TBR 2017

Book haul #5

Un singur cuvânt: iubire.

Sursa foto: Wikipedia

     În ultima vreme am tot văzut pe internet diverse articole sau oameni care discutau pe un ton destul de agresiv și negativ despre cum le pot explica eu copiilor mei că doi bărbați se sărută? Unii chiar săreau calul şi ziceau că o astfel de discuție le-ar distruge copilăria celor mici. Așa că am stat o clipă și m-am gândit: cum naiba mi-au explicat ai mei când eram mică despre toată treaba asta?

    Eu am crescut într-un oraș micuț, atât de micuț încât toată lumea cunoaște pe toată lumea și am făcut parte dintr-o familie tradițională. Atât de tradițională că alor mei le-au luat 10 ani de căsnicie să își dea seama că sunt nefericiți și să-și bage ceva în ce o să zică lumea dacă ei divorțează.

     În anii 90 nu aveam internet, așa că făceam rost de informații discutând unii cu alții, nu dând search pe wiki. Tot pe atunci cei de la TVR au început să difuzeze celebru desen cu Sailor Moon, iar cei care l-ați urmărit știți că exista un cuplu format din două fete (Sailor Neptun și Sailor Uranus). Acesta a fost primul meu contact cu cei din comunitatea gay, să zicem. Sau cel puțin atunci am realizat eu că se poate și altfel.

     Copil fiind, nu am înțeles exact cu ce se mănâncă toată treaba asta cu homosexualii sau lesbienele, așa că, neavând acces la internet, m-am dus să o întreb pe mama. Mi-a răspuns ușor stânjenită că de multe ori e posibil ca un bărbat să iubească un bărbat și o femeie să iubească o femeie. Eu am zis: ah, bine. - și asta a fost toată discuția. Nu am avut nevoie de explicații alternative, de o prezentare în Power Point, de citate din Biblie şi Coran sau de o internare urgentă într-un spital de psihiatrie ca să îmi revin după șoc. De ce? Păi e simplu. A pronunțat cuvântul iubire și mi-a fost deajuns ca să înțeleg că oamenii aceștia nu făceau nimic rău, nu dădeau în cap la nimeni, nu veneau să-mi fure bicicleta, nu îmi sacrificau păpușa preferată vreunui zeu, nu mă afecta cu absolut nimic decizia lor de a iubi pe altcineva.

      A fost nevoie de un singur cuvânt ca un copil de 8 ani să înțeleagă că nu e nimic rău la mijloc, că nu trebuie să-i judece sau să-i urască pe cei diferiți de el. Deci nu discuția în sine e problema ci modul în care o porți şi cuvintele prin care alegi să te exprimi. Un sigur cuvânt poate înclina balanța, iar cuvântul acela e iubire.

  Deci cum mi-au distrus mie homosexualii copilăria? Exact! Nu mi-au distrus-o. Cum mi-a afectat dezvoltarea această informație? Păi... nu m-a afectat cu nimic. Eventual m-a făcut să fiu mai tolerantă, să-i accept pe cei din jurul meu, dar în rest nu cred că mi-a afecta copilăria cu nimic. Asta nu e o boală, cum cred unii, pe care o iei dacă vorbești despre ea. Nu mi-am schimbat orientarea sexuală peste noapte, nu am fost marcată pe viață, sunt tot aceeași persoană, am o relație de aproape 11 ani cu un băiat, deci discuția despre homosexualitate din copilărie nu mi-a schimbat cu nimic personalitatea.

     Atunci de ce e nevoie de atâta agresiune și de negativism? De ce ne turnăm cenușă în cap dacă nu e nevoie? De ce e atât de greu să acceptăm că suntem persoane diferite, ce avem concepții diferite? Chiar e nevoie de atâta ură?

     Dacă mamei mele nu i-a fost frică în anii 90 să-mi ofere o explicație simplă, de ce naiba le-ar fi frică părinților din ziua de azi... ah! pentru că trăim în România? Eu încă sper că mentalitatea noastră s-a mai schimbat, sau cel puțin e pe drumul cel bun. Da, mai e mult de muncă, e loc de mai bine, dar eu zic să nu ne pierdem speranța. Mai ales în preajma sărbătorilor, indiferent de ce sărbătoriți voi în perioada aceasta.

Play nice kids!

Ultimul avanpost - Renaşterea

4 cărți de luat pe plajă

We Rock #GugulanRock

     Nu pot să cred că a trecut un an. Am întârziat o zi cu postarea asta căci habar nu aveam cum să încep. A fost atât de fain la Gugulan Rock că nu puteam să exprim în cuvinte toate sentimentele trăite. Vă spuneam eu încă de acum un an că la noi la gugulani e fain rău, dar voi nu ați vrut să mă credeți. Pentru cei ce ați ratat postarea, o găsiți aici. Tot acolo vă spuneam că abia aștept să vină 2016 și să văd ce surprize o să ne aducă organizatorii festivalului, dar sincer nici în cele mai frumoase vise nu credeam că o să fie atât de fain, că o să avem atâte a formații bune, sau că o să vină Orphaned Land în Caransebeș.

      E clar că cei care au organizat au învățat ceva din ediția trecută
și că s-au pregătit cum trebuie timp de un an. Începând de la scenă, la amenajarea spațiului, la sunet, la publicitatea pe care și-au făcut-o, tot începe să denote că există oameni ce, deși au început acest festival din pasiune, se implică din ce în ce mai mult, iar festivalul acesta poate concura liniștit cu altele de renume din țară. Se vede că lucrurile se îmbunătățesc de la ediție la ediție, iar asta nu poate decât să mă bucure. Nu mă înțelegeți greșit, nu laud festivalul doar că e la mine în oraș, sigur, sunt unele aspecte unde e loc de mai bine, dar per total o fost OK. În plus un tip norocos a plecat acasă în ultima seară cu o mașină pusă la bătaie de organizatori... data viitoare o să-mi iau mai multe bilete la tombolă.

       De line up nici nu mai vorbesc. Am avut ocazia să-i revăd pe E-an-na, formație ce am ascultat-o prima dată la Satu Mare (mă nimerisem acolo cu promovarea pentru Zona Zero), au un sound aparte și cred că merită să le acordați o șansă, chiar sunt buni. Negură Bunget nu cred că mai au nevoie de introducere când vine vorba de scena black metal românească, ce-i al lor e al lor, se vede experiența și au o prezență scenică excelentă. Am fost plăcut surprinsă și de Hungry for Heaven (Ronnie James Dio tribute band) au reușit să facă scena să vibreze și publicul le-a fost alături la fiecare piesă.

       De departe, cea mai mare revelație (a mea personală) a fost Within the Nova. Ascultasem câteva piese pe net, dar nu mă gândeam că sună atât de bine live. A fost primul lor concert, s-a văzut că aveau emoții, but damn! I see a bright future ahead, mă rog cât de bright se poate la noi ;) Greul abia acum începe. Sper să nu se dea înapoi copiii aceștia, căci ar fi o mare pierdere pentru muzica bună. Mi-au plăcut și Aeon Sun, mărturisesc că nu auzisem de ei până acum, noroc cu festivalul acesta că mai îmi îmbogățesc și eu cultura muzicală. Gothic au făcut din nou show și au făcut un show atât de bun că au reușit să îmblânzească vremea capricioasă și să alunge ploaia. De un singur lucru cred că au fost dezamăgiți cei prezenți: nu a mai venit Arsenie Boca(e o glumă, numai dacă ați fost prezenți știți despre ce vorbesc). 

      Ce mai, toți au fost buni în felul lor, dar când au venit Orphaned Land...wow!!! It was madness. Da! Normal că am fost în primul rând și am cântat cu ei, și am dat din cap, și am săr... bine, nu am sărit că nu îmi permitea corsetul, dar înțelegeți voi ce vreau să spun. Pe băieții ăștia i-am văzut prima dată la Artmania 2013 și spre rușinea mea știam doar o piesă din repertoriul lor, o piesă pe care o ascultasem cu o zi înainte ca să văd despre ce e vorba. Până la urmă cred că asta e adevărata putere a muzicii bune, să te facă să te îndrăgostești de o formație / artist de la primele note. Mă bucur că i-am văzut din nou și sper din suflet că le-a plăcut în micul nostru oraș și că au să revină cu drag și la alte ediții. Da, spun ediții căci e stabilit, nu mai e cale de întoarcere. 

Gugulan Rock is here to stay. 

     

Recenzie - Regina zăpezilor de Joan D. Vinge

Am reușit să înving căldura din aceste zile. Mai precis am citit o carte a cărei lumi a fost atât de bine conturată încât m-am pierdut de-a dreptul în ea. Am uitat şi de caniculă, de somn, de mâncare, de tot. Câteva zile am trăit trup şi suflet în minunata lume creată de Joan D. Vinge, iar acum nu mai ştiu ce să fac cu viaţa mea căci mai am câteva pagini şi se încheie cartea. Oh, da! Asta e prima recenzie pe care o fac deși mai am de citit puțin (foarte puţin) din carte.

Descriere: 

   Premiul Hugo ’81, o minunată reinterpretare a basmului lui Hans Christian Andersen, Crăiasa Zăpezii.

După 150 de ani de domnie, timpul Reginei Zăpezilor se apropie de sfârșit. În curând, poarta galactică ce leagă planeta Tiamat de alte lumi se va închide și vremea Iernii se va termina odată cu venirea la putere a Verii. Dar nu este totul pierdut dacă planul lui Arianrhod, Regina Iernii cea coruptă și veșnic tânără, se va împlini. De cealaltă parte a lumii, Moon, unul dintre oamenii Verii, este prinsă în mrejele urzelilor Reginei și va trebui sa lupte cu toate forțele pentru a împiedica un viitor sumbru.

„Dacă vă plac romanele space opera, pline de mistere vechi de milenii, tehnologii fantastice și ticăloși irecuperabili, atunci, sigur vă veți îndrăgosti de Regina Zăpezilor de Joan D. Vinge.“

io9.com

    Am trăit atât de multe sentimente contradictorii pe parcursul acestei cărți că nici nu ştiu cum să încep această recenzie. Ba țineam cu un personaj, ba cu altul, ba îmi doream să se întâmple ceva, ba altceva, ba citeam încet ca să nu termin cartea prea repede, ba dădeam pagină după pagină ca să aflu ce se întâmplă. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar nu am păţit niciodată aşa ceva cu vreo carte. 

   

     Ca o mică confesiune, vreau să va spun că sunt un mare fan al iernii. Nu mă înțelegeți greşit, îmi place vara, ador marea, îmi place că totul e verde, îmi place să citesc în serile călduroase de vară, dar când e să aleg mereu voi opta pentru iarnă. De ce? Nu ştiu. Probabil pentru că sunt născută iarna şi de aceea. Deci cum sunt un mare, mare, mare fan al acestui anotimp (şi tot ce ține de el) evident că mi-au sclipit ochii când am văzut coperta acestei cărţi... de titlu nu mai vorbesc. În plus, mi se promitea pe spate o reinterpretare a basmului Crăiasa Zăpezii de Hans Christian Andersen, iar eu am adorat acel basm.

        Sigur, totul promitea o lectură pe cinste, dar îmi era şi teamă să încep cartea deşi o primisem undeva prin aprilie. De ce? Pentru că aveam ceva așteptări de la ea şi mă cam temeam că o să fiu dezamăgită la final. Nu a fost cazul. Am avut parte de un SF extraordinar ce m-a dat pe spate. Un space opera ce mi-a intrat în suflet. Am avut parte de acțiune, de mister, de iubire, de un personaj negativ (sau mai multe)pe care l-am iubit efectiv, iar toată lumea e construită atât de bine şi explicată până în cel mai mic detaliu... pff. Cred că singura mea problemă cu acest roman a fost faptul că încă nu sunt sigură cum se pronunță numele unor personaje, dar în rest. WOW!!! Bun. Hai să o luăm cu începutul şi să vă şi zic despre ce e vorba ca să vă fac puțin curioși în privința cărții. 

     Tiamatul, o planetă ce este luminată de două stele şi conectată de restul universului printr-o gaură neagră, are două anotimpuri şi două populații (iernatici şi văratici) ce vin pe rând la conducere o dată la 150 de ani. Toată lumea așteaptă Schimbarea, mai puțin cea care se află acum pe tron, căci pentru ca o regină să vină la putere, cealaltă trebuie să moară.

       Regina Zăpezii, Arianrhod, se află aproape de încheierea domniei sale, căci anotimpul e pe cale să se schimbe şi văratici să vină la putere pentru următorii 150 de ani. Dar regina nu e gata să renunțe la tron atât de simplu, aşa că va concepe un plan ca să-şi asigure şi următorul mandat. Eu m-am îndrăgostit de ea și de determinarea ei de-aș păstra poziția cu orice preț și tot ce face ca să se mențină tânără.

    La începutul cărţii ea plantează în timpul unui festival mai multe clone de-ale ei în câteva femei văratice ce habar nu au de planul ei. Dintre toate clonele reginei, doar una avea să se nască şi să ajungă fără probleme la maturitate - o văratică pe nume Moon.

     În alt plan îi avem pe Moon şi Sparks Dawntreader, doi verișori ce au trăit de când se ştiu împreună şi se consideră sortiţi unul altuia, ambii fiind văratici, dar relaţia lor se răceşte în momentul în care Moon este aleasă să fie sibilă, iar el nu. Alegerea ei îl va determina pe Sparks să plece frustrat spre Carbuncle, unde, după ce învaţă câteva lecţii despre încredere şi cum e viaţa în marile oraşe, aterizează la curtea reginei Arianrhod.

      Ea va încerca să o determine pe Moon să-l urmeze pe verișorul ei în Carbuncle, împlinindu-şi astfel destinul, dar o întâmplare nefericită face ca Moon să fugă împreună cu câţiva extraplanetari prin gaura neagră.  Răvăşit de faptul că a pierdut-o, Sparks, se lasă prins în mrejele reginei şi îi devine amant. Ba mai mult, îl provoacă pe actualul ei amant la un duel, deşi e conştien că regina nu va fi niciodată doar a lui.

     Nu cred că am avut un personaj preferat, deşi toate sunt realizate extrem de bine şi conturate perfect. Singura de care mi-a plăcut de la început până la final a fost Arianrhod. Cred că sunt dead inside, dar în ultima vreme tot cu personajele negative țin. Ştiu că mai sunt 3 cărţi în această serie, dar nu au fost traduse la noi (cel puțin nu știu eu). Momentan sunt răvășită de aceasta şi o să îmi ia câteva zile ca să-mi revin.

  

     Am avut chiar un moment în care citeam şi au fost nişte replici atât de geniale încât m-am oprit şi am început să aplaud - da, chiar aşa a fost. Deci nu îmi rămâne altceva de făcut acum decât să vă recomand cartea asta genială, evident dacă vă place acest gen. Eu mă duc să termin cartea, mai am câteva pagini... 688 de pagini e prea puțin. Voi dacă ați citit nu ezitați să-mi lăsați părerea voastră într-un comentariu :)