Zona Zero (fragment)

   După cum știți noul meu roman Zona Zero e aproape gata să iasă la lumină. Lansarea oficială va avea loc la Gaudeamus la standul editurii Herg Benet. Mai exact sâmbătă, 21 noiembrie, la ora 12. Vă aștept cu drag. Până atunci vă las un mic fragment ca să vă faceți o idee despre ce e vorba.

   Sunetele făcute de acele creaturi începură să se audă din nou, doar că de data asta se împleteau cu sunetele făcute de niște arme. A vrut să se ridice, dar ce rost mai avea? Ușa de la intrarea în salon se sparse în urma unei explozii. Un fum gros invadă încăperea, iar prin el se văzu forma unui corp care îndepărta ceea ce mai rămăsese din partea de sus a ușii.

   Fata își miji ochii, dar nu se ridică. Când fumul se mai dispersă, observă cum una dintre acele creaturi ciudate încerca să-și facă loc. Ea ridică puțin capul, dar rămase paralizată de frică. Chestia din fața ei părea să fi fost cândva om, probabil un doctor, dacă te luai după haine. Totuși acum nu mai putea trece deloc drept om, căci mișcările lui nu erau firești, iar sunetele ce veneau dinspre el erau grotești. Capul i se tot învârtea când într-o parte, când în alta. Creatura lovea disperată obiectele ce blocau intrarea. În ochii lui nu se mai putea citi decât un singur sentiment: foamea.

   Dacă ar fi fost mai puternică, fata s-ar fi ridicat și ar fi făcut tot posibilul să scape. Ar fi căutat cuțitul prin salon sau s-ar fi aruncat pe geam, ca să nu ajungă pe mâna creaturii. Totuși extenuarea, depresia și frica o paralizau în continuare.

    Monstrul acela își folosi toată forța ca să împingă dulapul și să ajungă la ea. Din când în când, își arăta dinții și mai scotea câte un sunet animalic. Îl putea zări stând acolo, cu capul prins între tocul ușii și un dulap. Fata își auzea bătăile propriei inimi, puternice și neregulate. Își închise ochii și strânse tare din pleoape, poate avea noroc și reușea cumva să se trezească din coșmar.

    Atunci, câteva focuri de armă se auziră mult prea aproape de ea. Deschise ochii și văzu creatura căzând la pământ. Cineva împinse dulapul și intră în cameră. Își ridică privirea spre cele două siluete care pătrunseseră în încăpere și încercă să spună ceva, dar cuvintele nu au vrut să se desprindă de pe buzele ei. Cei doi oameni se repeziră. Unul avea arma îndreptată spre ea, iar celălalt o ridică brusc de pe podea și-i prinse mâna. Amândoi erau îmbrăcați în negru, erau înarmați și aveau măști de oxigen pe față. Nu le putea distinge chipul. 

    Cel care o prinse de mână îi injectă ceva în braț, iar ea își trase mâna din cauza durerii. Omul scoase un mic dispozitiv și analiză câteva picături din sângele ei. Fata privea toată scena fără a reacționa.

      ― Nu e infestată, se auzi vocea bărbatului, prin acel aparat de respirat. 

      ― Hai să mergem, răspunse al doilea.

      ― Nu... nu, zise ea, mai mult în șoaptă, privind spre trupul soțului ei. Nu vreau!

   Omul începu să o împingă pe fată spre ieșire, dar ea opuse rezistență. Nu făcu o treabă prea bună, căci omul era de două ori cât ea și aproape o luă pe sus. Fata mai aruncă o ultimă privire spre trupul plin de sânge și începu din nou a plânge. Mai bine ar fi murit și ea odată cu el.

    Pe coridor mai erau câțiva oameni îmbrăcați la fel ca cei care o salvaseră. Trăgeau în creaturi, dar le doborau cu greu. Cineva o ghidă spre ieșire. Ochii o usturau din cauza acelui fum și avea impresia că se îneacă, că nu mai poate respira. Se opri o clipă și începu să tușească. Bărbatul care o ținea de braț își scoase masca de oxigen și i-o potrivi pe chip. Fata trase de câteva ori aerul curat în piept, apoi se lăsă dusă de acel om spre niște scări.

    Spitalul arăta îngrozitor. Peste tot erau urme de sânge și cadavre. Un miros puternic de putrefacție îi invadă nările și se opri să vomite. Nu apucă să termine, căci unul din acei oameni o împinse din nou spre ieșire.

    Ajunsă afară, observă că, pe lângă ea, soldații ‒ dacă erau soldați ‒ mai scoseseră din clădire alte patru persoane, la fel de speriate. În jur era o nebunie de nedescris. Focurile de armă se auzeau din toate direcțiile, o autospecială a pompierilor era în flăcări, lumea țipa, iar soldații trăgeau în groaznicele creaturi. Fata se opri o clipă și privi înspre cer. Cinci avioane de vânătoare se îndreptau spre oraș.

Lupta pentru supraviețuire a început!