altundeva de lucru.

Treaba nu stă chiar așa.

Poate ce pentru unii sunt doar ziduri, pentru unii e sanctuar. Acolo unde tu vezi mese, scaune, oameni beți, pahare sparte și fum de țigară, ea vede un loc pe care să-l numească acasă. Nu, nu genul acela de casă unde mergi să mânci, să dormi, să te uiți la Acces direct sau să te cerți cu nevasta pe factura la curent. Genul de acasă unde te simți bine, unde sufletul tău e liniștit, unde oricât de monoton ar deveni totul nu te-ai mai sătura să retrăiești ziua din nou și din nou.

Am simțit fiecare emoție pe care a trăit-o personajul principal în momentul în care a aflat că patronul va închide acel local. Am retrăit niște sentimente puternice ce mi-au rămas adânc întipărite în minte, căci în urmă cu exact 10 ani(la naiba, cartea s-a nimerit la fix) am găsit și eu un astfel de loc și am suferit la fel de mult când s-a închis 2 ani mai târziu.

Azi noapte, pe tren în drum spre București, i-am zis Lorenei cât de mult m-a marcat cartea ei. Nu prea am dormit, deci dacă ce am scris eu aici nu are logică mă iertați...că e ziua mea azi :))

Nu o să mă apuc să recomand tuturor acestă carte, căci nu toți o vor înțelege și nu toți o vor aprecia la adevărata ei valoare. O recomand celor care știu ce înseamnă să pierzi acel ceva care îți oferă stabilitate, siguranță și mai presus de tot îți face sufletul să zâmbească.

Îi mulțumesc Lorenei că a scris cartea asta. Că a reușit să redea atât de bine toate acele trăiri sufletești atât de bine... da, m-a făcut să plâng, nu îmi e rușine să o recunosc. A fost cel mai bun roman pe care l-am citit anul acesta, iar dacă ar fi să fac un top 10 best books I read so far, Dona Juana sigur ar intra în el.